Grig Salvan

aleluia! te-nchină pietrei de la hotar celui fără de vină celui fără habar strînge mâna uscată bătută de lucruri și roasă mâna veșnică fată unica bătrână frumoasă strigă celui ce

în zori o salvă de pușcă îmi taie adîncurile!... în fața puștilor mă simt dezvelit ca embrionul scos din sămînță în vîrf de cuțit! în zori mă simt fiară pusă pe fugă ogarii de humă ai

doruri se-alungă răvășind înserarea pe steaua Solaris... inimi mocnesc ca lămpi afumate... dorm flori înnămolite în ochiuri de apă bolnavă răsar lumini de undeva dintr-un gol fără

albă americă blândă eterică iubita mea sferică perfectă și clară soare de vară rotundă și lină glob de lumină alb continent pămînt permanent ce să mai spun ca să mi te-adun în capul

sînt,iubito,ziditorul sfințit de pietre funerare și sălaș de pămînt de diguri albastre în infinit de albe portaluri risipite de vînt... sînt,iubito,ziditorul smerit de icoane pictate cu

și-am adormit pe frunze ruginite corăbii-ntunecate mă alungă!... un clopot de pierzare bate-n dungă și mă izbesc de gratii răsucite! mă-ncolăcesc coroane lungi de spini și farisei îmi dau

castelul de apă a adormit în liniștea câmpului veșted și toarce în somnul lui aiurit fuioarele lunii pe creștet... mă-nvăluie-n taină umbre păgîne mâna e gata să lase mintea ce-ar vrea un

te rog foarte frumos nevastă nu trage de tot perdeaua la fereastră! acum înainte de ultima cină acum înainte de-a noastră hodină mai lasă-mi o zare de lumină! o dungă subțire de infinit măcar

dacă stai și te uiți cum se rup cele punți și de la cei poeți doar moartea lor o înveți că doar în biblioteci rămîn sarbezi și reci atunci mai bine rămîi la subsol în beci! și nu mai

ascunde-ți mâinile,ascunde-ți capul nimeni nu crede-n poruncile tale! te-nșeală orbul,te-nșeală macul nimeni nu-ți dă din mâinile sale! nu-ntinde mâinile,nu-ntinde capul! lasăte-n umbră

părul tău verde Marie verde-i de te-ntunecă! pe poteci de piele vie ochiul meu ți-alunecă suprafețe de curbură și contururi grafice matematici îți născură formele serafice... geometrii

de iubiri sărac și de visări cărunt meșter de vedenii, sclav vîndut eu sunt Pygmalion pre nume sculptor în Sagunt din zgura alcalină a visului căzut cu daltă de vînt și sudoare de lut pe tine

cînd trece ea, zebra mă cuprinde febra! cînd își adie părul îmi saltă în gît mărul salivez din plin cînd ea trece lin peste mine în salt arcuit și înalt!... si mă uit prostit la piciorul

sînt demiurgul ce-aprinde în stele focul din focul inimii mele... doar prin puterea gîndului meu nasc o lume în care zeul sînt eu... doar din pulbere, umbre și fum nasc frumusețe și vise

viața se stinge ușor într-un trup de țărână cum seacă al apei izvor într-o fostă fântână... luminile toate s-au stins sub palide pleoape... frigul în trup s-a prelins din aproape-n

amețitoare pustie! nopțile n-au calendar suflet-ogar, te îmbie în noapte zarea de jar vise sînt oare, pe șine trenuri cu trup de femeie? glasul se duce?... ori vine? ori păr de fecioară

te-arunci înainte cu surîsul pe buze nespus de frumos strălucește Ea! Steaua Polară - mirifică stea te-atrage la sine cu doruri confuze te-arunci înainte de căldură avid găsești Adevărul! -

ce muzică divină am auzit în somn! dar cînd m-am trezit n-am mai auzit decît bocănitul vecinului de bloc și zgomotul vaselor spălate la bucătărie...

ajung în umbră de stânci palid și drept amurg ca o sabie sfîntă stau și aștept... mă desfac din haine de lut grav și trudit sufletul meu subțiratic copil se culcă-n umbră

soarele răsărea peste lume când mă nășteam eu fără nume revărsând o lumină bălaie peste umila copaie ca o coajă verde de nucă în care mă așeză buna mămucă... cu soarele deodată m-am

cu mîinile tale ușoare-mi desfaci de pe frunte albe batiste bandaje vechi ce de vînt s-au uscat gîndurile mele triste... ușurat de gînduri capul mi-l las în poala ta, cuminte... că s-ar

mi-am pus obloane și uși de stejar mi-am împrejmuit curtea cu ziduri masive de piatră mi-am ridicat o poartă înaltă de fier forjat și mi-am cumpărat doi alsacieni fioroși foarte: poftim de