Poezie
jeux d\'enfants
pre_texte
2 min lectură·
Mediu
izbucnești la suprafața mea atât de plin ca un delfin dintr-o apă ciudată.
îmi arunci zâmbetul tău de mamifer acvatic. eu îl prind într-o minge de întuneric și-l mușc cu o morbidă voluptate. privirea ți se lățește uleiosă la suprafața apei .
suntem solzoși în dimineața asta. toată noaptea am jucat table și am aruncat undițe în delirul celuilalt.
ești un animal frumos. îmi este ușor să te privesc și să nu-mi imaginez nimic. alunec pe spatele tău, pe toboganul imens al tuturor orgasmelor. te văd cum te oglindești în mine în mii de ipostaze când icnești sub stropii transparenți de plăcere.
să taci de acum o sută de ani! poți? cap? pas cap?
sunt prea obosită să-ți inventez un alt cer. mă imobilizezi cu energiile tale asediatoare șiroind peste mine. știu că am devenit punctul “g” al cuvintelor tale. de aici totul se transformă în cântec. de aici pornesc răspunsurile ca niște trenuri ce nu duc nicăieri.
te las să mă recompui în cheia ta înaltă cu vârf ascuțit de săgeată. un cupidon adult și păros ne trăsnește peste inimi câte un vers. eu nu mă mai ridic. tu râzi. nemuritor. îți împrăștii aroma feromonică peste pietre și din ele cresc eu în tot altă femeie .
sunt prea obosită să-ți inventez un alt cer.
ne luăm și tăcerile în grota noastră de carne. icnim rar sub greutatea unor iluzii care nu pot să moară așa pur și simplu. dă-le tu o explicație. nu, dă-le tu. mai bine să jucăm vechiul nostru joc. pariem pe ce ne-a mai rămas. tu pe una dintre măști. eu pe carnea amară din suflet. apoi zâmbim. miza ne sfârtecă destinele, ne amestecă, ne scoate pe unul din celălalt și ne aruncă în câte un deșert. al meu e de roșu. al tău mișună de lighioane cumplite.
tăcerile se despică și ele.
îmi arunci zâmbetul tău de mamifer acvatic. eu îl prind într-o minge de întuneric și-l mușc cu o morbidă voluptate. privirea ți se lățește uleiosă la suprafața apei .
suntem solzoși în dimineața asta. toată noaptea am jucat table și am aruncat undițe în delirul celuilalt.
ești un animal frumos. îmi este ușor să te privesc și să nu-mi imaginez nimic. alunec pe spatele tău, pe toboganul imens al tuturor orgasmelor. te văd cum te oglindești în mine în mii de ipostaze când icnești sub stropii transparenți de plăcere.
să taci de acum o sută de ani! poți? cap? pas cap?
sunt prea obosită să-ți inventez un alt cer. mă imobilizezi cu energiile tale asediatoare șiroind peste mine. știu că am devenit punctul “g” al cuvintelor tale. de aici totul se transformă în cântec. de aici pornesc răspunsurile ca niște trenuri ce nu duc nicăieri.
te las să mă recompui în cheia ta înaltă cu vârf ascuțit de săgeată. un cupidon adult și păros ne trăsnește peste inimi câte un vers. eu nu mă mai ridic. tu râzi. nemuritor. îți împrăștii aroma feromonică peste pietre și din ele cresc eu în tot altă femeie .
sunt prea obosită să-ți inventez un alt cer.
ne luăm și tăcerile în grota noastră de carne. icnim rar sub greutatea unor iluzii care nu pot să moară așa pur și simplu. dă-le tu o explicație. nu, dă-le tu. mai bine să jucăm vechiul nostru joc. pariem pe ce ne-a mai rămas. tu pe una dintre măști. eu pe carnea amară din suflet. apoi zâmbim. miza ne sfârtecă destinele, ne amestecă, ne scoate pe unul din celălalt și ne aruncă în câte un deșert. al meu e de roșu. al tău mișună de lighioane cumplite.
tăcerile se despică și ele.
094.894
0
spun doar că recunosc jocul și m-am pierdut în el. e chiar important să pierzi la un astfel de joc. victoria ar fi ucigătoare. :)
îmbrățișez Ioana,
prietenesc,
Livia