Ioan-Mircea Popovici

Să lăsăm lumina să vorbească și tăcerea să șoptească Semnele amintirii și ale viselor iubirii Din doi în doi, din trei în trei sau chiar mai rar Doar știm că nimic nu e-n zadar Fie darul cât de

La marginea dimineții În clipa lungă de acum S-a luminat poemul cu un cântec de pe drum Un flaut, un om şi un câine trag un zăvor din interior Uşa, bătută de vânt, se deschide larg De pe

Așa cum era de așteptat Legat de Mișcarea Nunu La 105 ani de la înființarea mișcării Dada Vine Ioan cel Nou de la Pescărie Scoate un bilet dintr-o pălărie De pe care citește: De la Dada la

1. Bolnavă de vis, realitatea şi-a făcut noduri imaginare Și-n ochiurile năvodului s-au prins peștii gândurilor stelare Ce frumos sună numele Anului Nou, două mii douăzeci și trei Cu suma

1. Bolnavă de vis, realitatea şi-a făcut noduri imaginare Și-n ochiurile năvodului s-au prins peștii gândurilor stelare Ce frumos sună numele Anului Nou, două mii douăzeci și trei Cu suma

1. Bolnavă de vis, realitatea şi-a făcut noduri imaginare Și-n ochiurile năvodului s-au prins peștii gândurilor stelare Ce frumos sună numele Anului Nou, două mii douăzeci și trei Cu suma

Spune tu acum, când toate le-ai trăit ca un copil, Cum e între două clipe, bucurându-te iubind Cum făcuși să zboare Corbul împăcat cu Inorogul? Face mânzul meu cărare prin hăţişul nesfârşit Începând

1. În inimă, pe portativ Zicerile mele-s precum cumpăna-n deșert la care lipsește găleata și lipsește lanțul sau dacă sunt astea lipsește kila aceea care se pune-ntr-o parte ca găleata să

Chestia aceasta se citeşte cântând/ Ce-ţi dictează inima/ Aşa cum făceai cândva/ Poţi face şi acum/ Copilăria trăieşte în tine/ Toate vacanţele pământului/ Cu Voiajul Gândului/ Prin toate

1. Noi, sub umbrela nouă, la Pescărie În lunga vară fierbinte, cultivând armonie Seminţe de dor, nor, vânt, adiere, mângâiere Cântecul mării aduce pe valuri o corabie de tăcere M-am născut

Astăzi am invitat verdele nucului în casă la mine De la Ceasul Universităţii până la Ceasul Umbrelor Vii Au fost multe chemări simple de genul: Vii? Te bagi? Mergem? Facem? Dregem? Învăţăm?

Vorba mea de la început este Întru bucurie, să fie! I'm a right and green horse Pentru arta de-a fi "Întru bucurie" încap toţi într-o pălărie de la Pescărie. Dacă personajele trebuie să se

De la glasuri iau povestea Poezia duce vestea Şi-o întoarce dintre valuri O împinge înspre maluri “Şi-am vrut să dorm. Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă, Şuier de piatră pe tăiş de

Prin hăţişuri sau pe plajă, prin livadă, prin pădure Gândul meu, prin ce visează, se deschide-n multe ture Ca o scară fără nume care urcă şi coboră Zbor de pasăre măiastră însoţită de o

Bine este cuvântat Cel ce Vine Întru Numele Domnului Aşa-mi spunea Isihie când intram în livadă prin vie Livada Darurilor de la Infinit este nemărginită Viaţa-n cele bune şi de folos este

Yannelis-Alexis se povesteşte (A venit vremea) Motivul cântecului rămâne în tivul poveştii Lătratul câinelui este la Pescărie unde Facem noduri cu câteva gânduri şi câţiva oameni Gânduri

Gândurile fac şi ele o lume care există pentru că există oameni. Fără oameni, n-ar mai fi nici ele. Interesant este că populaţia lor este mai mare. Şi pentru că veni vorba de gânduri, azi îţi spun

1. se întâmplă uneori ca Infinitului să nu-i rămâna loc din cauza unui punct şi atunci el se întinde pretutindeni cu toate acestea tu nu-l găseşti nicăieri după o vreme când oboseala ajunge

1. Azi, de ziua Poeziei, Prietenele ei, Fantasia, Ordinea, Armonia şi Super-Frumoasa-Felicia-Laticiala-Fierbinte-Matematicia Au venit la Pescărie cu Cadillacul După ce au înconjurat de trei

1. Aleargă clipa-n sus şi-n jos Cu scara dorului duios Pe plaja Tympului de ieri Când ai venit să-mi spui, să-mi ceri Portretul cu tutun de pipă În săculeţul cu risipă Plimbat prin lume cu

Cu vocea-i tremurată şi ochii lăcrimâd Pictorul Ionel Mătăsăreanu, Mariei recitând “Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin; Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine, Ei braţul tău înarmă ca

Eu îmi trăiesc prezentul În care îţi spun toate acestea Pe o pânză albă, pictez ochii tăi Şi zâmbetul din versul tău de Primăvară Când ies la peisaj, aleg un punct al zării Care

Pânza albă aşteaptă pe şevalet O tuşă de culoare, o urmă de cărbune Ca un mânz sălbatic, mintea-mi aleargă pe albul pânzei Spre iapa-i mamă, undeva-n peisajul clipelor lungi Dintr-un gând,