Ar vrea să ningă dar nu reușește
râd până și hogeagurile de atâta neputință
în decorul ăsta absolut nepotrivit
oricărui lucru oricărei ființe
până și viețuitoarele pământului
se simt oarecum
Mult prea
tristeți
cu năzuințe încă zugrăvite alb
în pomul de crăciun
numai pentru că
s-a stricat calendarul
coșmarul cu
sfidarea de un gri impertinent
a ploii
curgând lălâu
prin
mai fără sens de-atâta nu se poate
de parcă totul stă s-adoarmă
ca-n brațele unei balade de la nord
ca-n legănarea unei nebuloase saga
acum când chiar nimic nu se întâmplă
și pare-a nu mai fi
ce contează dacă se spune:
”individul acesta este deștept
este bogat este deplin”
ori dimpotrivă
dacă ești catalogat ca fiind
cel mai nefericit dintre oameni
când cunoaștem că totul
hălăduiesc tot felul de lighioane
prin niște păduri care mai există
cel mult în lemnul patului
în care călătoresc uneori
noaptea
se aud pietrele temeliei susurând
nostalgii
pasul care contează este următorul
iar dacă după aceea
rămâi la părerea inițială
înseamnă că ai câștigat
cel puțin deocamdată
nu te uita în urmă
decât dacă vrei să renunți
altfel
riști
câinele e canceros-are gâlme
ceva ce de astă dată
ține de bătrânețea câinilor-
cică
stă ca pierdut
într-o ultimă și ermetică introspectivă
din care nu mai vrea să știe cum se iese-
asta
plouă în plină iarnă
ca într-o subminare a perfecțiunii zăpezii
în seara tulbure și indecisă
în care te regăsești
încolțit ca de o haită
de o impersonală disperare
simți de parcă
undeva
așa nu facem
decât să-l ținem pe dumnezeu în închisoare
în vreme ce
în rătăcirea noastră
ne declarăm prinșii lui
veți vedea
altfel ne vor vorbi celelalte
altfel ne vor privi până și
nu mai contează
chiar nimic altceva nu mai contează
ninge
și în credința mea
despre care refuz să cred că ar fi o rătăcire
mă simt ca un dumnezeu
născocit de zăpada însăși
în
toamna vine de undeva dinăuntru
totul este ca un fel de oglindă
în care tu nu te vezi defel
dacă nu ești îndestul
de atent
cu acest relativ de prezent
dintre gură și bot
căruia-i aparții
în
mi-e dor dintr-odată de tata
și încep să îl caut în oasele mele
altundeva unde
mi-e dor dintr-odată de tata
și în ascunzișurile oaselor mele îl caut
unde altundeva
ale mele-ale tale-
un
nu prea există locul să ne plângem
de vremea asta care ne-a-nghițit
suntem de fapt ratații unui mit
din care ca o piază ne răsfrângem
ne-am rătăcit în niște interstiții
ca-ntr-un ceva din
domnilor
a venit momentul să dăm cu banul
să alegem dacă e ceva de ales
vin ninsorile parcă și pentru la anul
și e cazul să culegem ceea ce-i de cules
merităm să vedem cum se deapănă
lucrurile sunt mereu ca de sare
ori ca de ceară
chipurile nu înseamnă niciodată ceea ce par
totul e sincer
doar atunci când te înșeală
totul e dat cu păcură ori cu var
de-acum anostul
...decât foarte rar opțiunea necredinței
ușa la care se feresc să bată disperații
aflată la îndemâna acelor atât de puțini
care au tăria de a se dezice
inclusiv de sine
viscolește cu
chiul
se iau cu pietre ăia de jandarmi
urlându-și oful și blestemele de moarte
doar cei vizați ascultă nevăzuți și calmi
cu gândurile în cu totul altă parte
același
I
nu am știut să îl așez pe raft
nici de această dată mi se pare
trăind impresia că e ceva ce dă să-mi scape
de unde m-am ales cu-n caft
din câte știu de la o doamnă nu la
...
restul începe de acolo unde
ai putea spune fără șovăire:Eu!
așa cum zis-a careva
că și-ar putea permite
poate shakespeare
și fără îndoială dumnezeu
sunt deci dușmanul meu de moarte
sunt ceea ce n-ar trebui să fiu
măcar cealaltă jumătate-
din câte nu am cum să știu
plouă c-un sânge cenușiu
ca-n bătătura unui zeu sedus de moarte
peste-un
bunicul
fost prizonier la ruși
cătană chezaro-crăiască fiind
de dinainte de marea catastrofă
despre care nici măcar soljenițîn nu cunoaște
decât cel mult cât de mare a fost
într-o anume
cu inerția asta care te omoară
în care mi s-a părut că ar fi putut să fie
mai ales după
desigur
însăși nevăzuta chintesență a existenței
de ce nu
care te face să simți cum te scurgi
cum te