Poezie
Să ne iubim de-a poezia
VII
2 min lectură·
Mediu
Iartă-mă femeie că am dat buzna în sufletul tău pe ușa din spate,
Pentru toate cele făcute și pentru cele nefăcute… iartă-mă…
pentru toate ne împlinirile tale.
Ai dreptate, au trecut câteva sute de zile și…
Nu am făcut nimic pentru tine.
Ar fi fost de ajuns o secundă, doar atât
Și tot universul îl înghesuiam într-o singură silabă,
Într-o silabă, într-un ,,DA” încăpeam amândoi.
Noi doi, cuminți precum două sardele într-un sos de egoism conjugal.
De ce, spune-mi de ce trebuie să arhivăm dragostea
Într-un registru de stare civilă,
Să ne iubim cu acte în regulă sau să nu ne iubim deloc?
Femeie, femeie…geaba am dat ocol lumii prin tine
Bătătorindu-ți sufletul cărare peste cărare
Dacă nu am știut cum să te găsesc,
Geaba ți-am altoit aripi și vise din cele mai coapte,
S-au vestejit odată cu prima brumă de zbor.
*
Ne-am iubit de-a poezia și atât:
Eu te-am alintat cu poeme rupte din nopțile mele albe
Și cu ferestre larg deschise…smulse din ziduri și gratii
Până dincolo de caligrafia trupului,
Până dincolo de sinceritatea fluidă a cuvântului.
Tu…cea care mi-ai fost sortită încă de la facerea lumii
De ce vrei să treci fericirea printr-un simplu inel
Și prin iluzii confuze
Și de ce la bursa sufletului oferi dragoste
Doar ca monedă de schimb, rest la un bilet clasa a doua,
Nu înțelegi că într-o felie de cer nu încap toate diminețile tale?
P. S.
De data aceasta fără P. S.
Toata dragostea noastră a fost rezumată pe scurt.
044.179
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iftime Vasile
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 251
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Iftime Vasile. “Să ne iubim de-a poezia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iftime-vasile/poezie/1744219/sa-ne-iubim-de-a-poeziaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
tandru și sensibil \"te-ai iubit de-a poezia\", e normal să nu-ți ajungă dragostea \"cat un rest la un bilet de clasa a doua\".....frumos, parcă mi-ai scrie gandurile...
0
...chiar așa, dintr-o dată, busna\"în sufletul ei pe ușa din spate\"? Și-apoi de ce \"neîmplinirile\" ei?
\"Femeie, femeie…geaba am dat ocol lumii prin tine
Bătătorindu-ți sufletul cărare peste cărare
Dacă nu am știut cum să te găsesc...\"
Deci, asta era! Îți spun eu cum: tre să te apropii pe din față, da?!
Cea mai reușită secvență cred că e aceasta:
\"Eu te-am alintat cu poeme rupte din nopțile mele albe
Și cu ferestre larg deschise…smulse din ziduri și gratii
Până dincolo de caligrafia trupului\"
E un poem aparte, unul de dor și de alint...
\"Femeie, femeie…geaba am dat ocol lumii prin tine
Bătătorindu-ți sufletul cărare peste cărare
Dacă nu am știut cum să te găsesc...\"
Deci, asta era! Îți spun eu cum: tre să te apropii pe din față, da?!
Cea mai reușită secvență cred că e aceasta:
\"Eu te-am alintat cu poeme rupte din nopțile mele albe
Și cu ferestre larg deschise…smulse din ziduri și gratii
Până dincolo de caligrafia trupului\"
E un poem aparte, unul de dor și de alint...
0
Atunci când categorisești un text drept poezie, încearcă să sublimezi mai mult. Acum, arată ca și cum i-ai striga femeii înspre fereastră din mijlocul străzii. În cel mai bun caz, nu vei reuși decât să devii ținta rânjetelor trecătorilor, iar în cel mai rău, te vei alege cu o chitanță tăiată de băieții de la secție, pentru...tulburarea liniștii publice! N-ar fi păcat?!
0
PC
Nu e rușine să intri pe ușa din spate,
De fapt, uneori, altfel nu se poate,
E însă urât, jignitor și scârbos
Când ești dat afară pe ușa din dos.
Bine-ai venit, Vasile !
te așteptam
parcă
lipsea ceva prin colțul acesta stingher de lume virtuală
un ban de schimb pentru sentimente
sau o distilerie a iluziilor.
Lasă-te dus de val și bagă
așa cum știi tu
nu riscăm nimic fiindcă oricum,
aici
nu e departe
De fapt, uneori, altfel nu se poate,
E însă urât, jignitor și scârbos
Când ești dat afară pe ușa din dos.
Bine-ai venit, Vasile !
te așteptam
parcă
lipsea ceva prin colțul acesta stingher de lume virtuală
un ban de schimb pentru sentimente
sau o distilerie a iluziilor.
Lasă-te dus de val și bagă
așa cum știi tu
nu riscăm nimic fiindcă oricum,
aici
nu e departe
0
