Pe rând, ușile se deschid. Merg încet, cu pași mici, cât lanțurile îmi permit, până ajung să le zăresc; sunt șapte siluete în robe sobre, negre, așezate-n semicerc la jumătatea sălii. Cea de la
Ușa se-nchide-n urmă. Deși camera e spațioasă, îmi pare că n-am aer. Domoală, briza se înfășoară și clatină perdele de mătase. Picioarele mă poartă singure și mă aplec pe marginea terasei. Prin
Sala e mare. Coloane lungi, arcade gotice, lumină blândă-n lumânări și câteva luciri firave ce se strecoară prin vitralii de la zori. Păstrez distanță de altar și pentru-o vreme nu mi-e clar dacă ar
E-o ceață roșie de iad, ce-nghite corpurile care cad, fără vreun sunet.
Din minte am trecut un prag și pot s-aud cum trupul arc, se-ntinde și se strânge.
Ochii mă ard, sângele curge.
Fantasme
păi... hmmmm... ce-am vrut să zic...
nu... deci... lasă-mă să mă explic....
de fapt... io...
în niciun caz n-aș fi-ndrăznit...
nici măcar gându să-mi ridic
mai sus de dulcea ta genunche.
și
trecând pe-aproape,
mi s-a părut că te aud strigând de după zid.
crezând că erai prizonieră-n labirint,
sensibil prin instinct la plânsul dulce de domniță,
m-am ridicat pătrat în ecuație, să
Nu e bine... nu așa voiam... linii, curbe, amalgam... Ușa glisează. Metal ascuțit... Conexiuni bolnave pe șine ruginite, abandonate și nedorit, găsite. Presiune. Deschid gura reflex. Răsuflarea
crepuscul.
din flacără lumină moale,
lovindu-se de piatră și-apoi căzând nu prea departe.
stau în picioare, iar brațele-mi sunt prinse-n lanțuri.
legate de-o durere-n spate, mă-mpiedică să
merge desculță.
prin rochia albă și subțire, vântul se strânge pe trupul de acum firav.
se străduie cu fiecare pas.
din timp în timp, privește-n urmă fără să-și amintească
de unde a pornit
e un deșert în inima mea,
pe care-l străbați fără să știi.
de sus în jos și de la dreapta la stânga.
te-afunzi în straturi de nisip și-ți spui că-i iarbă crudă.
când plouă soarele necruțător, îți
GA