dinspre vămile iernii

aceeași zveltețe răzbătătoare a peripulului poetic și developare a unui traiect paradisiac prin orientare și in-suflare, cu toate că întrevăzut prin perdeaua unui apus... plăcut.

același stil plin de finețe în comentarii, e mereu o bucurie pentru mine să te văd citindu-mă

faptul că m-am născut noaptea, dincolo de apus, mă urmărește oarecum dintotdeauna, vezi tu, de multe ori încerc să nu mă las învinsă de nostalgie, atunci apelez la un ludic pe care îl cataloghez(plină de subiectivism) drept cam infantil și care mă mai și enervează:), de data asta nu m-am mai cenzurat...

asta e, sunt nostalgic-tristă astăzi dar îmi place de mine cea rostită în poezioara asta

mulțumesc, Florine, pentru semnul de lectură

Mi-au plăcut lucrurile concrete din acest poem:
fiii noștri sunt vii
construiesc poduri și case prelungi cu vedere spre nord

să rămânem aici
ascunși prin trenuri de noapte

Dintre imagini, așa-zise figuri de stil, cea mai puternică mi-a părut următoarea:
tristețea noastră va străluci până departe
în nopțile cu lună rotundă
și cai negri îmblânziți inutil
Îmblânzește caii, Dana, fă ceva util!
Cu stimă, tama

ți-ai găsit, dana banu să facă un lucru util, n-ai să vezi vreodată o asemenea minunată întâmplare:)))

mulțumesc, Tama, pentru că ai citit și ai trecut pe la mine cu semn

primește salutul meu plin de stimă și zel

Daca n-as sti, n-as povesti. Numai ca stiu despre ce tren este vorba, si despre ce seara. Eu, cel care zice, chiar stiu. Si pentru ca stiu, imi dai voie sa asez piesele-n jocul secund din ecou...

aprig am însângerat lumina semenilor printre ierburi înalte
când am găsit-o ne-am desfăcut unii din alții în stoluri

să rămânem aici
ascunși prin trenuri de noapte

conturul trupurilor noastre mai pipăie și acum întunericul
vom hrăni cu el
departele
târziul
și steaua nevăzută de nimeni

trenul acesta e unul puțin mai îndepărtat, vine dinspre vremuri trecute, ca și stilul textului meu de aici:)

ecoul tău e însă atât de frumos încât uite, îți spun: da, Iann, ai dreptate

mulțumesc pentru că ești mereu atât de aproape



elian privindu-l pe Iann cum aranjează piesele în jocul secund

ce poarta in spate o luna *foarte* rotunda...si povestea lor minunata...un poem ce, inevitabil, atrage atentia...parca o anumita putere a sacrificiului insangereaza lumina...parca poeta fuge de o *armonie* launtrica (de necontestat), spre idealuri inalte...ce justifica infaptuiri...si parca armonia mereu o ajunge din urma...

Dana, simt o împământenire a paradisului, un îndemn, poate și o resemnare a unei iubiri fără înălțare: \"să rămânem aici
ascunși prin trenuri de noapte
viermuind cu delicatețea boemilor
devorați în cercuri de apă și distanțe de foc
să rămânem aici
tristețea noastră va străluci până departe
în nopțile cu lună rotundă \" Remarc frumusețea exprimării, numinosul limbajului poetic în toate poeziile tale.

generoasa ta apreciere mă onorează

îți mulțumesc pentru lectură și semn


cu bine,

recunosc un poem îmbrăcat cu imagini deosebite care dau fior plăcut și conturează marginile nopții \"cu lună rotundă \"

senzații toride-trăiri-adevăruri-nostalgii, iată întregul poemului bine structurat și împlinit printr-o sensibilitate aparte a finalului de nota zece cu steluță de suflet.

\"când am găsit-o ne-am desfăcut unii din alții în stoluri//conturul trupurilor noastre mai pipăie și acum întunericul/vom hrăni cu el/departele/târziul/ și steaua nevăzută de nimeni/care va cădea odată cu noi\"

elegant și frumos!

cu sinceritate,
teodor dume,

dispărut
fără urme vizibile în incendiul profețit de cei ce ne-au iubit îndeajuns ei construiesc poduri
fiii noștri sunt vii case prelungi cu vedere spre nord
am înțeles

niciodată vămile fumurii ale iernilor

traversându-ne cu indiferență să rămânem aici ascunși
- prin trenuri de noapte viermuind cu delicatețea boemilor devorați în cercuri de apă -
și distanțe de foc să rămânem aici - tristețea noastră în nopțile cu lună rotundă va străluci până departe și cai negri îmblânziți inutiam căutând înserarea
aprig am însângerat lumina semenilor printre ierburi înalte
- când am găsit-o ne-am desfăcut unii din alții în stoluri conturul - trupurile noastre pipăie și acum întunericul hrănit cu el
departele
târziul

steaua nevăzută cade odată cu noi care ne-am iubit îndeajuns
fiii noștri sunt vii
construiesc poduri și case prelungi cu vedere spre nord

nu am înțeles niciodată
vămile fumurii
iernile traversându-ne
trenuri de noapte
delicatețea
cercuri de apă
distanțe
foc
să rămânem
aici
tristețea până departe în lună rotundă și cai negri îmblânziți inutil

am căutat înserarea

aprig am însângerat lumina semenilor printre ierburi înalte
când am găsit-o ne-am desfăcut unii din alții în stoluri

conturul trupurilor noastre mai pipăie și acum întunericul
vom hrăni cu el
departele
târziul
și steaua nevăzută de nimeni

ce va cădea odată cu noi?

Ioana, ai tu un fel al tău special de a descompune lumina din textele mele în particule care(trebuie să recunosc) mă fascinează;

Teodor Dume, generozitatea aprecierii tale mă onorează;

Adrian, zic uaaaauuuuuu apoi închid gura și trec la colț, copleșitor comentariu, ai stil

vă mulțumesc pentru că ați citit și v-ați oprit cu semn la poezeaua asta a mea

remarc faptul că poemul de față este încărcat de simboluri și metafore organizate astfel încât să asigure unitatea unui spațiu liric cu sonorități ce vin parcă dintr-un gând neascuns înțelegerii dar uneori...\"traversat\" de indiferența celui care n-a cunoscut \"delicatețea boemilor\";
aprecieri,
amalia

Dana Banu e fericită pentru că are un asemenea cititor și comentator aproape.


Am citit și \"accentele\" din pagina ta...recunosc, m-ai impresionat.