Ioan-Mircea Popovici

sub titlul acesta se ascunde lectia de zbor. unde si incotro? intr-un fulg, pe dig, deasupra umbrei sau intr-un zbor de lebede. motivul? cele 11 lebede ramase peste iarna in port. ieri am intalnit 7 din cele 11 lebede. se spune ca celelalte patru au luat-o pe cararea coboratoare spre mare si n-ar fi straine de povestea lebedelor lui Andersen. va multumesc pentru semne. Marius, ma bucura primul tau semn. Manuela, credeam ca m-ai uitat. Sunt cam descumpanit pe tema celor 4 lebede care au luat-o pe carare. astept ajutoare.

nu te astepta la un comantariu standard. nonstandardul da viata intamplarii de zi cu zi. ce fac acum este doar un semn de seara. grabit dupa o zi in prag de primavara. ma bucur ca din orasul studentiei mele imi scrie cineva. daca mergi in piata Sfantul Gheorghe si te uiti spre cer pe sageata sfantului te vei intalni cu ferestrele mansardei atelierului meu de matematicar. acum iau din plaja versurilor tale cateva scoici si cu ele fac un nou turn, ca semn de poarta pentru cararile care vor veni...

trăiesc într-un ceasornic
cu fruntea pe lună stau în noapte
în mine crește un ram
un mugur să-l pun în piept
voi plânge după fiecare frunză arsă
după orașele cu străzi moarte
căzute pe lângă trupuri de piatră
ca niște aripi ascuțite pe spate
așa îmi voi crește gândurile în palme
le voi sufla pe drumurile tale

aprind pipa lui Aristos si vad peste tot frumos. nu zic ca-n gestul asta ar lipsi un pic de farmec. n-ar mai avea nici un rost poezia daca le-am lua pe toate asa cum sunt. la vara ne intalnim la un skandemberg la adresa de pe scara mea dubla... bucurii, prietenie si poezie intr-un rotocol de fum, la o cafea, un concert de chitara, in aceeasi cafenea...

tu, pe corapinna albastra. in spatele tau, digul cu scara. in fata ta, trei puncte de pe cercul lui elian si-o axa radicala in care e vorba tot de-un loc geometric ce numai pare strain de puterea punctului fata de cerc. evident, cheile sunt la vedere. cele muzicale se ating de a doua fotografie. nu intamplator lipsesc lebedele si pietrele mari (care nu le numesc)

aici, intre cararile cu miei, ninsoarea inca n-a cazut pe floare si semnul rosu pe un alb deschis nu stii de-i punct ori semn de intrebare. e simpla spusa. ascultarea-i slaba. s-a slefuit de gand rostogolirea. si cantul are-un cod de portativ, cu chei si cu sincope, lasate in motiv, uitat in adancimea din cuta unui tiv, de Domnul (P), la Mister (Z), pentru amicul Yvves. aici, atunci, acum, cu Tympul oblojit, am regasit pe Chipuri frunzisul ravasit. cred ca-i mai simplu sa se descifreze spatiul din paranteze in care orice distih as lua inseamna o cheie pentru intregul vizat:

și cântecul se ține de țărm peninsular
într-un lătrat de câine și colțul unui zar (niciodata acelasi)

asa-i la inceput. strigatul asta pare exterior tie, din interiorul unui inchis. apoi te vei trezi ca-i din turnul pe a carui scara interioara deslusesti. de aici se pot intampla multe. sa-ti zic banalitatea ca intamplarile care urmeaza depid de foarte multe variabile pe care nu ai cum sa le identifici pana nu le-ai trait?

asa se intampla cand din acoperirea intregului iei o parte. partea ramasa devine mai grea ca intregul. daca aleg secventa:

...frații mei supărați
veniră să se împace cu mine

Slugile mi-au adus un pește rece
au deschis geamul
vedeam câte un om pe fiecare piatră
într-o vale berbecii se băteau cu melcii

o pot echilibra cu un singur vers

le citeam din poeții decedați servitorilor mei

daca las citirea-n rostogolire pe alt palier:

Glontele tocmai trecea prin craniul meu
când l-am visat pe primul meu iubit
ce rău îmi pare că niciodată
nu mi-am scuturat bazinul ca turcoaicele
în fața lui..

revenirea cu privirea intr-un punct din triunghi prinde alte semnificatii... si daca-ti aduceau un peste in ploaie nu faceau mai bine?

si atunci imi schimb privirea
intr-un unghi dintr-un triunghi
si-mi fac casa iar pe plaja
din mosia unui unchi
recunosc ca intrebarea
vine dintr-un vers de ieri
unde e dunga albastra
pe o plaja din fereastra
tipa iarasi pescarusul dinspre Farul Genovez
innoind in mine Tympul si carara unui crez

Bine, tu stii ca-n spatele fiecarui simbol sta cel putin un sentiment. Si pentru ca ai intrat pe simbol, cel de pe scara chiar sta cu privirea in cerc. Uite ca modific acum si-un fel de tangenta la cercul asta, iese din plan si urca pe mana ce tocmai invarte compasul intr-o doime nedefinita (... poveste lunga cu Pitagora si nedeterminarile lui)

Tama, incearca tu variante sa vezi cata libertate de nedeterminari iti lasa acest nedefinit. Si nedeterminarile sunt cele mai provocatoare forme de limite. Limitele astea care nu sunt nici margini si nici interioare sunt nedefinirile care nasc actul, gestul, posibilul si imposibilul.

Crezi ca-i mai bine: cu privirea in gol (in ceata, in cantec)? (intre golul banal pana la golul lui Brook). Ce zici? Sunt sigur ca-n lema lui prea mult si prea putin, dam de sunetul care umple golul...

1. Nu doresc sa zic simplu: da, domnule, solidarizez. Nici sa spun lucruri grave despre cei care nu solidarizeaza. Doresc insa sa zic ca ne-am molesit, ca-n vremea dictaturii rosii. Sa fie oare semnul altei dictaturi? Si dupa ce trece, sa ne trezim iarasi amestecati cu totii intr-o complicitate cu o tacere vinovata?

2. Intelectualii solidarizeaza greu, deloc sau foarte palid. Aceasta se vede si din modul cum a raspuns unul din comentatori, care a declarat in mod cinic ca nu solidarizeaza. Parelniciile in locul argumentelor, pe fondul ignorantei si-n nota infatuarii: „Apoi, toată lumea știe că nu a fost o revoluție. Și nici revoluționari. Așa că de ce să mă solidarizez cu ei? Aș dovedi o crasă necunoaștere a politicii românești din ultimile două decenii”. Poate as exagera daca-n astfel de abordari as vedea virusarea constiintelor, urme de rinocerizare. (poate ultimele)

3. Pe acest site au mai fost ocazii de solidarizare. De cele mai multe ori apatia tragea mai greu in balanta decat un semn, macar de simpatie, daca nu de implicarea in ecoul fara de care un gest eroic poate fi taxat un gest anormal. Iata un alt exemplu de semnal de risipire a celor bune, lasand astfel loc spre masificarea istoriei si spre macularea constiintelor

http://www.poezie.ro/index.php/personals/1765167/Copii,%20scrie%FEi%20istoria%20p%E3rin%FEilor%20vostri%20pe%20o%20pagin%E3%20curat%E3

4. cand incepusem sa intru-n intamplarile scrisului, întalnisem un calugar. Ca sa nu-i las motiv de mandrie, ori framantari desarte, i-am spus: Parintele Isihie. Parintele a trecut la cele vesnice, dar spiritul lui este viu. Din prima intalnire i-am spus ca primul pas pe care-l doresc este cel al reabilitarii Cuvantului si-al Chipului. La urmatoarea intalnire, undeva langa butoiul de carti al Parintelui, la stupina, dialogul nostru s-a numit: Omul, Chip al Sacrului. Poate ca despre asa ceva este vorba in demersul revolutionarilor: o reabilitare a Cuvantului si-a Chipului...

Ioana, tu ai intotdeauna dreptate. Mai ramane sa intri-n semnele de carte si-n cantecul Ponnei sa-ti aduci aminte de Yames de sase...

Iata ca un sentiment de obisnuinta cu mizeria cotidiana vine precum o Lege a Inertiei in combiatie cu Ineptia si Blazarea. Doar goliciunile mai opresc privirile pervertite. Parca ai prevestit ecoul sters, cand ai zis:

limbi să arate timpul nu mai are, doar un secundar ce arată vremuri uitate pe un cadran îngălbenit de nepăsare, ignoranță, frică… și Dumnezeu mai știe cât drum mai trebuie să facă ecoul, să ne arunce privirea și memoria pe crucile din spatele plimbării noastre senine prin viață…

umbra de pe cadranul solar si-a pierdut sursa de lumina...

Daca n-as sti, n-as povesti. Numai ca stiu despre ce tren este vorba, si despre ce seara. Eu, cel care zice, chiar stiu. Si pentru ca stiu, imi dai voie sa asez piesele-n jocul secund din ecou...

aprig am însângerat lumina semenilor printre ierburi înalte
când am găsit-o ne-am desfăcut unii din alții în stoluri

să rămânem aici
ascunși prin trenuri de noapte

conturul trupurilor noastre mai pipăie și acum întunericul
vom hrăni cu el
departele
târziul
și steaua nevăzută de nimeni

Acesta este strigatul de pe Dig pentru care las semn un Turn de scoici cu sentimentele si faptele de solidaritate ale tuturor prietenilor mei, dintre care cel dintai este Dan...

Sper ca semnele lui elian si ale lui Iann sa faca nod bun si Plaja cu suflet sa-si duca cararile care se bifurca spre usa din mijlocul ei...

ieri am lasat semne pe scara digului, la corapina lui Sloterius si-a lui Zelkanu...

Mi-ai dat semn, intr-un Nod de Tymp cu multe semnificatii pentru mine. Daca pun toate corzile la valoarea lor, si trec cu varful de pana (adusa zilele astea chiar de la Roma) peste ele, se va auzi o muzica de harpha a vantului, de pe stradela gandului.

Petrut. Semnul tau bun este un balsam pentru sufletul meu (in aceste zile in care fluieraturile-s mai la ordinea zilei ca bucuriile). Lasa-mi adresa ta si trimit trasura mea sa te aduca pana la scara zidului. Bucurie si toate sa-ti fie pe cata samanta buna ai lasat...

Ca asa-i la mine pe Stradela Vantului. Cresc flori si fiori si din ziduri. Pleava-i luata de vant. Ajunge doar cel intarit de credinta si gand. Ioana si Maria. Usa-i deschisa. Pietrele Annei s-au inmultit. Ceasca de cafea a amutit... Fac nod tare si zic: pe aici au trecut culegatoarele de scoici. Hazardul este sub puterile cantecului. Indicatorul: atentie! cad scoici este tot acolo. Mmltumiri, fericiri... cineva suna la scara mea... Ponna latra... (e Omul de zapada)

Dane, pe cinstite. ai o eroaroare, ca punct de sprijin. totul merge perfect pana la ultimul vers din cauza xeroxului care nu mai e pe colt. si de aici, aplicand metoda injumatatirii intervalului, a lui Cantor, vezi ca intra-n joc principiul dominoului... prietenie, din acelasi loc cu iarba si foc continuu. Voi reveni in comentariu dupa ce-ti pune un editor steluta pe aceasta rasucitura...

ca sa nu uiti cararea, iti las semn de la primele pietre. Aici, intr-o sfera care se rostogolseste pe scara gasesti:

Geamantanul? Umbrela? Zarul?… de-ai ști câte mirări mi-au adus și întrebarile astea… rămâne un mister… iar aburul acela atât de inmiresmat m-a amețit pâna la vis… care, s-ar putea afla usor, tine de sfera lui Yann si cercul lui elian... si nu numai atat...

...s-au mai intamplat multe nu doar in casa cu iedera... si asta se vede de pe tarm, din locul in care cararile se bifurca si hazardul da semne duble. de aici, din locu-n care Infinit se vede mic, bate toba la rascruce flasnetarul cel voinic... caroiajul se rotise-n caruselul cu amici, cand Alexis disparuse langa groapa cu furnici...

dintr-un rând
se desprinse-un cuvânt

piatra care-mi înoată în sânge a luat drumul cocorilor
de la ochiul păsării care se desparte de anotimp
la piatra care-mi plutește în sânge
nu e decât o dimineață

așa îmi spuneai: păsările vin ciugulesc semințele de dor atunci pietrelor noastre le cresc aripi albe

apoi mă intrebi ce-mi fac cuvintele când nu-mi întră-n poem

Maria, multumesc pentru grija prelungirii tarmului intr-o peninsula lingvistica in care pescarusul din finalul poemei suna mai muzical si se termina intr-un \"t\" lung, ca linia muzicala a Tomisului...

IOana, ma bucur ca ai revenit in comentariu, ca intr-un sotron in care arunci piatra ca apoi sa sari intr-un picior dupa ea, si-n echilibru sa o ridici... si sa reiei jocul, intr-o casa vecina... evident ca primele doua versuri sunt precum o asumare a tuturor consecintelor unei abordari...

aceasta documentare partiala este precum sistemul derivatelor partiale
ale unei functii de mai multe variabile ale carei solutii sunt punctele stationare
printre care se gasesc punctele de extrem (ale jurnalului)

liber între brațele sale
ochiul măsoară fântâna de timp
de la vârful privirii peste marginea apei

Intre ochi si dincolo de marginea apei se intampla sa dai de mai multe
stationari, acolo unde se petrec intalnirile biografiilor unor jurnale. Cele mai mari surprize le vei avea cand te vei trezi din nou in primul jurnal...

si de-ar fi sa cred cantarea la-ntalniri de revedere/ as zidi in mine marea langa scara din parere/ si parea ca iar alearga serile pe langa mine/ si Luceafarul de Seara lumina carari senine/ printre nouri unde luna minte iar indragostitii/ cad din samburii din floare cifre lungi cat Infinitii/ si-n latratul unui caine ai chemarile de-acasa/ si-n ferestre si in praguri ai tot albul de mireasa/ din ecoul unei clipe si din nodul de clepsidra/ picura acum tacerea...

poate atunci se vor înălța sâmburii
spre tine
să te vadă cum adormi atât de liniștit în brațele sale