omul ca iarba

mărește pasul să scapi. hăul care te sperie e mărginit, iar tu un întreg, un generos care - \"Până la următorul și următorul partaj de suflet\" - îmi dă doza zilnică de curaj...

pentru ca sunt lucrui in acest poem care curg frumos uite cum as vedea eu poemul:

de la o vreme
mă obsedează neputința de a fi Eu
lașitatea de a fi altul
incompatibil cu Dumnezeu
cu ce a mai rămas din mine
mă exilez pe partea stângă
până la următorul
și următorul partaj (de suflet).
acolo, în acel sertar confortabil de morgă
număr câte clipe mai pot
să-ncapă-ntr-o clipă
și pe a câta vertebră a timpului
inutil, mi-a fost aruncată sămânța.
aceiași obsesie o aveți și voi,
dar eu nu mai suport
moartea să-mi întoarcă spatele
la jumătăți de măsură.
îngerii
într-un exces de atitudine masculină
și de vise m-au exorgizat.

Angoasa ta (ca si a altora, asa cum reiese din text) neputinta de a intelege sau a petrece, trai intru ceva. de aceea nu mai poti fi altineva, de aceea nu mai poti nici sa fii acel Eu intim. Insa puterea ta este aceea te a te axila (dintr-o parte in alta, aici spre cea stanga, sa inteleg ca erai la dreapta Tatalui). Iata, te afli in situatia de a te redescoperi, pentru ca iti ramane acea speranta din ultimul partaj al sufletului. sunt idei profunde in textul tau. Pentru puterea ideilor tale toata stima mea. Însa trebuie sa revii asupra textului deoarece sunt cateva cuvinte care ingreuneaza cititorul atat sa descopere muzicalitatea textuala cat si pe cea a mesajului. ma opresc si te salut.

numai de bine
Paul Gorban

mulțumesc maestre ai dreptate e altceva.

Domnul meu, nici pe departe nu sunt maestru, asa am vazut eu textul dumneavoastra, mi-a placut si am vrut sa facem ceva mai usor de \"rumegat\". e un text plin de forta, o mai spun, si e pacat sa nu fie remarcat.
stima mea.