Poezie
Prilej
1 min lectură·
Mediu
Stau alături de icoana stafiei mele,
prăfuită de adânca necredință a vieții,
obosită de neajunsurile mele abstracte,
necăjită de lipsa faptelor mele bune,
vorbim de apa rece de izvor, de păcatele
fluturilor și ardem cenușa umbrelor vi.
Așa ne mai pecetluim o nouă zi de amar
adusă de corăbiile obosite ale razelor
fumurii.
trece alene gândul peste apusul zâmbetului,
arsura din piept scoate scâncete de copil
iar eu mușc din praful vieții.
Acum, nu mai pot așeza tinerețea pe raftul
oglinzii, pline de spasmele visurilor mele.
001.159
0