aerieni

am putea vorbi despre o firească dispoziție pentru nebunie în disoluția lucrurilor atinse de teamă ca nu cumva dragii să ne urmeze în mica alienare secretă ispitind zilnic cu delirul cel mare ne mai scoatem în lume fața înfășată în zâmbet ca într-un lințoliu ce frumoasă motivație a desprinderii de noi înșine grija pentru ei prea frumoșii ne mai ascundem mica moarte și mica viață împlinind nesomnul în căutarea unui timp propriu alteori ne trezim săpând peste voie canale strâmte doar cât să ne încapă așa cum sapă viermii într-un măr roșu și am vrea cât am vrea să ne satisfacă amorțeala din miezul zemos și dulce să ne ajungă hibernarea în bârlogul propriei cărni