Ioan-Mircea Popovici

este un joc secund personal
dintr-o galerie-n care
lumea are ceva în comun

lema darului
și lema gestului
rezolvă cele 7 nedeterminări
în echipaj

titlul și subtitlul
spun totul
să căutăm împreună

cum vrei să găsești
fără să cauți
dar mai ales
fără să crezi

cu 8 ani în urmă
de pe vremea jurnalului cu dileme
când lăsasem loc pentru Leme
prima din ele fiind Lema darului
în care "darul este ceea ce se vede din nevăzut"




cu ajutorul ei am desenat
în jurnalul cu alge al argonauților
harta dintre clipele calde
ale jumătăților de Infinit

acolo-n textul subliniat cu galben
sunt datele poveștii

"n-am absențe-n care tac/ am prezențe-n care fac"


i-am auzit pe studenții mei vorbind
despre "natura punctului de la Infinit"
dar nu știau să calculeze f(1/z) având f(z)

atunci i-am trimis la "celcarezice"
și el începea cu întrebarea
ce zice teoria


"tu căutai pierdută ceva
bărbatul care era cu tine
zicea să căutăm împreună
o rezolvare"

povestea din galerie-i născută din viață
când mă întâlneam cu Pictorul
și stăteam de povești
despre îngeri
numere prietene
și calcule piramidale

Când am fost în Cairo, la Piramide, însoțitorul de cămile mi-a propus să trecem pe la ruinele templului lui Atum. Tocmai de aceea, mă bucură poemul de acum:


“Din adâncul unei ape, în mijlocul orașului Heliopolis, a ieșit un munte. În vârful muntelui ceva orbitor, strălucitor, ne cuprinsese.
” Apleacă-ți capul, copilă!
Am aplecat. Țineam ochii strânși și totuși pătrundea prin piele acea strălucire.
” Este soarele?
” Este Atum, zeul soarelui. Din Ogdoad. El este creatorul lumii. Lui să te închini pentru iertare.
” Cum am greșit eu oare în fața lui Atum? Acum îl văd pentru întâia oară.
” Nu te opune forței universului. Nu trezi șarpele de sub pământ.
O pasăre s-a oprit din zbor pe umărul călugărului. Zbaterea aripilor, înainte de a se opri, a adus un miros de tămâie.
” Eneada, deschide ochii. Privește pasărea în ochi și spune numele iubirii ce o porți.
Pasărea avea ochii mei. În lacrimile ei îmi vedeam chipul. Deodată vocea și chipul iubitului au prins contur în fața mea.”

acum
când te-ai grăbit să-ngropi un vers
din viu și nesfârsitul univers

“Ca un actor, prin munții de prostie,
te prefăceai că vezi inteligență
la cei marcați de-o cruntă miopie,
încât n-aveau cu visul vreo tangență.”

s-a întâmplat să fie ziua-n care
s-a strecurat un șarpe sub cărare


“Precum vierul nu își uită via,
nici tu să nu-ți îngropi melancolia.”

un singur cuvânt
legat de-o privire
născuse cascada

despre fii Cuvântului/ ai luminii și ai pământului
vorbesc faptele lor/ din livada darurilor
aici i-am întâlnit pe ei/ oamenii smereniei
din rodador (http://livadadarurilor.blogspot.ro/)

"Cunoașterea științifică este asimptotică, cunoașterea religioasă este mărul din care mușcă toți fără să ajungă la miez."
De unde locuiesc eu se vede invers.

fiecare fotografie-i o pagină de istorie
deocamdată-ți deschid cele 5 uși ale dulapului


titlul fotografiilor asociază-l cu imaginea
unde nu dau titlu
este o taină
ca-n fotografia cu Frații Isihie de la Frăsinei

începem cu primul răsărit al lui Alexandru


continuăm cu o fotografie pentru Micul Prinț
care intrebă despre Domnișoara din stânga
și unde apar oamenii Revistei Tomis
revistă care așteaptă
o clipă deșteaptă



Grupul 11+ cu Prietenii mei din vremea aceea
pregătind la o damigeană de Murfatlar
toate poveștile Tomisului
prima poveste fiind rana numărul unu
răspunsul la întrebarea
„ ce ne facem Fraților?”


Cu Parintele Gheorghe Ghelasie și cu Vlasie Simionică
Fotografie făcută de Alexis
pe vremea-n care Chipul sacrului avea o stupină
în jurul unui butoi căptușit cu cărți și hărți


Banca femeii de pe dig și Arborele sângelui sunt sămânța de muștar în jurul
căreia s-au adunat Marea și Muntele

Când zice Nache Mamier Angela: Este! înseamnă că-i un pic mai mult. Eram la un pas de-a pune semnul apariției editoriale, dar m-au ajuns din urmă așteptările cu ecou ale autoarei. Felicitări ambelor poete, motiv pentru care pun la bătaie "o stea dublă"

Scrisori albe: “M-am săturat de umbrele oamenilor, de orașele pline de surogați și de atât de mult cenușiu.”

“Știi, ție știu că m-aș putea destăinui, ție știu că-ți pot spune ce nici măcar mie nu-mi pot spune, ție da, de aceea, acum, când toți aleargă în jurul meu, când ai mei mă strigă sau privesc fără să știe cine sunt, eu îți scriu.
Iartă-mă, iartă-mă că ești tu rostul zilelor mele. Iartă-mă că numai ție știu să mă arăt. Iartă-mă că doar pe tine voi ști să te păstrez.”

“Putem transforma realitatea asta crudă în ceva frumos. Scriu pentru sufletul meu, scriu să-mi bucur părinții și să pot să rezist în această lume teribil de materialistă.
Visul meu este să pot să mă întorc într-o bună zi acasă, iubesc țara asta, o iubesc pur și simplu, și îmi doresc ca într-o bună zi să scriu de acasă și nu de pe drumuri cum fac de ani buni.
Aș vrea ca eu, să fac România mai frumoasă măcar cu un vers, iată visul meu… “

“Am căutat un rost la toate cele, Și m-am pierdut prin vorbe și-ntrebări. Am și uitat să mai privesc la stele Și m-am mințit tăcând…”

matematicarul vede iubirea altfel
relația cu nevăzutul este de pace
și de dragoste

câte un accindent
nu-i un capăt de țară
este motivul încercării
venit pe nepusă masă

Un portret foarte frumos.

“cum se lăsa întunericul, se oprea să-nnopteze.
N-avea adăpost decât cerul, adormea în zumzet de stele.
Visa frumos, de parcă mări liniștite i-ar fi legănat somnul.
Când se trezea, pășea cu sfială spre răsărit,”


Ia punctul acesta “Pierduse războiul”
și calculează-i puterea față de cerc
și lasă interpetarea
să-și spună cuvântul


“nu-i va rămâne decât suflul credinței.”
ceea ce-i foarte mult!

Cântă CUCu-n prăvălie
storcând râsul din umor
dar lipsește-o pălărie
Sanda râsului de dor

și-ar mai fi de râs revista
care-a dispărut în mare
s-a-mbătat cu trapezista
bere multă-n stropi de sare

evident că-n Rai e visul
când în Iad e Paradisul
ar scrâșni Poetul Suiu
scrijelind un cerc "cu cuiu"

Am alergat câteva zile
azi m-am oprit
și-am citit
și pentru că-i Poezie
aici

"Tu ai cozi de școlăriță scrii în caietul de teme
pentru vacanță: ăsta-i un subiect foarte bun de
poezie și copilul e iar copil pe bune. Fuge după mașina care spală trotuarul și înserarea
se umflă cu treizeci de ani din fericirea copilului
că își udă picioarele din fericirea cîinelui că doarme lîngă copil. Am scos spinul morții din
zi. Aveai pistrui fața roșie și rochia lui sor’ta
albastră decolorată lungă. Că de atunci trec zile și zile și zile"

din sufletul meu
cade o stea

au vopsit ruși-n rușine
tot ce le-a căzut în plasă
dar Tezauru-i blestemul
care nici în somn nu-i lasă

un coșmar le e imperiul
destramat de un blestem
lacomul n-are masura
labirintului cu ghem

in istorie
ce-i drept se intampla
dar nu se stie cand

de dimineață-mi spunea îngerul că lipsește un verb
și tot de dimineață-i zic
lasă-le așa
după cum le-a găsit momentul
pe tabla așteptării





uită-te pe lângă inelul cu chei
spunea Isihie
nu te amesteca
și nu le amesteca
zicea Pictorul

Cine este Pictorul tău? m-a întrebat, într-o zi, Livia.
Cine este Mic? m-a întrebat, cineva, sufocat de mânie.

"Scriu cartea despre zâmbetul printre lacrimi, despre Chip, Cuvânt și Viață, dezvelind și învelind Misterul, pentru a obține efectul permanenței însoțirii și coparticipării. În turnul de scoici, doar tu ești principiul masculin, restul: scoicile, pietrele, frunza, floarea, apa și algele sunt cele șase zile ale creației, principii feminine."

Dimineața/ când cârdurile de păsari ale țărmului deschid fereastra Tympului
cu aripile lor/ eu mă trezesc în visul lui Rodador/ acel să fie/ prinde câte-o țintă/ grădina pierdută este motivul căutării timpului pierdut/ ca să nu se piardă sensul pozitiv din lumina amiezii lui Zaratustra/ asta însemnând că-n ziua de ieri/ izvor după izvor/ râu-fluviu-deltă-mare-dor/ algebra din lumina sentimentelor/ coreut-actor-autor-cor-cortină/ dincolo de scenă/ viața din culise.

„Apucă-te și scrie totul într-o carte, i-a spus Dumnezeu lui Moise...”

Nu ai văzut că ochiul acela din val, nu-i un ochi oarecare? Nuferii sunt acolo unde blonda aceasta n-a putut ajunge. Evident, “Alindoria nu este pretutindeni”. Sper să nu se supere blondele, dar lor li se întamplă mai des.




Dacă aș urmări un singur lucru, acela, ori nu l-aș găsi, ori, când l-aș găsi mi-aș da seama că de fapt căutam altceva. Și dacă totuși era chiar ceea ce căutam, l-aș găsi prea târziu.

La ora lansării, 17:34, cum ți-am promis, am fost în inima evenimentului. Acesta este drumul spre Alindoria.





După cum se vede aici, tu ești 10(zece).





“să crezi că undeva toate lucrurile
își iau lumina din candela începutului
Pământul tău are suflet și dincolo de ape,
prin mii de ochi așteaptă, de o lună, o lacrimă.”

frumos cantă nimicul
în inimile curate
și pentru că mi-ai adus aminte

"În toate colțurile lumii există această frumoasă tradiție, tatăl își lasă prăvălia fiului și mai departe generațiilor viitoare. "


și pentru multe alte atingeri
din neatingeri
grupajul acesta merită
o stea de mare
și-o cântare-întare-tare-are-re-re-eee

este
atunci
și numai atunci
când este să fie
filozofie de viață
Poezie

ramurile Y-grecului
Varuna-Agni
acum
cresc în arborele sângelui

pe undeva
apare-un punct negru
cu rol dublu

am așteptat să se vadă/ dacă te uiți diseară/ și-n serile următoare/ îți vei aduce aminte cântecul:

luna este iar gravidă/ s-a atins de Infinit/ și-n povestea înserării/ șapte șoapte mi-au vorbit/ aducându-mi aminte/ de valoarea lui Pi/ de poveștile lui/ și de profesoara de violoncel