Puiu Constantin

Protezele din suflet îmi scârțâie uscat Când cerul salivează peste cadavrul verii La frunza rumenită, ce-o lepădară merii Reacționând pavlovic, reflex condiționat. Mă las pătruns, complice,

Curge-n valea goală sânge de copac, Hoituri lungi de cetini putrezesc pe coaste, Din Vârtop la vale, până în Albac Fieru-și cântă-n cioate notele nefaste. De prin gârle,-arinul, a pornit cu

Numit un șef mai mic, de-un șef mai mare S-a îmbătat cu fumuri și ozon, Spre înălțimi urcat, ca un balon Umflat de-a vremii pompă, trecătoare. Rotund și roz și fire-ncrezătoare, Uitând că e

Cârâitul răgușit al cocoșului îl făcu în cele din urmă să ridice o pleoapă amorțită de somnul greu în care căzuse în cea de a doua jumătate a nopții, asta fiindcă prima jumătate se consumase la

În târgul meu stau crăcănate steaguri La fiecare stâlp de felinar, Sub fiecare stâlp rânjind hilar Sinistre gropi care le simți în arcuri. Pe-aici plimbau condurii printre falduri De rochii

Eu n-am putut s-o șterg în altă parte Și-s azi cel mai de frunte cetățean Din târgul trist, murdar, bacovian, Jurat cu sărăcia pân’ la moarte. Mă plimb în zori, fudul, pe uliți sparte Iar

Trecând mai ieri pe lângă terasa plasticată a unui respectabil local botoșănean, am observat o reclamă scrisă cu carioca ce invita clienții la specialitatea casei și anume “Pizza țărănească”. Ușor

În casa cu o mie de adrese Se-apleacă stranii glasuri în auz, Prin podul verde, cu contur confuz, Hilar păianjen, luna pânza-și țese. Sub pleoapa albă ochiul mi-l ascunz De spaima umbrei ce

O vară-ntreagă stă surpată-n poamă Iar poama stă strivită-n poloboc Mocnind în taină rubiniul foc Ce va incendia această toamnă. Cei triști vor crede iarăși în noroc, Absenții viața vor băga

În mine urlă setea ca un tren Aș scrie pentr-un kil de vin o dramă, O odă pe-o felie de pastramă Și pentru-o țuică mică un catren. Să-mi fie iambul cheia de la cramă Pe poloboace aș trona

Mă uit în urmă,nu mai știu nimic, Mă-ncearcă iarăți gândurile crunte, La vară nici tu mare,nici tu munte, Căci la examen mâine,iarăși pic. Și nu mai am puteri să mă ridic Sau peste timp să mai

Riscăm să istovească puterea cuvintelor. Tomuri prăfuite cu vorbe de duh și cântece de iubire sub poala pădurii ne consolează cu gândul că am avut cândva, în înțelepciunea adâncă a strămoșilor

Va tresări frânghia în lădoi Și îmbălat îmi va rânji săpunul, Îmi va țipa cuțitul: “Vei fi unul în plus adunăturii de moroi!” Hârtia scrisă-și va desface sulul Și-nfășurați vom arde

Când ritmul, tropăind zimțat prin vene Se scurge din al rimei alambic Născând poeme, mă întorc și zic Invidios cumva: Ești mare, nene ! Pun nasu-n jos atunci și tac chitic Dosind în raft

Va tresări frânghia în lădoi Și îmbălat îmi va rânji săpunul, Îmi va țipa cuțitul: “Vei fi unul în plus adunăturii de moroi!” Hârtia scrisă-și va desface sulul Și-nfășurați vom arde

În mine urlă setea ca un tren Aș scrie pentr-un kil de vin o dramă, O odă pe-o felie de pastramă Și pentru-o țuică mică un catren. Să-mi fie iambul cheia de la cramă Pe poloboace aș trona

Riscăm să istovească puterea cuvintelor. Tomuri prăfuite cu vorbe de duh și cântece de iubire sub poala pădurii ne consolează cu gândul că am avut cândva, în înțelepciunea adâncă a strămoșilor

Te-am gustat când erai coaptă, Netedă și-albastră prună, Dar acum îmi pari mai bună, Prună putredă, crăpată. Cât lipsit-am, tu, nebună, Þi-ai lăsat de toți pupată Mincinoasa ta de gură Cu