Poezii

Soarele lucește-n clipă Căci ne prinde sub aripă Îngerul ce l-am văzut Tot uitându-se spre Prut. Pasărea-i alba ,calu-împietrit Cântece curg, Pământ mult dorit Zic Basarabie- răstălmăcit

Apele veșniciei Inundă pământul, Dintre păpădii Morții ies la plimbare, Unul cate unul. Pasarea mitică se ridica Din piept prin barba mea Si n-o sa zic nimica Dacă se face stea. Pe

Lumina arde văzul, Mirosul s-a topit Și auzul cel elevat S-a evaporat. Gânduri se agită Peste stomacul uscat Și peste tălpile Care au crepat. Gânduri se agită Peste marginea

După viață, după om Umbl-un câine slut și gol, După dor, după iubire O himeră mare vine, După alb și după soare O enigmă-nșelătoare, După dragoste și dor Doarme-un șarpe răpitor, După tot

Acolo unde primăvara doarme Prin ochiuri de ferestre mă strecor Trăiesc în locuri friguroase doamne Și mă hrănesc din splendidul decor. Prin geamul meu mai intră o lumină Ce-i descărnată din

Pentru El mai mult ca la oricare A fi mare nu era mirare Dar om a fost și fost-a lucru mare Căci Necuprinsul cel mai necuprins În iesle s-a născut și-n braț de mamă prins . Concomitent

Soarele lucește-n clipă Căci ne prinde sub aripă Îngerul ce l-am văzut Tot uitându-se spre Prut. Pasărea-i albă ,calu-împietrit Cântece curg, Pământ mult dorit Zic Basarabie- răstălmăcit

E o fată suplă care cântă . În părul ei se scaldă vesele Razele dimineții de vară . Își pune piciorul drept Pe o stancă de smarald Și privirea ei copilăroasă O sprijină pe linia

Trupurile soldaților nu se zăresc De praful care le inundă nările și gâtul Dar ei aleargă și se trântesc Amestecându-se într-una cu pământul . Dar toate armele ce mi se bat de piept Și toate

De ce să plângă iar in toamnă copacii zvelți cu umbra lungă și scoici de frunze să se scurgă din liniștea bălană ? lăsați copacii să se-nalțe ca sfeșnice cu mii de brațe și să se-ntindă

Era timp de primăvară în ființa mea… bizară Și pleznindu-mă cu aripa zbura clipa cea hoinară Când întâlnindu -te ai prins fără să știu Inima mea pe drumul arămiu . Peste fața lumii pale, pe

Fetele au coapsele la fel de rotunde ca-n vremea războiului daco-roman și sânii lor ar fremata in mâini de bărbat iar Don Juan e prea slab ca să afle nemaipomenitele plăceri -ale

Prietene din pământ, Tu care-ai văzut apusul De dincolo de orizont, De ce-l numești ,, răsărit ” ?

a fulgerat în destin și-mpietrit am rămas fără vulturii mei și fără forță-n glas . dragostea s-a ascuns ca o ocară într-un colț lângă fiară . secundele mele cu puls de cuarț m-au cuprins

În pod, colorate razele străbat Prin crăpăturile acoperișului uzat, Se vede praful plutind peste raze Și-ți ating mai întâi mâinile roze . Se aud vrăbiile, se aud câinii, În sat sunt la câmp

Armata roboților Sparge casa morților Și vin ciocârliile Dinspre slăvi cu miile . Lasă mâna-ncet s-apuce Șarpele cu limba dulce Și-l pune-n cruce de drum Ca să pot să vă adun . Dintre

Vulcanul de sânge în minte se zbate Cerând de la duhuri dreptate Și toamna se învârte-n tenebre murdare Focuri de iad ridicând sub ale mele picioare . La moarte suntem singuri și am sufletul

Aseară a plouat și încă se aud Cum stropii mari alene se preling Cu pocnet surd lovind pământul ud Cazând ușor crenguțe verzi ating În vale-nvolburat s-aude un izvor Planând puțin deasupra

Stă pe masa pacea bună Și în serile cu lună Violetul beat se adună Și ne cântă și ne tună . Sfinții lumii toți se pupă In lumina neîntreruptă, In poiana luminată Ce ne chemă și ne

Cu aripile-ntinse spre ceruri și pierdute Mai presus de logică, mai presus de imaginație Zboară relaxat, cu plăcere Îngerul pe-al cărui duh încalec . Murdară e curata nea a iernii Lângă

Voit sau din greșeală, prin gânduri sau prin faptă L-ai răstignit pe cruce și-acum și altădată Ca orice om din lumea cea crudă și nedreaptă. Dar tu regreți și-ai conștiința împovărată… De pace

Un sat între dealuri pierdut se arată Acoperit de-a soarelui roșie pată Și-mpietrit pe-o vatră de vreme uitată Stă șarpele casei cu ochi de săgeată . Sânii copilelor saltă sub ie Și hora

Noi toți muți suntem . Numai imaginația noastră are bălți de cuvinte și nori de cuvinte și jerfă roșie de imagini este vorbirea . Schimb de idei și batjocorire de idei sunt

Era o vreme grea , cu grea furtună În mine iar afară –vreme bună Și nu-i păsa fetiței fără minte Că o strigam mereu fără cuvinte . Și nu-i păsa nici cerului nici lunii Ce singur mă

Omu-i făcut pentru bucurie și vis Lumea îi dă lovituri și abis Și dacă-i făcut să râdă fericit Lumea-i dă lacrimi de neocolit . Iar moartea dansează peste tot ce-a iubit . Lumea te sfâșie ca a

Nu caut cuvinte care să m-aline Limpezimea minții-i un râu ca să mă scald. Nu mă-ncântă cânturi de durere pline Nu-mi ajunge râsul și nu mai vreau să ard . Litere rotunde praful îl

— Eu nu mă tem de temnițele voastre , a strigat prizonierul , atâta timp cât inima mea bate alături de lupul cu limba lată și uscată de foame . Lupul acesta a coborât din Dacia ca să

Prin părul tău trece vântul și privirile mele trec ca furnicile în fâneața imensă. Ooo!...lume verde ,eu am bucuria de-a alerga iepurește sub mugetul de cerb căutător. Și ce loiali amici

Toata țărâna de dincoace de granița Poartă aurul dragostei de țară Ca o ancoră pentru noi . Iar noi suntem români Deoarece coloana infinitului Românească este Și rădăcinile ei Le-a uitat

O ramură ruptă cântă pe plaiul ce înverzește sub pleata căruntă pe creste celeste . Pasărea mică și vie pe fondul marelui albastru intră în reverie cu pliscul inima îmi străbătu.

Un animal uriaș S-a prăbușit din văzduh Sub oraș . Umbra lui se leagănă De câmpul vertical si curat Pe care sufletele noastre Vor s-o ia razna . Dar polii magnetici Ai pământului

Altarul meu e rugul mare de mur Cu murele negre și coapte Dupa care -ntind mina și-ndur Singe ce curge din rani inspinate, Si -ncep liturghia padurii doar eu Un biet haiduc in loc

Pieptul meu ca o fântână-i format Și multe iubiri l-au îmbrățișat Dar pătimaș îmbrățișez și eu A lumii mare antereu. Din ceruri raze roșii curg Și numai tu prelung amurg Ai fi în stare

Eu nu plâng doar cu lacrimi sărate ci cu ploile lugubre de toamnă și nu râd doar cu buzele mele roșii ci cu roua cristalină a ierburilor din câmpii, dar nu-mi ajung nici ploile ,nici râsul