cântec din memorie

la controlul inopinat facut in celula, un detinut e nevoit sa ascunda lama cu care incepuse sa-si desfaca gratiile din zid, inghitind-o
apoi iese, oarecum liber, oarecum mort
la asta ma gandeam ,citind despre cuvintele tale inghitite de vii....exceptionala imagine...

iti depasesti cu mult partea ta de om - eu, un cititor ca oricare altul privesc textul - e exceptional....
celalalt eu - acela ce simte , ma intreb, de unde atita perfectiune
apoi - revine cititorul : rasfoind printre fiole scrise de tine, nu stiu cum si cind le-ai notat incet printre paharle de apa dupa gindurile aruncate pe tavan, dar iti multumesc pentru putere

plăcu mult ferfenița, pentru sonoritate și ironia pe care o adaugă celui de-al doilea paragraf (în special cosmetizării de acolo).
început și final mai ferme decât în alte_texte din ciclu, o frazare și ea mai decisă, mai scurtă. de aceea riscul repetitivității, al roaderii în gol îmi pare fentat.

dar din tristețe niciodată să nu ciopârțești. na, c-am zis-o! mi-a plăcut așa mult atmosfera, ești o ființă în care sentimentele sunt efervescente. am înțeles din acest text personal că te justifici, că îți justifici cântecul de lebădă.

\"pot să nu cânt. dar aș muri imediat\" spune Ioana Negoescu, amintindu-mi de Philippide si al sau vers celebru:
\"M-atarn de tine, Poezie, ca un copil de poala mumii\", vers care-mi permite sa intuiesc parafraza: sunt om si astfel fiintez prin toate datele mele culturale;
apreciez modul in care ai reusit sa pui in relief relatia dintre \"ieri\" si \"azi\" prin intermediul cuvantului scris: \"memoria stă și în cuvintele noastre\";
staruim asupra alegerii, aceasta ca un atribut al fiintarii prin care ne identificam cu propria noastra natura, in conditiile in care \"infernul sunt ceilalti\" (Sartre)
imi place mult ideea: \"cânt infernal. cânt ca să nu mor în liniște. până la urmă tot eu aleg\"; dar sunt si raspunzator pentru drumul...ales!
minunat spus: \"memoria stă și în cuvintele noastre\" iar poezia, consider, nu poate fi asimilata unui tratat de filsofie...orcat de mult as vrea;
deosebite aprecieri,
amalia

Noemi, musca dogmatică ucisă de pliciul simbolic. mulțumesc de citire.

Anni, cred că-mi depășesc condiția de umană în cele câteva momente când îmi permit să fiu un simplu nebun închis în ospiciul meu interior. înainte de a vorbi despre vreo tentativă de vindecare îți mulțumesc mult.

Mădălina, îmi plac mult textele tale și comentariile tale sunt pe măsură. risc fentat, zici? poate fi. mulțumesc.

Amalia, nu cred că e nimic nou, nu e niciun secret că deseori numai cântecul ne mai ține în viață. despre filosofie...mă atrage, dar mă țin departe ca să nu mă contaminez. provocarea e mare. mulțumesc.

da se poate canta
si fara ferfenitze infernale
totul e sa alegi bine
sa-ti mangai iubitul
fara vome
in pauzele cind uiti
sa mai pliciuiesti
doftoriile cosmetizate
ale realitatii
fain-frumos-amical,

ioana, fantastic inceputul. Sa nu ne iluzionam prea mult. Totusi, iluziile sunt uneori necesare si foarte bune, ele reusesc sa ne salveze.

Oricum, mi-a placut poemul, complex, versuri lungi, filosofice, care invita la meditatie.

felicitari si scrie tot asa.

petre

George, nevestele sunt cosmetizate, nu doftoriile :) mă bucură trecerea ta optimstă și optimizatoare. mai treci.

Petre, tot așa scriu că nu prea știu altfel :) mulțumesc mult pentru aprecieri.

Un text filosofic piperat cu putina ironie care face viata si sfarsitul ei mai usor. Poemul tau pune pe ganduri fiecare cititor, mi-a placut , felicitari.

Monica, îți mulțumesc pentru citire și aprecieri. te mai aștept.

pentru că voi ucideți speranța, cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună!

Mihai, nu mă simt prea bine de când m-ai anunțat că aș avea intenții criminale. între timp am verificat, speranța mea nu e mai mare sau mai mică decât a altora, dar în general e ok. de fapt tind să cred uneori că numai ea mi-a mai rămas. și asta fără să mă iau după vorba aia care spune că moare ultima. vezi ce faci cu a ta...:)