E-o ceață roșie de iad, ce-nghite corpurile care cad, fără vreun sunet.
Din minte am trecut un prag și pot s-aud cum trupul arc, se-ntinde și se strânge.
Ochii mă ard, sângele curge.
Fantasme
trecând pe-aproape,
mi s-a părut că te aud strigând de după zid.
crezând că erai prizonieră-n labirint,
sensibil prin instinct la plânsul dulce de domniță,
m-am ridicat pătrat în ecuație, să
Nu e bine... nu așa voiam... linii, curbe, amalgam... Ușa glisează. Metal ascuțit... Conexiuni bolnave pe șine ruginite, abandonate și nedorit, găsite. Presiune. Deschid gura reflex. Răsuflarea
Sala e mare. Coloane lungi, arcade gotice, lumină blândă-n lumânări și câteva luciri firave ce se strecoară prin vitralii de la zori. Păstrez distanță de altar și pentru-o vreme nu mi-e clar dacă ar
păi... hmmmm... ce-am vrut să zic...
nu... deci... lasă-mă să mă explic....
de fapt... io...
în niciun caz n-aș fi-ndrăznit...
nici măcar gându să-mi ridic
mai sus de dulcea ta genunche.
și
Pe rând, ușile se deschid. Merg încet, cu pași mici, cât lanțurile îmi permit, până ajung să le zăresc; sunt șapte siluete în robe sobre, negre, așezate-n semicerc la jumătatea sălii. Cea de la
merge desculță.
prin rochia albă și subțire, vântul se strânge pe trupul de acum firav.
se străduie cu fiecare pas.
din timp în timp, privește-n urmă fără să-și amintească
de unde a pornit
crepuscul.
din flacără lumină moale,
lovindu-se de piatră și-apoi căzând nu prea departe.
stau în picioare, iar brațele-mi sunt prinse-n lanțuri.
legate de-o durere-n spate, mă-mpiedică să
Ușa se-nchide-n urmă. Deși camera e spațioasă, îmi pare că n-am aer. Domoală, briza se înfășoară și clatină perdele de mătase. Picioarele mă poartă singure și mă aplec pe marginea terasei. Prin
e un deșert în inima mea,
pe care-l străbați fără să știi.
de sus în jos și de la dreapta la stânga.
te-afunzi în straturi de nisip și-ți spui că-i iarbă crudă.
când plouă soarele necruțător, îți
GA