nu mă spune că știu

p s i

1 min lectură·8 septembrie 2007

Mediu

știu că e deja aici. unghiile mele sunt portocalii. îmi trebuie un timp să rostesc toamna. îmi trebuiesc câteva gânduri imposibile. îmi trebuie pădurea noastră roșie. doctorii sunt zemoși ca niște pere. îi simt desfăcându-și miezul sub pielea albă. nu mă spune că știu. nu mă spune că am gustat din zidul acesta galben. nu mă spune că visez lemn. că visez trunchiul. îmi vine rândul o dată pe anotimp. trag tot soarele în plămânul stâng. respir tot ruginiul roșul galbenul portocaliul respir pământul în care ești tu. mă bucur că portarul nu face față frunzelor. mătura lui foarte mare nu poate să mă alunge. nu poate să anuleze liniștea care tot cade și cade în pacienții cuminți de pe bănci. portarul mătură moartea din curtea spitalului. nu știe că nu se poate.

#journal

076.588

Despre aceasta lucrare

Autor: ioana negoescu
Tip: Jurnal
Cuvinte: 133
Citire: 1 min
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

ioana negoescu. “nu mă spune că știu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/1743056/nu-ma-spune-ca-stiu

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

EL Ela Victoria Luca✓8 sept. 2007

între imposibila alungare a morții de către un \"portar\", indiferent cine îl întrupează, și respirația amplă a luminii (aici, solare, deși este cea a Spiritului sau a Sacrului, sau cel puțin așa am perceput eu), ființa poetică și poetizabilă nu poate decât să iasă din metafore și stilistică pentru a metamorfoza o realitate oricum greu metamorfozabilă. Și totuși, a te scrie pe tine cu artă e una din luminile ce ne este date, prin cuvântare și tăcerea dintre / din cuvinte.
Pagină frumoasă azi, aici.

Ela

NM nica mădălina✓8 sept. 2007

mă și gândeam când vor da buzna culorile cestea de toamnă.
e un static în ultima parte a textului din care aproape că se pot crea certitudini.

IN Irina Nechit✓8 sept. 2007

Poem de toată frumusețea, în plus, scrisul fără cusur.
M-au adus apropae de lacrimi versurile:
îmi vine rândul o dată pe anotimp. trag tot soarele în plămânul stâng. respir tot ruginiul roșul galbenul portocaliul respir pământul în care ești tu.
Și o metafora fenomenală: doctorii ca niște pere zemoase.
Felicitări!

TG tudor gorun✓9 sept. 2007

foarte frumos
\"doctorii sunt zemoși ca niște pere\"
\"îmi vine rândul o dată pe anotimp\"
imaginea creată e foarte clară si frumoasă

IN ioana negoescu✓11 sept. 2007

Ela, Mădălina, Tamara, Tudor, am încercat să vă răspund ieri mai pe larg, dar din păcate răspunsul meu s-a pierdut pe undeva. azi vă mulțumesc mult pentru citire și comentarii.

AM Anni- Lorei Mainka✓16 sept. 2007

ca ti-e scrisul lin, durerea ca un guler de blana printre goblenuri alese......sper sa nu ma ratacesc mult prin agonia pina te regasesc, superbe texte, pe curind

IN ioana negoescu✓18 sept. 2007

Anni, ești aici și asta mă bucură mult. mulțumesc.