Ion Bogdan Stefanescu

Incantație Iarba ce moare A fânului boare Frunza căzândă A verii osândă Gustul de rășină Naștere divină Albul miel tăiat Hristos a înviat! Mărul înflorit Gând mărturisit Umbra unui

Incantație galben de soare răsara răsare ne-nălțăm și lăsăm zămbet umblet apăsare- nepăsare galben de soare răsare

Incandescență Întins peste aurul fierbinte al țărmului Pipăi cu gândul bântuit de raze Unduirea algelor Ca pe o lascivă siluetă acoperită Doar cu căldura aerului Acolo în adâncuri

În larg Am ajuns în larg târziu Acolo unde pământul Sub plâns de heruvimi Adastă neatins De jarul umbrelor nestins Luciul apei vălurit Lin sărata-mi chipul zămislit Din al umbrei vis

În alb și roșu La voi cum e? La mine, mai întâi se așterne albul o liniște rece, cu păsări fără glasuri și câini zgribuliți privindu-și tristetea în apa înghețată apoi caii cu nări

Îmblânzitorul de cobre Mi-a bătut în geam calul înspumat cu copite de argint și privire piezișă Am încercat să-i prind uitătura între genele mele desmorțite însă grumazul i-a căzut în

Imagini Nori: mângâiați de vânt sunt suflete-nălțate Ce ne privesc blajin și fără de păcate Ploi: calde lacrimi de retine albastre Plânse pe dorul inimilor noastre Iubirea: în

Gravură Lui Marcel Chirnoagă Sunetul sticlos mi-a sângerat auzul Picăturile sacadate Lovesc timpanul miilor de trecători Îngenunchiați De rezonanța roșie a ecoului Vocile

Fără sfârșit Surâsul ți s-a strâns Într-o singură lacrimă Imensă Și caldă Privirea disonantă Mușcată de gând Amintirile arse Voluptatea regretelor Þi-au crestat venele

Fanar cu brațe de cleștar Am coborât adânc în noapte Cu gândul înmuiat de șoapte Orașul cald e plin de fete Nu am un sfanț - nu am regrete E timpul să mă las de sâni purtat Să mă cufund

Fabulă Pe când glasul mi-l dregeam Trei drăguțe șoriceoaice Mi-au clipit dintr-un pian Cu smerenii de turcoaice Cu tutu-uri parfumate Gene lungi cârlionțate Baletau lasciv pe

EvAdam Adam - Eva – Adam…EvAdam… Din coastă flaut de-am fi zămislit Singurătatea singuri ne-o purtam Și …EvAdam…Adam Atâta cânt la unison Pe șerpi i-ar fi urcat în pom Și

Efemer dar adevărat ne-am privit cu atâta căldură încât cuvintele noastre au început să se sărute îmblânzind zborul pescărușilor prinși de umbra ta ca o trenă... apoi ai zburat cu aripi

Doina Doinei Rotaru Doooinaaaa Trestiile șuieră La porțile visului Dooinaaaa Nimeni n-a-ndrăznit Să privească prin douăzeci și patru de vitralii Nici ceasul mult prea

Doar caii Tristețea pașilor mei Clipocea printre lacrimile Dorului frânt Din gleznele tale Ca două raze crepusculare Parfumul lor Mi-a înroșit sufletul Dispărând Prin poarta

Dincolo de linie Potcoave reci și nemiloaase galopau în inima mea îmbujorând copacii și zborul păsărilor călătoare Au zăbovit un timp pentru a zgâria în sarea încrețită pe dorul de

Despre îngeri Îngerii ne sărută inimile Cu buze neînchipuit de albe Clipele roz se scurg printre gânduri neînfrânate Îndepărtându-ne sacadat De aripile deschise și neasemuit de

Despre iepuri și furnici Iepurii își afundă nările reci În trupul meu aprins Uitat de vis la marginea pădurii Umbra mi-a fost furată de furnici Gândul mi-a fost dus de vânt Strigătul încă

Despre iarbă De ce e verde iarba? Pentru ca noi să-ntinerim De ce nu-i roșie iarba? Ar însemna să pătimim De ce e plânsă iarba-n zori? Din castă dragoste de flori De ce îngălbenește

Descompunere Sufletul alb ca un nor Tresare La atingerea Gândului risipitor Absolutul auzului Se izbește Răsunător De nemărginimea văzduhului Mirosul din copilărie Stăruie Pe

Despre dragoste Dintr-un fir de lumină Furat zilei de naștere Am înălțat zmeul Ciuruit de strigătul - praștie Din înalt ne-a privit Pe amândoi Cu zâmbetul colorat Suntem două furnici Cu

De dragoste mi-am prins sufletul în palme oferindu-l celor mulți și hulpavi au mușcat cu dinți negri îmbătrânindu-l și degetele mi le-au mușcat pănă la cot sângele țipa de

Cugetare În timp ce oamenii se cred Stăpânii universului întreg Iarba alege ploaia Pasărea-cerul Piatra-sculptorul Sunetul-muzicianul Moartea-râsul de pe urmă

Cromatism Timpul roz mă părăsește-ncet Cu ochi tăciune de ascet privesc la steaua căzătoare și mă cufund ușor-ușor de dor alb-negru de fior în sexul moale-al rozelor Sărată vocea gri