zbor...

Asta-i genul de poezie care ma lasa cu gura cascata. De pofta sa vad urmarea. Ramane atat de mult nespus fata de ceea ce este spus.

altfel ce-ar mai urma?...

Ar mai urma restul, restul nespus.
Cred ca-s genul care intre cuvinte si spatiile dintre ele, prefera cuvintele. :)

a lasat in urma vantul
si-a zburat spre Infinit
cand
in vuiet de cascada
a vorbit
abia soptit
................

și el pleca... E acea lipsă a informației ce lasă loc imaginației. Un joc pe care l-am gustat.
LIM.

Sofia, iti intelesesem mesajul, iarta-ma c-am preferat sa ma joc...iti inteleg si o foarte frumoasa nevoie de cuvinte ce ne marturisesc (doar nu intamplator te numesti Sofia!) si...ma straduiesc...
Ioan, ma bucura prezenta ta aici printr-o dubla desfasurare...
Liviu, jocul este o prelungire a copilului din noi...si \"cand nu mai suntem copii suntem deja morti\" rostea undeva, candva *Zborul*...

Va multumesc
cu drag,
ioana matei

curios lucru, zborul acesta s-a întipărit și în mine (\"când nu mai suntem copii suntem deja morți\" este și o părere de-a mea); îmi plac cuvintele, dar mai ales spațiul de după; când eram mic visam la zborul acesta; încă mai visez... arar asupra\'i.

cu repsect și prietenie,
pt.

mă bucur să te aflu aici...zborul, mereu începutul din noi desfașurând manifestarea...de câte ori uitat?...