George Pașa

Nu-i nici caraulă, desigur. Nu cred că e din slavă. Pândar e termenul cel mai familiar, l-am folosit și eu, cândva, prin versuri.

străjer

Sperietoarea

A se lăsa o pauză pentru virgulă după cuvântul „acum”!

Sigur, nu e despre Canada, cântecul divei fiind mai mult un pretext pentru text (ca și melodia interpretată de Varvara, de fapt). Însă, de Canada mă leagă amintirea unei alte Marii care, acum e în convorbire cu îngerii.

Mai lasă o pauză pentru virgulă după cuvântul „eu”.

Ce noroc pe mine că nu era o stradă înfundată! Și cum faci, chiar îi dai huța? Glumesc, desigur. Oricum, tu ai spus ceva în plus față de Emilian, ai auzit glasul ăla de tenor.

Emiliane, fugi de-aici, că nu există decât un maestru (chiar mare) în viață! Nu mai șterg și textul ăsta. Nu te supăra, dar eu când nu am nimic de zis despre un text, prefer să tac.

Scuzele mele, i-am degradat pe cei șapte Arhangheli! Ma sunt câteva erori de redactare, dar se înțelege ceea ce am vrut să spun.

Sigur, oricare cronică de carte nu poate cuprinde întreaga bogăție de sensuri a unei cărți și toată arhitectura formală a acesteia, doar, eventual, să realizeze o sinteză a acesteia, dintr-una sau mai multe perspective.
Îmi place ideea de a începe tocmai cu finalul cărții, din care, de fapt, se pot desluși mai multe nelămuriri rămase din alte pasaje ale cărții. Spre exemplu, pe mine m-a intrigat, la început, ideea aceasta de a nara la persoana a II-a, din perspectiva unor martori celești, aotoateștiutori, pentru ca, spre final să văd că era vorba de șapte îngeri al Domnului, numiți chiar „atoateștiutorii”. Oricum, o asemenea perspectivă narativă e rar întâlnită, dacă nu unică la o asemenea alcătuire epopeică în proză.
Sunt în acord cu autorul în ceea ce privește viziunea caleidoscopică și telescopică. De asemenea, cu interpretarea titlului, chiar dacă eroul principal este, într-o anume măsură, un antierou. Până la urmă, el își ratează toate „visele” sale: e mărire, de „libov”, de mântuire.
Citind cartea, îmi veneau în minte o serie de gânduri, dar, cum nu am nebunia de a mă identifica „Marelui Cititor”, cum Theodoros are trufia luciferică de a se substitui Creatorului, devenind singurul împărat care lipsea din basme, Împăratul Albastru, mă voi opri aici, spunând că, din punctul meu de vedere, nu e nicidecum o carte plictistioare, dimpotrivă.
Dacă e ceva ce nu mi-a plăcut, este inserarea unor personaje palide, cum ar fi, spre exemplu, Yohannis.

E bună ambiguitatea pentru o ghicitoare. Lasă așa!

Da Ottilia. Felicitări! Chestiile că Viorel n-a vrut să dea de la început acest răspuns, părându-i-se prea simplu. Oricum, ținând cont de răspunsul său inițial, asa zice că ar fi bine să împărțiți premiul.

Of! Am lăsat puțin romanul "Theodoros" fiindcă văd că v-ați încurcat rău. Dama aia cu frunza nu e de pică, ci e de...

Ar fi trebuit să pui la începutul versului final prepozitia "de", altfel, se înțelege ceea ce spuneam privitor la cine de cine i-e frică.

Dama de...

Gândește-te, ce fel de frunze sunt acelea. Am mai zis. Raspu sul este și în cele înșirate de Viorel, dar nu în sintagma corectă.

Asa e, dar Viorel a dat răspunsul. Oricum, ceea ce am adăugat mi se pare pertinent, fiindcă formularea finală nu e prea fericită.

E simplu, de aceea nu mai dau indicii. Viorel ne-a luat cu "damele ungurești", dar "în cărți" e altă damă.

Stanică
Așa-i când scriem la telefon

Și totuși, "tipul ăla se pare că sperie pe trecători. Așa că ar fi alte soluții: colț de lup, de urs; gheară de urs.