Poezie
Replică la fapt divers
1 min lectură·
Mediu
,,Ce-ți pasă ție” coadă de condei
Că m-am născut și am murit în bar,
Că-i vid în capul meu și-n buzunar
Și că-s stăpânul propriei idei?
Dacă mi-ai dat o vodcă împrumut
Sau ți-am cerșit o ceașcă de cafea,
Nu-ți pot permite a mă judeca,
Eu sunt stăpânul timpului pierdut.
Mi-e sticla de jumătate avorton,
De sfert nici vorbă, că nu-s pedofil,
O damingeană, o sticlă de-un ,,chil”
Îmi e noroc născut din ghinion.
Sunt infractorul codului penal
Și n-am permis să beau sau să iubesc,
Unii mă ,,calc”, alții mă ocolesc,
Căci pat îmi e, tot ce-i orizontal.
Ce-ți pasă că sunt botezat în vin,
Că-s anonimul insignifiabil?
Sunt expiratul ce-a rămas valabil.
Iubesc tot ce-i cilindru și e plin.
În testament îmi pun un ultim vers:
,,Păstrați cu vodcă măcar un butoi
Căci cred în învierea de apoi”.
Semnez:,,Ion, buric de univers”
033.109
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iftime Vasile
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Iftime Vasile. “Replică la fapt divers.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iftime-vasile/poezie/1749397/replica-la-fapt-diversComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Eu sunt stăpânul timpului pierdut
Si va anunt acum ca fapt divers
Ca viitorul tot mi l-am baut
si las ca testament un ultim vers.
La mai mare!
Cu prietenie
Si va anunt acum ca fapt divers
Ca viitorul tot mi l-am baut
si las ca testament un ultim vers.
La mai mare!
Cu prietenie
0
în capul nu-i vid
nici vodcă nu-i...
și n-ai permis să bei și să iubești
ești doar un tânăr suflet de poet
pe un condei călătorind hai-hui...ști că te apreciez!!!!
nici vodcă nu-i...
și n-ai permis să bei și să iubești
ești doar un tânăr suflet de poet
pe un condei călătorind hai-hui...ști că te apreciez!!!!
0

Ce se crede azi boem
Cînd este-n pană de idei
Mai scanează un poem.
Toate cele bune,