dublu orb

tot bâjbâind prin canalele secretorii ale timpului încercând să atingem punctul G comun dintre noi ne lăsam în voia unor atavice amintiri plutitoare (doar niște gânduri operculate, solzoase) deși evoluam încă tandru în specii pe cale de dispariție devenind apoi animale cu sânge fierbinte cu gheare și dinți tresăream surprinși de miracolul fiecărei clipe în după-amiezele intrauterine viloase îți citeam din catalogul ornitologic despre ontologia căderii din sine în sine îți recitam cu emfază pasajele cu vulturi pleșuvi însoțind curcubeul spre vârfuri de ploi câteodată plângeai spuneai că ți-au crescut o mie de ochi că poți să vezi nevăzutul culorilor și ca un liliac nebun te izbeai de lumină țipând spre seară te așteptam în canalele însângerate ale timpului întinzând textura gândurilor tale rănite peste durere apoi făceam liniște făceam întunericul din negru peren după urgie pădurile deveniseră fluide seve lăptoase inundau trunchiurile înfrânte prea devreme din cioturi creșteau livezi de sicrie deși inima noastră comună bătea un ritm infernal așteptam liberi deznodământul crestând în aerul lemnos numele noastre îngemănate pe buzele tale căzuseră șapte peceți ca șapte aripi de lut în schimb, te murmurau clipele împietrite într-o rugăciune rostită din picioare așteptam eretici și liberi verdictul femeia din nord ne făcea semne confuze cu aerul ei alb_strălucitor fluturându-l ca pe un steag în vârful tăcerii nu aveam întrebări răstălmăceam strigătul aspru al iernii îi furam identitatea îi încercam crivățul ca pe o haină lungă de piatră de-atunci totul în jur se confundă cu noi tu ai întors drumul din drum în timp ce o gigantică lăcustă albastră ne devorează tot cerul