ioana negoescu

maestre, în \"Fetița cu o mie de riduri\" Nora Iuga spune \"dar nu e mort un trup pe care îl cheamă alt trup și nici moarte nu e cînd nu știi de ea\". parafrazând, îți răspund că nici fericire nu e când nu știi de ea. dacă ar ști...poate că ar fi. mulțumesc și te mai aștept cu drag,
ioana.

Ionuț, sunt într-adevăr fericită. el vine de fiecare dată în insomniile mele.
Noapte bună...

îți mulțumesc. nu știu dacă e chiar o duminică aici. e mai mult un vis pe care l-am visat în același timp.

Ela, portretele acestea mi-au redecorat pereții sufletului. au reușit chiar să mă facă să sper că într-o zi se vor dărâma pereții și va răzbate dragostea. poate simt asta pentru că ai spus că el
\"îi lasă un sărut orbitor și o jumătate de dragoste
plecând mai departe într-o herghelie de lacrimi\"

îmi plac mult poemele tale din ciclul portrete. și nu numai :)
ioana.

e poemul meu de azi, pentru că reușește cu o ușurință uimitoare să realizeze o inedită construcție ideatică, nu numai una vizuală. inutilitățile, superficialitățile, amorurile jalnice, moartea spirituală, rămășițele visurilor, carnea putrezită, resturile credinței și rănile ei, peisajul dezolant al eșecurilor și mai ales ochii gri deraiați în priviri de conveniență, nimic nu poate fi aruncat la gunoi luni, când e un început repetabil și tot mai obosit trăgând după el balastul care înseamnă de fapt viața.

aceasta e interpretarea mea brută. dincolo de ea se găsește poezia. versuri excepționale ca acestea:

\"am murit pe strada m. kogălniceau și singurul om
care era acolo singurul pe care îl ținusem în brațe
până atunci a sărit să mă înmormânteze\"

și

\"în pântecul oval al poeziilor scrise
insomniile tâșneau din mine ca niște elastice\"

îmi vor rămâne în memorie.

Florina, cred că fericirea nu e măsurabilă pentru că revelația nu e măsurabilă.

Ionuț, nu mă aventurez să vorbesc despre fericire în limbaj filosofic. de fapt nu pot s-o fac în nici un fel. pot doar să bănuiesc că un anumit tip de împlinire este foarte aproape de fericire. pot să spun că știu cum e, dar am aflat că receptorii noștri pentru fericire se acomodează și ne trimit în căutare de altceva. așa că fericirea e și în felul în care accepți limitările.

Raul, știi că sunt în căutare de ceva, de altceva. când voi găsi vei fi primul care va ști:) deocamdată, scriu ceea ce văd în pauză...adică lucruri. rămâi pe-aproape. mulțumesc.

Ela, știu și mă bazez pe faptul că tu asculți într-un anumit fel cuvintele...pentru mine ele sunt într-adevăr gheare prin care mă agăț de mine, cea adevărată. dar asta știai. cred că important nu este să fiu o apă anume, cum ai spus, ci mult mai important e să învăț să trec.
te mai aștept cu drag,
ioana.

nu-i același lucru. de curând am aflat că fericirea este cât este. că e o împăcare, o acceptare.

Ela, mă bucur că ai găsit câteva ceva și pe aici, dar cel mai mult mă bucură faptul că reușești să vezi culorile gândurilor și ale zilelor :)
mulțumesc!
ioana.

Ionuț, mă bucur mult că-ți plac textele și sunt de-a dreptul măgulită că ai rupt din ele câteva cuvinte...mulțumesc pentru aprecieri.
te mai aștept,
ioana.

e o adevărată încântare să citesc acest poem care îmi vorbește despre frumusețea acceptării, despre trecere, despre faptul că
\"suntem aici învingătorii pașnici
ai unei nopți ce nu ne mai repetă\"
un poem care ne vorbește blând despre toate cele ce ne apropie de Dumnezeu, despre menirea noastră de a înălța viața pe aripa albă a trecerii noastre. un poem scris dintr-o împăcare, dintr-o profundă înțelegere a lucrurilor...

mulțumesc, Mihai!

cu drag,
ioana.

am uitat o stea...

Ela, poemul tău mi-a amintit că era o vreme când și eu vorbeam limba pinguină. este un poem în care așteptarea între ghețurile singurătății devine de o strălucire stranie. un dans de o eleganță caldă se desfășoară în planul secund definind un timp încremenit.

mi-a plăcut mult. am rezonat...:) recomand acest poem care se desfășoară sub lumina argintie pe scena lumii.

Alexandru, îți mulțumesc. mai treci pe la mine.

nu cred că textul meu are intenția de a împărți oamenii în categorii. există uneori în noi un conflict intrapsihic, o dilemă de care ne-am ciocnit toți cei care am pierdut ceva drag, toți cei care am cunoscut durerea. unde e Dumnezeu când se produc catastrofele? ce rost au toate acestea? unde suntem noi atunci când suferim? mai departe sau mai aproape? ne revoltăm sau așteptăm? chemarea mea e într-o iubire necondiționată. există un fel de luciditate înspăimântătoare în acceptare.
te mai aștept,
ioana.

p.s. copiii sunt dovada incontestabilă că Dumnezeu există și că toate acestea au un rost.

Domnule Ion Ionescu, trebuie să vă mărturisesc că nici eu nu sunt mulțumită de exprimarea din fraza cu pricina. Voi căuta soluții, dar aș dori să le găsesc pe cele care nu îngrădesc textul.
1) Cred că ați mai întâlnit această tehnică de fragmentare a frazei în diferite texte, mai frecvent în cele lirice. E un mod foarte uzitat de a sublinia și departaja idei sau inflexiuni ale acestora.
2) Și această „construcție” a fost intenționată. Nu spun că este corectă. Dimpotrivă, în ultimul timp am folosit în mod deliberat tehnica îndepărtării punctuației, chiar în situații cum ar fi enumerația sau între unele propoziții subordonate, de exemplu.

Desigur, aceste „apucături” gramatical-nonconformiste pot să ducă în final la neglijarea permanentă a acestor reguli, ceea ce ar fi foarte trist.
Eu vă mulțumesc pentru că sunteți aici încercând să salvați de la mutilare limba română.

Monica, da, \"noi ca un buchet de euri\". mi-a plăcut cum ai spus-o...:)

Silvia, uite că ai găsit ceva frumos și la mine :) mulțumesc.

Ela, ai darul de a puncta exact ideea textelor mele. îți mulțumesc mult de tot pentru că ai trecut pe aici, pentru că ai vorbit și mai ales pentru că mai crezi în rosturi și în prietenie...

Monica și eu te citesc de fiecare dată cu multă bucurie. Îți mulțumesc mult.

Livia, uneori trebuie să plecăm, să nu mai așteptăm nici o clipă. Să plecăm cu toată luciditatea și asumarea dincolo sau dincoace de iluzie și de Dumnezeu. Mulțumesc mult!

Silvia, părerea ta contează. Steluțele contează mult mai puțin decât părerile voastre. Ela a rezonat cu textul și din câte îmi dau seama i-a pătruns înțelesurile. Probabil și tu ai dreptate din punct de vedere pur estetic. E mai puțin important dacă e poem sau jurnal, e o parte din mine. Poate că găsești totuși ceva frumos dincolo de cuvinte.

Pentru că ultimele comentarii aduc a polemică, trebuie să precizez că sunt aici pentru a mă bucura. Aici îmi trec încordările, aici eliberez tristețile așa cum pot . Crezi că plâng cel mai frumos, că am cea mai frumoasă boală și că-mi doresc un premiu pentru asta? În nici un caz. Îmi doresc doar să fiu cu voi. Să mă citească Ela , Monica, Livia și Silvia și să-mi spună vrute și nevrute despre ele. Mai ales despre voi e vorba aici. Despre cei care citesc și rezonează cu o stare. E suficient atât.

Andrei, ce pot eu să spun?
1. acest text nu este despre moarte. poate că nici despre viață nu e, dar este despre supraviețuire și oarecum despre fericire.
2. mă eliberez și eu cum pot...:) promit să încerc și altfel, de dragul tău.
3.asta nu, în nici un caz nu voi încerca să dresez pantera. fără pânda ei lumea și-ar pierde întregul farmec.