Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

afișe pe stâlpi

pre_texte

1 min lectură·
Mediu
nu-l mai numesc în nici un fel. îl lepăd în drum. atunci destinul se umflă puțin peste margini. iarăși am provocat soarta. am luat-o de guler și i-am strigat că pe dinăuntru suntem încă vii că ne jucăm cu mingea pe același maidan fierbinte că avem curaj. rostogolim cercul mare de fier fără teamă printre suspinele noastre subțiri. nu-l mai numesc în nici un fel dar până e aici noaptea se topește lascivă în jurul lui îmi imaginez același cuvânt rostit în o mie de limbi, toate materne. acum sunt născătoarea acestei lumi. mă rup. în sfârșit mă rup din lumina aspră a facerii lui. el e în toate ca o umbră ascuțită și mușcătoare. el este și soarele acesta mexican care-mi amintește că peste coșmaruri am piele. zidurile apar mult mai târziu. când începem să ne punem întrebări. avem deja ochi. repet. am ochi albaștri. repet . arunc poemele în aer. apoi lipesc afișe pe stâlpii din sufletele morților cum că el e încă dorit că eu îl doresc că uneori îl îngrop în deșert ca să-l caut că-l pierd între disperări și îl nasc fără să-l mai numesc în vreun fel.
023.546
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
193
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

ioana negoescu. “afișe pe stâlpi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/163098/afise-pe-stalpi

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@oricealtcevaOoricealtceva
\"că uneori îl îngrop în deșert ca să-l caut
că-l pierd între disperări
și îl nasc fără să-l mai numesc în vreun fel.\"

Textul asta, ca si \"E vremea, prietene\" l-am incadrat, virtual, in topul meu 10 personal.. te citesc, Ioana, foarte atent, de foarte multe ori, si imi place ce vad. Punct. altceva nu mai e de zis, \"repet. am ochi albaștri. repet . \"
Si, sper sa nu te superi, am \"rupt\" o bucata dintr-un text de-al tau ca sa-l am aproape, care m-a impresionat foarte mult .. il am pe pagina personala, la motto. Sper sa nu te superi.
cu drag,

0
@ioana-negoescuINioana negoescu
Ionuț, mă bucur mult că-ți plac textele și sunt de-a dreptul măgulită că ai rupt din ele câteva cuvinte...mulțumesc pentru aprecieri.
te mai aștept,
ioana.
0