Poezie
ziua aceea
1 min lectură·
Mediu
sub pămînt mai palid. respir putreziciunea
buruienilor. atît cît să-mi umplu cu bitzi
plămînii în descompunere. abia de aici simt viața
cum nu se termină
aici noaptea de douăzeci și patru de ore
îmi ticăie în ureche.
mișc cu greutate brațele și asta
doar într-o imaginație debordantă
îmi spăl fața cu lutul tălpilor
acum mai ușor.
trimit un firicel înspre aer
el cunoaște bucuria ieșirii.
revine mai trist
se gudură înapoia sternului
și bate precum o inimă.
plictiseala aceasta nu se compară
cu plictiseala aceea. voi o cunoașteți
o pipăiți vă ștergeți picioarele de ea
seară de seară.
ziua cînd voi scoate cu adevărat o mînă
cînd voi apuca de picioare propria-mi umbră
despre ziua aceea vorbesc.
023124
0
cel cu suflet și trup privind după moarte
la tine suflet desprins și trup în descompunere lentă...
poemul e umbra din ziua aceea fără putință
de-a fi trasă în sau de pe pământ
mi-a plăcut. Ioan.