Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Gândul de la ora la care a stat ceasul

1 min lectură·
Mediu
...decât foarte rar opțiunea necredinței
ușa la care se feresc să bată disperații
aflată la îndemâna acelor atât de puțini
care au tăria de a se dezice
inclusiv de sine
viscolește cu gânduri
ele însele periculoase
în frumusețea asta albă
amenințătoare
care le conține
iar gaura de vierme
nu-i decât o biată coajă de ou
cu totul la îndemâna unui prăpăd
uneori din cale afară de aproape
câteodată personal
te gândești obsedat
că Dumnezeu e cel mai mare bătăuș
căruia i se năzare din te miri ce
și instinctual
încerci să te strecori neobservat
pe sub poalele ninse ale dimineții pustii
care cine știe de unde vine
spre lumea care pare că ar fi pe cale să intre
într-o formidabilă criză de epilepsie
tocmai de aceea
a stat ceasul se pare
ceea ce nu se poate
002520
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
136
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Iulius Muraru. “Gândul de la ora la care a stat ceasul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-iulius-muraru/poezie/14000930/gandul-de-la-ora-la-care-a-stat-ceasul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.