Geronimo Trascau

Au dispărut de-acum și umbrele ce însoțeau plecarea zilei Ca un alai de ciocli ce-și urmau stăpâna, Făcând pe la răscruci din când în când cu mâna, Întunecând treptat întreaga slovă a

Privesc în jurul meu...Neîntreruptul cerc al orizontului se închide în fața mea.Merg încet, călcând pe buruieni și trcând pe lângă tufe de scaieți care aproape că-mi ajung până la brâu.Monotonia

Albul incandescent al mâinii sale fără vlagă îmi bântuie liniștea din clipa în care, însoțindu-l până la poarta neființei, a poposit pentru ultima oară pe umărul meu... Aprigul vârtej de trăiri

Îi admir fermecat trupul de marmură albă tolănit pe-o adiere deasupra undei negre a lacului pe care abia dacă o atinge sânul său divin... Depănată în raze, cosița-i de lumină surprinde

Un ochi de apă mi-a arătat într-o zi Adevărul! Un colț din cerul senin, o pasăre sau o frunză, se răsfrâng în oglinda lichidă,... însă micul ochi de apă nu păstrează nici una dintre aceste

Când primii fulgi să cadă-ncep, Când vântu-i pus pe sfadă, În cramă butiei dau cep Și beau șezând pe-o ladă... Iară când totu-i alb deja, Când focul arde-n sobă, Doar eu și dragă cana

Cu mâna goală sap în conștiința semenilor mei... Răgaz am pe înserat, Când florile de cireș se scutură în privirea noastră... Mă odihnesc mușcând din pumnul strâns al vieții, pătând orizontul

Ramura-nflorită îmi taie drumul spre asfințit.În vene-mi curge... înserarea, risipind ca fumul lumina, care-ncet se scurge spre alt tărâm... Îmi simt, îmi trăiesc, îmi gândesc singurătatea,

Calator prin Paradis Abisul înstelat în gându-mi s-a nascut Pe când în prag de seara, cu vântul, vechi prieten – La tarmul fara capat am acostat tacut Strivind cu luntrea valul ce m-a purtat