emoția pietrelor

material, universul este format dintr-o infinitate de unicități în interiorul cărora există un alt univers format dintr-o infinitate de particule identice. strecurate prin materie, emoțiile nu au nici univers exterior, nici univers interior și niciuna nu-i ca o alta. în genetica universului suntem depozitari a ceea ce emoția primordială a rătăcit în fiecare. vei spune: dar energia, energia unde ai lăsat-o? parte călătorește, parte e în tot și în toate cele ce sunt materie. energia și emoția, au pornit la drum mână de mână. pe drum, din când în când, energia a zis: - aici fac un popas, să împietresc, o vreme. și-a lăsat un strop din sine să șadă. - aci stau și eu, a zis emoția. și o lacrimă, un zâmbet… s-au prins în somn împietrit. din când în când se mai trezesc, când una, când alta. cu grijă, cât să nu topească emoțiile, ori distrugător, cât să plece mână de mână cu acestea, pe cale. așa fac energiile. în cântecul poeților, în palmele sculptorilor, în brațele zidarilor, în jalea celor care își plâng morții, ținându-se de mână, lângă cruci…