Iftime Vasile

Sunt păcătos și­­­­­­‑o spun cu nonșalanță Căci trupul meu în nepăsare zace, Mi-e sufletul de mult dus în vacanță Și ce-i plăcut la infinit îmi place. Iubesc mirosul proaspăt de

De când mă știu visez că sap o groapă La fel de nedefinită și goală ca mine Și asta doar pentru a-mi mulțumi diminețile, Nu m-au găsit sămânță ,nu m-au găsit cărbune Dar sap căci prea

La deal de satul meu mai e un sat În care și-au făcut morții cetate Din lemn, din piatră sau din fier forjat, E satul nou, numit Eternitate. Aici se împart vize pentru rai, Colivă,

Exagerarea de a fi Urăsc diminețile Când abuziv mă desfrunzesc de vise Împrăștiindu-mă veșted Sub potcoave de gânduri sterile. Urăsc înserările Cu nesfârșitele ceasuri de

,,Ce-ți pasă ție” coadă de condei Că m-am născut și am murit în bar, Că-i vid în capul meu și-n buzunar Și că-s stăpânul propriei idei? Dacă mi-ai dat o vodcă împrumut Sau ți-am cerșit o

Zi de doliu… Au coborât statuile în gropi Sătule de veșnicia plumbului Și de sărutarea aspră a daltei, Au rămas soclurile precum niște Golgote Pe care nici măcar timpul Nu se mai lasă

E mult pân’la tine adorată femeie, O ușă închisă și-un zid de beton… Îți ascult respirația prin gaura cheii Căci n-am îndrăzneala să apăs pe buton. Cu sufletu-n ghips aștept lângă geam,

M-am ascuns în spatele pleoapelor închise La umbra unei perechi de aripi, Mi-am abandonat trupul într-un ciob de oglindă Și sufletul pe o felie de pâine, Deși nu știu de unde și până unde

Să fiu în rând cu lumea toată Și chiar mai mult decât atât, Urăsc, iubesc, trăiesc în rată… Culeg frumosul din urât. Mi-e viața mult prea demodată Și oricât vreau să mi-o

De ziua ta femeie aș-vrea încă o dată Din nurii tăi cei proaspeți să mă îmbăt cu seva, Poftind nesățios la fructul tău de fată Adamul cel din mine râvnește iar la Eva. De ziua ta

De când mă știu, mereu aceeași cămașă, Uneori mult prea largă, Alteori dureros de strâmtă, Ușoară precum un fulg de aripă Și grea, mai grea ca o piatră de moară. În ea mi-am oblojit

Am primit drept canon Să îmi depăn cărările Ghem în jurul inimii… Firesc am început cu cele dintre două poeme Crezând că sunt cele mai scurte Și iată-mă înfășurat cu ne-cuvinte

Există mai multe feluri de inconștiență Atât de multe că nu încap într-un dicționar Doldora căptușit cu verbe Conjugate în toate modurile posibile. Dar cea mai paranoică dintre

Să ne jucăm astăzi de-a poezia, iubito… Cu pleoapa stângă Citește-mi poemul celor o mie de cuvinte Culese din adâncul de lacrimă În noaptea când, braconier, Adunam stele din roua