Ce trepte se lasă, aduse de vânt,
ce vorbe purtate de asprul cuvânt,
aud și le simt adânc în mormânt
și-mi cern așteptarea, gemând.
Ce clipe ascunse, lovite de dor
ce muze râvnind adânc la
Să aleg astăzi un crin,
poate frunza de pelin
sau, un spin din trandafir
dar e umbra lui Vadim,
așa c-o să stau cuminte
să se-aleagă președinte
cel ce știe cum se minte
fără jenă, a lui ginte.
Să cred că nu mai pot să scriu,
nu-i pricina prea tare,
mai bine-ngheț pe trupul meu,
un lac sau poate-o mare.
Să cred că nu mai pot visa,
e ca și cum m-aș minte,
nu pot trăi în lumea mea,
să
Cu glas ostenit,mă clatin în rugă,
cu suflet lovit privesc către cer,
ascult deznădejdea pornită pe fugă
și cad în genunchi alături de cler.
Cu lacrimi ce ard netezesc regăsirea,
cu lentele
Tristețe, ce naști doar tristețe
durere ce crești din durere,
veniți și-mi lua-ți fărâma de viață,
mă face-ți din lut, o stană de gheață.
Opriți-mi suflarea cu boare de vânt,
opriți-mi privirea
Pe când mantia cernută,
a rubinelor de apă,
se răsfrânge-ndurerată
peste lacul adormit,
pe când astrele cuvântă,
sufletelor care zboară,
iar pământul încălzește
mugurii ne-mbobociți,
prind a
Un geamăt de clopot în noapte răzbate,
trezind adormita feerie din nori,
sunt singur, ș-aud orologiul cum bate,
sunt singur și cern amalgam de culori.
Tristețe mi-e soră, durerea mi-e
Stau alături de icoana stafiei mele,
prăfuită de adânca necredință a vieții,
obosită de neajunsurile mele abstracte,
necăjită de lipsa faptelor mele bune,
vorbim de apa rece de izvor, de
Ce elan aș fi avut,
dar mi-ai arătat partea slabă
a fiiței mele, începutul decăderii.
Să-mi fi pătruns în neuroni,
puteam să privim păcatele lumii,
ascultam ploaia cum cerne,
am fi stat alături
E liniște în parcul adormit,
o liniște profundă și amară,
doar salcia bătrână s-a pornit,
să plângă-n adierile de seară.
Tânjește după tinereți trecute,
ce timpuri, ce clipe s-au mai
Pășesc, cuprins de nostalgia vieții prin tărâmul redescoperirii, în tărâmul redefinirii
E liniște în cimitirul sobru,
doar fremătul frunzelor acompaniază ciripitul păsărilor,
privesc îngândurat
Aho, aho,
dragi cititori,
scriitori, învățători,
lume cu scaun la cap,
s-o luăm ușor la trap,
până anul nu ne prinde
fără bani, fără merinde,
fără casă, fără masă,
doar cu griji, ce ne
Același vis neștirbit,
aceeași muzică-n fundal,
aceeași iubire ce ne-a pătruns,
și totuși un gol nepătruns
creștea între noi, ne alunga unul
de celălalt.
Același text de descumpănire,
fără
Trecătoare este viața,
pentru unii mire-n lapte,
pentru alții cum e ceața,
pentru mine o dulceață,
pentru ea o dimineață.
Chiar de-i rea și trecătoare,
sfântul dar ni se desface,
ne
Arhanghel bătrân, ce stele-mpletești
cununa de dor, din suflete pure
mai lasă-mi un timp, te rog să privești,
cum duc cruda-mi soartă și grea,
cu pletele sure.
Întoarce
Tropot de gânduri aud din senin
și-mi mușcă tăcerea de fier,
clipe atinse de ură trosnesc
sub priviri de mister,
lumina se-amuză cu plânsetul meu
sub ruptura de vis efemer,
dar sper, la un pas
Aprigă umbră,
ești pâcla din noi
stupoarea minciunii,
în glas de cocor.
Ești pala de rouă
lovită de vânt,
culeasă de stele,
și scursă-n pământ.
Tu crești din lumină,
alergi peste deal
să
Patos și vlagă toridă,
cumpăt, pe stare febrilă
zimți de călăi deopotrivă,
cad în laguna senilă.
Drum lepădat în păcate,
scurs din izvoare secate,
lanț de poieni ferecate
plâng în surdină,
Sălaș printre fagii bătrâni,
eu caut în negura serii,
m-aplec printre ramuri s-adun,
un an din veacul durerii.
Din cetini apuse, coroană să fac
crăiesei zăpezii ce-așteaptă,
ofrandă din muguri
Spitalul, prăfuit de amintiri,
E plin și astăzi ca odinioară,
Când tu erai pe patul cu suspini,
Iar eu în poala ta jucărioară.
Suspine-aveai și bocet de copilă,
Dar încercai s-acoperi tot
Þigara se stinge, alături,
același pahar de coniac ieftin
din care sorb sacadat, licoarea ciocolatie.
Te aștept inspirație dulce,
să-mi da-i forța să străbat nețărmuitele
cărări stropite cu har
Duplicare sau mimă,
e hrana ce-o aruncați
acestor suferinzi descumpăniți.
Ce crima-u săvârșit, căci soarta,
i-a așezat în estul continentului.
Voi ce pute-ți a păcăli,
o lume-n epitete,
nu
Ard nedorite mustrări,
mă alungă departe de tine,
mă apasă spre apusul nepătruns,
mă face mai lin mai greu de atins.
Pierd, pierd totul să te pot vedea,
pierd visul cel mai de preț, să te
GM