Poezie

Dincolo de linie

1 min lectură·16 mai 2008

Mediu

Dincolo de linie

Potcoave reci și nemiloaase

galopau în inima mea

îmbujorând copacii și zborul

păsărilor călătoare

Au zăbovit un timp

pentru a zgâria în sarea

încrețită pe dorul

de tine

Două au nechezat

copacii și-au plecat frunzele

în semn de recunoaștere

Săgețile trimise de soare

s-au înfipt adânc în răsuflarea mea

răscolindu-mi amintirile crăpate

și singure

Atunci am vrut să migrez odată cu păsările

însă aripile mele erau mult prea ude

iar steaua mea căzută

Am vrut cuib să-mi fac

dar aerul părea din ce în ce mai tare

și păsările sângerau

Alte două potcoave – surde și mute

le-am ținut minte

Neputința lor m-a întristat

și în același timp

mișcând cu două degete aerul

în cruce

am strigat:

“La început a fost cuvântul

și cuvântul era la Dumnezeu”

Totul a revenit la normal:

frunzele tremurau pline de viață

păsările migraseră nestingherite

caii încă se vând în iarmarocuri

doar locul în care am zăbovit

era mult prea sărat

001.329

Ion Bogdan Stefanescu. “Dincolo de linie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-bogdan-stefanescu/poezie/1783447/dincolo-de-linie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.