Ioan Postolache-Doljești

năstrușnică idee te prinde ești trinitate
cel cu suflet și trup privind după moarte
la tine suflet desprins și trup în descompunere lentă...
poemul e umbra din ziua aceea fără putință
de-a fi trasă în sau de pe pământ

mi-a plăcut. Ioan.

că dumnezeu e cuvânt
dar și că-n cuvinte sunt demoni
ferecați în chingile scrisului
cu aripi tăiate spre zbor aiurit
devin chiar frumoși visători și cuminți...

cu stimă, Ioan.

Mai mult, ca într-un joc de iele
Paranoic și imund,
De-aș vota una din ele,
Cică eu m-aș da la ... fund.

Nu umblă ea cu alba-neagra,
Tineri, bătrâni, vor fi tratați la fel.
Cică-ar purta în ghiozdănel
Prezervative și ... Viagra.

în cel mai lung divin și ne-nțeles război al lumii
citind această poezie eu cred poeta-i general
își simte toamna amăruie
fruct copt pe ram autumnal
în aparență e revolta vie prea plinului ajuns banal
și plictis praf punct virgulă și zgură
cerșaf deloc boțit în patul conjugal
mai mult ton ridicat peste măsură...

citesc și recitesc triada
fug să întorc pe plită gogoșarii
și-i văd cum sfârâie și râd
îl văd pe plită stând țipând săltând

și văd risipă de tandrețe
auzi "iar dacă mori am să te plâng
până ajung la borcanul cu miere"
subînțelegându-se borcanul acela poți fi tu
pentru că bate șaua să înțeleagă măgarul
"sylvia plath nu s-a sinucis de nebună
ci din plictiseală" ca mai apoi
"afară tună și fulgeră și noi niciodată
n-am dansat vals" numai femeia femeie
poate spune atât de multe-n nespus voalat
"ești un tip din mulțime care țipă ca prostul
așa trece gloria lumii" dar trezește-te c-altminteri
"toamna asta te trimit la dracu apoi mă bag în mașina de spălat"
și-s ca nouă ai grijă...

dacă nici asta nu e iubire...

eu unu m-am bucurat atât de mult în citire...
cu stimă,Ioan.

poezia e ca femeia
simplă sau complicată
îți place sau nu
de ce
demult nu-mi mai pun întrebarea

cu mulțumiri de vorbe bune,Ioan.

la capătul prim al dimineții
agheazma zorilor sfințește totuși
un nou infinit
ce bine că suntem
chiar și-n desperecheate duminici

cu plăcerea lecturii,Ioan.

În jocul bine camuflat
Un procuror văzu totuși penalti,
De un judecător executat
S-așteaptă-acum ... Pinalti.

1 și-i prilej de bucurie,12 e cât un an de mare
și-ți mulțumesc.cu divulgarea metodei de slăbit
mă bagi într-o grea dandana.vine dolofana la mine în pod
s-așteaptă,doamne iartă-mă,să-i fac un miracol.
cum dorința de slăbit e mare la femei,dezamăgită,
o văd în gura podului chiuindu-mi rușinea:
huiu iu și buhu hu
cum ieri da și astăzi nu
ieri ai vrut să mă omori
astăzi doar de două ori?

cu îngrijorare,Ioan.

Valentin,Nicolae,

cuvintele
cu ele putem broda poezii
dar stări nu vor fi ci doar broderii
când starea se cere cuvânt
cuvintele-s transparențe ce-i schițează conturul
mai poezie ce poate fi de atât

vă mulțumesc și mă bucur de
ochiul vostru treaz și îngăduitor
cu prietenie,Ioan

călduri din umori visele
sleite umori de călduri trezirile
ne înveghem nicidecum
copleșitoare în noi e starea de vis
și-i rămânem cu voie ostatici
plăsmuind ca scuză amăgitoare povești...

doamne, cât adevăr...Ioan.

iubito iubirile noastre-
căluț de mare uscat
floare de colț într-o carte

mă bucur.
mulțumesc de popas,Ioan.

singur pe prispă-
tună departe
DANgăte-n NORi

neant răvășit
în păduri stropi
înhobotesc tremurul timpului

tangente-n echinocții
roadele felinare pe crengi
cotropitoare-s în treceri

voie de simțuri
cu simțuri în voie
sinod trecător de cocori

atâta risipă în verbele toamnei
și-aș vrea și mă tem
să mă sparg în ecouri...


cu prietenie ,Ioan

în epigramă știu că sunt cretin
desființează-mă minune care ești
dar ca un bun român creștin
cazi în genunchi când spui Doljești

nu că luminii datu-ma acest pământ
și ca un plus l-am pus lângă-al meu tată
ci că aicea prima dată
purces-a spre sfințenii Ștefan sfânt

te-am întrebat eu ce e cu Tataie
te-am strâns eu de biluțele cu rimă-n oaie
și-atunci de ce ciufut tu ești
și te agăți ca scaiul de Doljești

tot întrebându-mă și cugetând mă rog
văzându-ți gândul ca-n anaforeză
că vrei să-mi dai mereu în freză
te-avertizez că-s inorog

și ar fi bine la stomatolog
să mergi să-ți taie din proteză
caninul inutil și...

cu stima cuvenită,Ioan,

Lucru și mai de mirare,
(Zvonuri lumea toată umple)
Cică-n București o vulpe
Suge la un lup de mare.

de-ar fi viața sinceră ca moartea
ce sens frumos ar avea
năvălirile ei...

nu-i ură arsura ci durere
prea vie a epiteliului proaspăt

să nu se termine drumul
facem sufletul drum
și-l facem hârtie și scrim
trecerea să fie totuși văzută
în urme de hacuri

tropotul rămână în noi
devenind foșnet
să-l auzim camarade
cât mai multe târziuri

cu bucuria lecturii,Ioan.

Chiar dacă mare e distanța
Din Roman până la Constanța,
Aș vrea să mă simt și eu bine,
Întreab-o: mă pozează și pe mine?

cu stimă, Ioan.

nu te aștepta c-ai să primești laude
după atâta risipă de trăire
ochiu lumii preferă alunecușul pe propia-i piele...

eu doar pot să-ți spun cu umilința plăcerii
de a citi: te-nțeleg. Ioan.