Ioan-Mircea Popovici

pescarus
odihneste o clipa la far
sa visez langa barcile tale
iarna pe care o voi simti
in miresme sarate

uite cheile portilor mele
cheia sol
pentru mana drepata
cheia fa
pentru mare

portativul
scara alergarii
oprindu-ma-n
derivate partiale nule

\"astăzi cerul este păgân și distrus de viscol, cade pe pământ odată cu marea deznădejde a iernii,
oamenii nu sunt onești până la capăt, bat drumul vieții degeaba,
se pierd în orice nimic, ard doar chibriturile, ard chiar și pieile de drac,
și resturile menajere, mai ales dacă în dragoste nu au fost niciodată doi,
umezeala din pereți nu este la fel de sărată ca marea dinăuntru,
cei care își poartă destinul invers, din moarte până la naștere, or să tacă,
or să bea din ceaiul ăsta de pelin, decembrie după decembrie\"

primo:

sunt onduiri
de la ondulete
care-s valurele
din cea mai proaspata
analiza armonica

secundo:

nici o secventa
nu-i din imaginar
si atunci ma intreb
despre ce ragasire
poate fi vorba

spiritul locului in mijlocul jocului
conturul nedefinit
niciodata centru
niciodata margine
o permanenta
ca o nevindecata absenta

din dunga zarii
un singur punct
din care
prin perspectiva inversa
se acopera scena

cuvintele tale
sunt ca un mir pentru ranile mele

sub albul zapezii
macii salbateci infloresc pe caldaram

\"VÃD
și AUD prin perete
bile și cuburi linii și plane
gesturi arhitectonice ale unui peisaj demult inventat
și nu mă dumiresc îndeajuns niciodată

doamne
îmi zic uneori
în patria mea fără frontiere
în nord-estul latinității noastre perverse
la porțile orientului pe bulevardul oricărei victorii
interminbile cozi ale suferinței\"

daca treci pe la piramida gasesti... sigur ca dai de piramida in scoica dubla din apollo.cmu-edu.eu diminetile mele sunt pline de plaja.... ies cu latratoarele de dimineata... de cum dau cu nasul de aerul sarat al marii intru in vraja... si asa, vrajit, m-am prajit de atatea ori ca nici nu mai vreau sa stiu... o iau asa, de-a dreptul, prin pustiu si ma tot duc in cuvinte... am scos dintre ele semnele care le desparteau si le-am lasat sa se aseze cum vor... ce de asteptari de sarte... d la aceste desertaciuni cred se rag taote semnele mele de carte... se facea-n dimineata asta ca ma napadeau revelatiile... mi-ar fi placut sa aflu insomniile lumii in bila aceea care se rostogolsete pe scara... de fiecare data insa gasesc numai si numai tipetele pescarusilor care-mi dau tur in jurul farului... eu credeam ca-i atrage lumina... acum, privind mai bine de pe tarmul inalt am vazut ca altceva-i atrage...

doar de fumat fumez cam mult... trec si pe la piramida... Craciunul asta, in casa de pe plaja, probabil va fi multa lume...dupa cum vezi, am pus de-o expozitie...

m-am uitat peste ce-am scris si-am dat peste litere puse aiurea, peste cuvine fara inteles si peste ganduri care se lovesc de peretii cercului meu magic precum zarurile de peretii rotunjiti ai titireazului... da. am vazut. in loc de titirez este \"titireaz\"... am vrut sa vada si titiulluitrilei ca-n reperul acela de care vorbeam lumea se strange la cina... si parabola celor chemati la cina spune atat de multe incat eu nu am ce sa adaug... cred ca mesajul acesa sta bine in capul scarii... undeva-candva azi devine: de undeva-candva... aceeasi imp:resie de tarm... aceleasi amaraciuni dulci ca dulceata de nuci... n-am mai mancat o dulceata de nuci din copilarie... si culmea: ii simt mirosul si acum... daca ar fi sa scriu ceva acum poate nu despre maslin ar trebui sa scriu, nici despre exoticul scarii mele ci despre nucul pe care l-am tuns de sfantul nicolae si din care copiii cuminti au primit cate o ramura si cei suparaciosi au primit un sirag de margele de sticla... intre margelele de sticla am pus perle, cum fac in fiecare an... de data asta insa am pus numai perle si copiii naravasi le-au aruncat ca pe niste margele de sticla...

asa ca uite ce de lume se holba la zmeul meu de hartie din cafeneaua scriitorilor... dar unul n-a fost in stare sa-mi spuna nimic despre... si aici te las pe tine sa povestesti... dar sa povestesti asa dintr-una, fara opriri... petrut de valceaua fagetelului asteapta... cel mai mult insa asteapta celcarearamas... asta o stiu de la celcarezice...

E chiciură și-i lunecuș pe scară
Stă iarăși a Crăciun într-un colind de seară

\"Oprește-te din joacă pentru-o clipă,
C-un fulg de nea mirarea ți-o împarte,
Și, de-o să simți pe umăr o aripă,
Să știi că e un înger de departe.\"

aici s-a nimerit sa stiu de-un crez
calare pe catar cu-n titirez
si se pornise din senin sa cearna
o chiciura prin serile de iarna

trecut de Infinit si Intamplare
de starea cumintirii
am ratacit carare

am vrut sa caut marele graal
dar un latrat de caine facu cataru-mi cal

mai naravas
si iute ca naluca
batu din pinteni a descant si-a joc
si-am nimerit in moara cu noroc
pe cand un samadau
juca o morarita
innebunind de gelozie
pe posedatul ghita

iti las aici ravas de sarbatori
e chiciura la far si-n uneori
mai trece-o rima-n pas de defilare
uitand de socoteli cu amanare


doi scriem, unu tinem la mana
mai tac un pic s-aud cum cade neaua

Dorule, din Ieud iti ziceam ca-s prieten cu Mesterul Hotico, cioplitor in lemn, cel care, intre Mare si Lac, a ridicat cea mai inalta biserica din lemn. Iti ziceam ca de stiam de tabara voastra... scrisoarea asta zici ca n-a ajuns la tine. Nu-i nimic. Azi fiind 18 decembrie, in ianuarie 1990 primisem o scrisoare din Timisoara. In Voiajul am patru scrisori. Maria a plasat scrisoarea Andreei in piramida la pozitia 3300. E importanta aceasta marturie istorica. Garantez pentru sinceritatea Andreei...

Domnule (P), Va raspund, scriindu-va despre evenimentele pe care le-am trait in primele zile ale Miracolului ce ne-a ajuns, aici, in Timisoara, si pretutindeni. Fara alte introduceri, doresc sa trec in miezul faptelor. Vineri, 15 decembrie, veneam la pranz de la scoala, impreuna cu prietena mea. Dupa amiaza aveam examen si vroiam sa recapitulam impreuna. Venind pe jos de la scoala, in Maria, in fata Bisericii Reformate, aproximativ 100 de oameni, adunati, discuta. Ne-am apropiat, curioase si nelamurite (Oare ce face atata lume aici?). intreband, ni s-a spus ca aseara (adica cu o seara inainte) auzisera la Europa Libera despre ordinul ce urma sa fie executat, de a-l muta pe parinele Tökes din Timisoara. Urma sa-l duca intr-un sat, undeva langa Zalau. Iar enoriasii seadunasera pentru a-l pazi. Cativa aveau lumanari aprinse. Altii stateau lipiti de usa de la intrare in biserica, precum cainii cei credinciosi. Prima fereastra in dreapta usii avea geamurile acoperite cu un placaj de lemn. Multi trecatori, curiosi ca si noi, se opreau intreband, asteptau cateva minute gandindu-se la cine stie ce, apoi treceau mai departe. Priviri iscoditoare puteai zari din cand in cand in multimea aceea razleata. Multa lume se oprea pe cealalta parte a strazii, intre farmacie si alimentara, cu nimic mai putin curioasa. Dupa un timp, oamenii plecau, apoi veneau altii. Am plecat si noi. Apoi, la 5:30, mergand spre scoala, am vazut aceeasi multime. Doar ca era mai numeroasa. Iar flacarile lumanarilor se vedeau mai dese. A doua zi de dimineata, sambata, am aflat ca o parte din cei ce fusesera in Maria, in timpul zilei, nu plecasera acasa nici noaptea. Nu multi, dar totusi au fost. La ora pranzului, cel putin dublu s-a facut numarul celor ce pazeau biserica si preotul. Si fetele erau intunecate si-ncordate. Seara, la 7:30, am plecat spre Complex, la prietenii mei, dar nu mai circulau tramvaiele. Blocajul era in Maria. Aproape de Sinaia si pana la frizeria, de dupa maria, nu erau decat oameni. Un minut am intarziat acolo, in mijlocul lor. Agitatia abia incepuse, oamenii se suiau in tramvai si-si strigau oful. Atunci a inceput! Atunci au aparut primii bulbuci ai fierturii otravite; nimeni nu mai putea sorbi pentru a nu fi plin cu varf. Trebuia rasturnat continutul, aruncat, shimbat si uitat. Cate emotii s-au desteptat atunci?si de unde venea puterea si siguranta unei dreptati absolute, ce nu numai ca plutea pe desupra si in jur, dar razele ce plecau din acel centru puteau sa te imbibe si sa te poarte pe sus, ca pe o pasare? Alergand si plangand, am ajuns in Complex. Si toti pe care i-am intalnit erau parca asa de straini de cele din centru, sau nu le venea sa creada de ce se intampla si sa poata si ei sa raspunda ce se va intampla. Cand am intrat in Complex, nu mi-a venit sa cred ceea ce vedeam. eRa pana de curent sau poate se distribuia (rational si eficient) energia electrica. Am urcat patru etaje in zbor. Am bajguit \"Lupul a murit in zori\", pseudo parola noastra, aleasa in joaca pentru a folosi in cazuri ultraspeciale si de care uitasem pana atunci. Si nu doar eu uitasem, ci si prietenii mei. De afara au patruns sunetele chemarii \"Studenti, veniti cu noi!\". Multi au iesit la acea chemare, dar cei mai multi s-au si intors. Pe ocolite, am ajuns pana la Consiliu, si de acolo ne-am intors spre Catedrala; am ajuns coloana din urma, pe pod. In strigatele acelea, legate de disparitia lui Ceausescu, am simtit euforia ce facea sa uiti de loc si de timp, iar apoi am inceput sa simt cum trec prin timp, simteam ca ma mangaie clipele pe maini si pe fata, iar Prezentul il simteam prezent doar in Acel Prezent. In Maria, Tökes a iesit la fereastra pentru a vorbi. Dar se vedea ca e impins de altii sa calmeze multimea. Se canta \"Hora Unirii\". Primii militieni, grasi si cu bate, au fost in stare sa sperie pe cei vreo 700 de oameni care erau acolo, iar femeile, nedumerite de cum pot sa fuga barbatii de patru aratari dizgratioase si neinarmate. Chiar si momentul acela de frica a avut rolul lui. Evident, s-a strigat, scandat si manifestat in continuare. Apoi, a aparut o masina de pompieri, ce stropea peste demonstranti si un ARO blindat ce s-a suit pe trotuar, peste oameni. O trupa de militieni, cu scuturi si bate, aratari albe de ingeri albastri cu casti de aparare, au reusit sa inconjoare biserica si sa imprastie oamenii in trei parti: inspre Sinaia, inspre Flora si spre Catedrala. In fata mea, un tanar a fost batut cu pumnii si picioarele. Iar oamenii, pana sa se dumireasca de ceea ce vad, au intervenit prea tarziu. Abia dupa o jumatate de ora, prima masina a trecut, a putut sa-l duca pe sarmanul nefericit de acolo. Nu mai aveam ce sa mai facem. Ne-am intors la camin. Eram obosita, obosita. Doream sa dorm. Nu mai trebuie sa spun ca nue era doar oboseala fizica. La camin, studentii ne asteptau. Ne ratacisem de ei, dar nu aveau motiv sa fie ingrijorati de absenta noastra. Nu ne-am vazut de doua ore. Ce le-am povestit tinea, parca, de imagini vazute la TV, despre confruntari din Cehia sau mai stiu eu de unde. Oare chiar traisem si noi acele lucruri? Stateam la masa, fata in fata cu prietenul meu. Ma privea, tacea si asculta relatarile mele. Analizam situatia noastra. Ce ne facem daca trebuie sa mai mergem o data? Daca cineva ne recunoaste, se va afla sigur la scoala. Prietenul meu zicea ca singura solutie este sa plecam din tara. Am fost chemaio din nou. Simteam importanta prezentei studentilor in ceea ce trebuia sa se faca. DECI: nu studentii sunt cei ce au inceput Revolutia, ci ei au intretinut-o fara frica . Ne-au chemat din nou; amenintau ca vor aprinde caminele. Sunt sigura ca nu ar fi facut-o. cu Dragos si Eugenia, intr-un minut suntem jos. Ceilalti aveau ezitari. In holul caminului, comitetul de complex avea un reprezentant care nu permitea iesirea din camin. Fiind primii, am fortat iesirea ai am reusit. Aleea din fata caminului era arhiplina. Majoritatea erau studenti. Noi trei stateam lipiti unul de altul in multime. Dragos tremura. Simteam ca emotiile ne coplesesc, realizand ca pentru aceasta ne-am nascut, pentru a fi ALESII. Totul parea inalt, ca un delir. Un tanar si-a asumat riscul de a conduce totul si ne-a vorbit. Se hotaraste sa mergem la catedrala, unde sa rezistam intreaga noapte. Pe drum s-a scandat, s-a cantat. Au fost distruse pancartele cu propaganda PCR. Atat. Nimic spart, nimic ars, doar pancarte rupte. In fata Catedralei, noi trei am fost primii care au cantat si format \"Hora Unirii\". De aici, am hotarat sa mergem in cartierul Circumvalatiunii. In cartier, randurile noastre s-au dublat. In Piata Dacia, ne-am oprit pentru a ne odihni. Masini ale armatei veneau dupa noi. Pe strada Timis, intregul grup a fost inconjurat. In acea zona, strazile sunt inguste si blocarea noastra s-a facut usor. De la un bloc, o doamna ne sopteste ca in apropiere sunt masini care opereaza arestari. Grupul nostru de trei ne-am refugiat in bloc, permitandu-ni-se intrarea intr-un apartament in care tineri de varsta noastra se distrau. Dupa putin timp, hotaram sa plecam. Patru tineri ni se alatura. De ce n-om fi ramas acolo pana dimineata? La iesirea din bloc, toti sapte am fost ridicati de o masina a armatei si dusi la militie pe Salajan. In curtea interioara, ne-au pus pe doua randuri in genunchi ne-au batut. Noi eram veo treizeci, iar ei, in uniforma si civil, cam tot atatia. Aveau bate de lemn si dadeau cu sete. Ne injurau si ne bateau. Tremuram. Baietilor le cereau sa tipe de durere. Am fost batuti pana la un ordin de incetare. Dupa noi, au venit altii. Am fost introdusi in celule claie peste gramada, fara a ni se lua date personale.. dimineata, am fost mutati in inchisoarea Popa Sapca. In inchisoare, ne-au eliberat de bani, acte si obiecte de valoare. 15 paturi pe trei nivele, intr-o celula, este locul de odihna pentru treizeci si doua de suflete, din cae, treisprezece eram studente. Duminica dupa amiaza am plans. M-am linistit la gandul ca sunt cu Eugenia. Se plangea pe rand. De trei ori pe zi se facea apelul si interogatoriul se reducea la intrebarea: Ce va urma? Marti au fost eliberate minorele si membrele PCR. Le-am dat numerele noastre de telefon pentru a le transmite celor de acasa unde suntem. Tot marti a inceput ancheta cu procurori din Bucuresti. Vroiau sa stie ce-am facut in noaptea de sambata spre duminica, alibiurile urmand sa fi identificate de cei din Timisoara. Eram acolo in jur de 1400 oameni. Duminica dupa amiaza, auzisem scandari ale demonstrantilor, zgomote de elicoptere si focuri de arma. Puteam deosebi cartusele de manevra de cele de razboi. In oras se tragea. Dar cine in cine tragea? Apoi, luni si marti nu s-a mai auzit nimic. Miercuri dupa amiaza, am auzit ovatii. Credeam c-a venit Ceausescu la Timisoara. Apoi am auzit \"JOS COMUNISMUL! JOS CEAUSESCU! JOS DICTATORUL!\" Am realizat ca jocurile au fost facute. Acum altii se luptau pentru noi. Miercuri, la 6 seara, ne-au anuntat ca urmeaza sa ne elibereze, in seara aceea si in cursul noptii. Am fost unul din primele grupuri eliberate. La 7:30 eram in fata Consilului. Am aflat ca luni studentii pleasera acasa. Caminele erau inchise. Am plecat si eu cu Eugenias acasa. Ne-am spalat (n-o mai facusem de patru zile). Ne-am culcat. Vedeam cat de schimbatoare poate fi soarta omului. Cat de variabila e existenta lui. Eugenia a plecat acasa joi, iar eu vineri, dupa ce a fugit Ceausescu. In mare, asta a fost tot. Drept este ca se poate vorbi mult despre zilele acelea, dar asta nu incape intr-o scrisoare. Iertat-mi, va rog, intarzierea, va doresc numai binele, Timisoara, 15 ianuarie, 1990, Andreea.

tu știi de la Mic

din tainele scării
pe dunga zării
un punct de sprijin
pe care-l cerea Arhimede
să răstoarne Pământul

eu răstorn perspectiva

tu știi că icoanele
prind Taina
tocmai pentru că-n ele
pictorul foloșete perspectiva inversă

pictorul meu orb crede
mai bine ca geamănul Toma...

las portativul deschis
pentru colindul de maine
chiar azi voi relua Voiajul
de la scrisori pe plajă

undeva-cândva
peste albul zăpezii
doar scoica din plop

nemărginire
amintirea albastră
cântecul mării

curând vei afla
dincolo de tăcere
portativul alb


din foșnet de ieri
labirintul de mâine
același câine

penele se așază sub copac
una câte una
un veșmânt făcut din petice de zbor
și de umbre
................
în timp ce soarele își ia rămas bun
de la ultima lor tăcere...

\"Retorica antiimperialistă nu dă greș într-un loc sărac. Alegătorii nu trebuie să trăiască bine! N-o să mai creadă în Mesia. Teoria conspirației mondiale sau locale nu va mai fi eficientă. Cauza sărăciei trebuie personificată. Satanizați oligarhii! Orice asemănare pe care ar sugera-o aceste rânduri e întâmplătoare. Noi oricum suntem mult mai avansați, diferiți și civilizați. Suntem doar pasionali. Punem pe seama interesului și a urii tot ce fac ceilalți. V-am ciuruit! Hai să ne împăcăm. După aceea vă găuresc iar\".

ce devreme te-ai trezit frate elian
credeam ca sunt singur
si caut pe drum
un acum

dar tu deja te mirai a revolta
si-a deznadejde-n nadejde
a peisaj cu ziduri
si-a amintire de cetate

\"câte țipete sau liniști strivite de ziduri blocuri gări plecări
toate pentru un pumn de cuvinte aruncate la câini
........................
sunt iarna și toamna celor triști și patetici
cel care tace și urcă iederă pe ziduri mucegăite
cel care poartă cu el viziuni stoarse de vlagă
știu cum e
ți se umflă venele scuipi în oglindă dai cu pumnul în vitrinele zilei
.....................
ferestre
semne pentru mai târziu
urlete de fiară adormită la timp
în orașul de iarnă
doar ziduri
niciun om
doar ziduri\"


si acolo
intre ziduri
umbra pomului de iarna


cu prietenie, acelasi Yann(elis)

\"după ce iubirea ți-e declarată a fi un lucru în plus
mergi numai pe partea pe unde te poți sprijini pe nimic\"

\"depozitul întâmplărilor uitate; bijuteria mizeriilor și unicității ratate; ruina umbrei cu rația de libertate în pungă vidată\"


\"...și lenjeria intimă a sărbătorii \"


și când taote par că-s spuse și nimicul prinde rost
fă să fie viața viață ștergând simplu tot ce-a fost

azi m-am jucat cu foarfeca
am decupat bucati din texte
si le-am asezat intr-o alta ordine
si-au iesit alte sensuri. la povestea ta
n-am stiut ce sa decupez...

puteam decupa ceva foarte hazliu
dar foarfeca mi-a luat-o inainte

\"Numai că tot vorbind astfel, fetița începu să-l audă…
Și cum nu-i plăceau deloc amenințările lui, se hotâri să-i stea împotrivă\".

acum, de-ar fi sa-i dau o povata lui Mic, sa nu se ia dupa povestea Povestitoarei ci dupa povestea povestii. ca povestea asta-i din povestea unui nasturel din cutia de tinichea invelita de mai multe povesti albastre. dintre povestile albastre... poate-am lasat vreo litera ... ori le-am inversat...

Da Djamal. Nodul acesta, pe care-l lasasem, este esential in tesatura poemului tau:

\"chiar deasupra casei
plângând
am făcut un pact cu cerul
și de atunci
când auzim un uguit
ne desfacem palmele\"

Bucurie mare-n lumina aceasta universala...

\"în copilărie
crescusem
doi porumbei albi
...........
cineva i-a vânat
...............
de atunci
când \"aud\" un uguit
... desfac... palmele
iar cu tălpile desculțe
\"mă\" îndrept
spre fereastră în tăcere...\"

lîngă un pian fără clape


............
lîngă un pian fără clape
timpul
corăbier despărțind
..................
prima amintire e un gard
pe care-mi plimbam mîinile
memoria ca o veioza luminînd mijlocul ploii
știam oricît din mine
sub pleoape se scutura un praf greu
așa cum devine sufletul într-un ochi de apă

\"...în ceainăria de la universitate
... resemnat în zeghea momentului
amesteca într-un pahar umbra unei inimi
cu un strop de incertitudine
............................
știam că și el așteaptă aceeași mansardă roșie
panotată cu începuturi
simțeam cum între mâna lui și privirea mea
aburea o poveste...\"