anomalie acustico-spectrală

urletul nu poate sa fie decat o supapa salvatoare. lasa-l sa rosteasca macar un cuvant si totul va fi in regula. mi-a placut foarte mult, pentru o clipa m-am imbracat in lumina ta dar nu mi-a placut furios. :)
Costin

Am stins tigarea, am stins lumina, mi-am tras oasele sub patura unde am inchis ochii si m-am holbat la tine. Dupa o vreme timpul a luat-o la fuga. Ireparabil. Noi toti am ramas in urma.

am incercat si eu cindva sa deslusesc anatomia unui tipat
cred ca, citindu-te, am descoperit consecinta
cuvintul tau are o forma aparte, urletul asta a ajuns la mine ca un ecou
cu drag

Ar fi interesant cum ar putea fi exprimat vizual și acustic poemul tău. Îmi dă senzația unei scene dintr-o piesă de teatru: ea (dar poate fi și el) intră în scenă, ia o formă atât de precară cât reușește imaginația regizorului să o redea, luminile încep să curgă de la violet spre galben, rostește cuvintele și finalul roșul sângeriu.

Aș fi spus altfel decât \"sângeriu\", pare prea duios comparativ cu forța poemului.

Un poem pe care îl apreciez în mod deosebit.

Costin, aici urletul mocnește apoi izbucnește din culoare, poate de aceea nu ți-a plăcut furios; mulțumesc!

Claudiu, Claudiu...IREPARABIL ai spus; irepetabil aș spune; altcumva adică, ceea ce ne mai lasă o cale spre ceva reparabil; mă bucur că ești aici. știi...:)

Carmen, urletul poate fi ecoul acestei culori, cred. te mai aștept. te citesc cu plăcere.

Alma, e foarte interesantă viziunea ta asupra textului; îți mulțumesc mult pentru aprecieri.

cu drag,
ioana.