ioan albu

câinii privesc luna cu boturi lungi pentru că pe stradă chiar pe stradă se lasă noaptea câinii ies de sub mașini din spatele blocurilor și dau din coadă bucuroși că pe stradă se lasă

Niță Paraschiv stătea cu coatele pe gardul de tabla incinsa. La ce s-o fi gândit, nimeni nu știe, că Niță Paraschiv nu era omul care să își împărtășească așa ușor gândurile. Cu toate acestea, este

poetlui ioan albu îi vine din când în când să-și bage pulele în toate pentru că vrea să se lase de fumat să-și găsească o chirie mai ieftină să iasă odată din mizerie dar cu toate acestea el

Scena 1 Marea Moartă. Învolburată, sărată și înfiorătoare. Se aud răcnete și nechezături. Apare un Bărbos [Moise] care dă cu toiagul și se despică marea în două. Moise traversează strigând : după

le-am scris cu creionul tocit muiat în salivă pe hartie de împrumut le-am scris ca un mut neputincios să țipe și fără mâini ca un flamând cu mațele strepezite sunt versuri de foame și de

aștept cu inima strânsă ceasul negru când va trebui să ma scobor în puțul adânc din care să scot cu lopata păcură și smoală cătran pentru vapoarele din lemn încleiat cu rămășițele câinilor mei

bazarul enorm, fovist colorat stă răsfirat pe alei africane dintre dughene și panarame răzbat miresmele delicat de-atâta confuzie răspâdită în valuri lumea privește prostită, mirată cum

din poet dacă rupem o bucată ne rămâne pe mână negru de fum cu care ne mânjim inimile calde

dacă aș mai trăi o dată aceeași viață aș acorda mai multă atenție diferenței dintre salam și mezel

Prietenii mă îndeamnă Să expun baba la nuditatea violenței Să o iau de gât și să-i spun Babă tâmpită Nu mai îmi tot face tu programe idioate Că nu ești patidul Și nici poporul

prea multe lucruri comune fac nu mă gândesc la lucruri pe care le fac toți ci la lucruri care nu-mi marchează în nici un fel existența până și strada o traversez mereu prin același loc până și

ești bătrân și chel recunoaște-o spune-ți clar ioan albu ești bătrân chel și neinteresant strâmbi din nas la toate faci mofturi dacă ai fi fotbalist ai face până și blaturi nu se mai poate

pe podurile acestea goale de unde alte dăți săreau sinucigași am stat de vorbă cu doi ocnași abia evadați din pârnăi și spitale am sat de vorbă cu ei, e adevărat mă priveau ca pe cineva picat

nu m-au bătut vânturi, nu m-au spălat ploi n-am înfruntat fiarele mării, nici pe ale văzduhului nici târâtoarele peșterilor. nu ne-am întâlnit goi sau doar înveliți în blănuri pe tărâmuri

stearpă ziua trăită din care ieși cu dezgust dimineața în fața unei beri pe o terasă înghețată unde nu esti decât tu și cenușiul răsăritului buna ziua o bere vă rog dați-mi o bere vă rog

Bătrânul când vrea de mătreață să scape Se scarpină bine cu deștele pline Și-și pune-o scrumbie întinsă pe pleoape Lucioasă muiată-n ulei de măsline El mutra-și hlizește apoi în oglindă Și

nu beau un amic mă așteaptă prea departe prea târziu într-o casă prea străină eu aud voci pe hol din odaia cu pereți capitonați oamenii stau în cutii și simetria mă învăluie

am fost împușcat cu flinta din ciolan de vacă au sărit din ea gloanțe de termopan cât ouăle kinder cu surprize și m-au fugărit la răspântii milițieni cu șăpci mov călări pe jumătăți de

dacă româna vine din latină înseamnă că ăia pronunțau cam ca noi deci Dumnezeu a zis hiat și așa a început să hie lumea

Precum Grenouille brotacul cel fără de miros Mirosul și-l cătase prin moarte-n athanoare Sintetizând esențe din trupuri de fecioare Sau pustnicul ce-n schitu-i de la Aghios Oros Întoarse către

carnea cuprinsă-n stofe parfumate și-n tăbăcite piei de animal viermuiește pe bulevarde măturate de suflul lui decembrie, boreal și din sudori care pe frunți îngheață răzbește o senzație