Pietrele Annei

din ecou, o intrebare: \"De ce ma privesc trist ingerii?\"
\"piatra care-mi înoată în sânge a luat drumul cocorilor\"

de acolo am luat-o la picior prin cuvintele tale, care bucura, care dor... dor.
maria

ca sa nu uiti cararea, iti las semn de la primele pietre. Aici, intr-o sfera care se rostogolseste pe scara gasesti:

Geamantanul? Umbrela? Zarul?… de-ai ști câte mirări mi-au adus și întrebarile astea… rămâne un mister… iar aburul acela atât de inmiresmat m-a amețit pâna la vis… care, s-ar putea afla usor, tine de sfera lui Yann si cercul lui elian... si nu numai atat...

...s-au mai intamplat multe nu doar in casa cu iedera... si asta se vede de pe tarm, din locul in care cararile se bifurca si hazardul da semne duble. de aici, din locu-n care Infinit se vede mic, bate toba la rascruce flasnetarul cel voinic... caroiajul se rotise-n caruselul cu amici, cand Alexis disparuse langa groapa cu furnici...

dintr-un rând
se desprinse-un cuvânt

piatra care-mi înoată în sânge a luat drumul cocorilor
de la ochiul păsării care se desparte de anotimp
la piatra care-mi plutește în sânge
nu e decât o dimineață

așa îmi spuneai: păsările vin ciugulesc semințele de dor atunci pietrelor noastre le cresc aripi albe

apoi mă intrebi ce-mi fac cuvintele când nu-mi întră-n poem

Imi place dimineata aceea despre care vorbesti si in care, parca, ai revenit. Bine ai revenit.
Retin,
\"iubirea este un gard viu crește precum o iarbă așa îmi spuneai
păsările vin ciugulesc semințele de dor atunci pietrelor noastre le cresc aripi albe\"
La multi ani,
Cami

Eu aș lua strofa a treia, apoi a doua încheind cu monostihul final și aș face o poezie aparte. Dar tu știi mai bine. oricum, e o poezie frumoasă, cu unele imagini originale, dar și cu altele care au fost prea mult exploatate, cum ar fi: \"semințe de dor\", \"aripi albe\". E adevărat, eu cred că uneori contextul oferă noi valențe acestor sintagme. Un typo: \"întră\" (dacă nu cumva ai folosit o formă arhaică).

la intrebarea aceea raspunsul intarzie mereu intre nefiinta mea
si eu cea vie... multumesc pasului tau cunoscator al dorului cel omenesc

nu as putea uita cararea, dar multumesc semnelor tale bune… in cautarea propriului ego printre crapaturile realitatii cele reale, pietrele tale sunt intrebari reflectate in vidul meu interior,
intrebari ce dau insa valoare acestui vid si-l personalizeaza…
mirari ce opresc roata timpului pe gandul bun - MAYA, iluzia aceea care vede dincolo de obscur…

ma bucur de regasire Cami, ce poate fi mai frumos decat reflexia cuvintelor tale intr-un suflet care intelege

ma surprinde placut vigilenta ochiului tau, cred ca ai dreptate …
reprezentarea unui univers unde tu esti stapana vidului launtric, a haosului ce nu poate transforma plumbul in aur si nici nu poate aduce linistea care cerne colbul de praf al trairilor, e greu de redat in cuvinte, ceva rupe versul, il face insingurat, stiu, dar incercam sa pun “piatra” marturie a discernamantului care
incearca sa umpla un gol cu trairi vii… care iau apoi drumul cocorilor

multumesc de comentariu, o sa revin pe text cu siguranta atunci cand
o sa gasesc starea necesara

Placuta reintilnirea cu tine si cu ceea ce reusesti sa scrii . Si totusi, atit de plin de tristete.
Cu bine.

si eu ma bucur Gelu de trecerea ta… si nu numai!
tu stii, tristetea e semnul meu de recunoastere :)