George Pașa

Stirul nu place nepoților. Oricum, nu e plantă tehnică.

Urzica, e adevărat, se folosește și în industrie (farmaceutică, pentru cosmetice, alimentară), dar nu e plantă tehnică, existând domeniul mai larg al plantelor industriale. Văd, așadar, un viciu de construcție a ghicitorii, puteam cauta mult și bine.

Nu sunt plante tehnice, dar ele trebuie sa fie cât mai fragede pentru a fi consumate.

Mirogelele nu sunt în DEX, dar presupun că ar fi plantele din care se prepara mirul, untdelemnul sfințit. O fi un regionalism.

Din școală știu că plantele tehnice cultivate la noi sunt: floarea-soarelui, inul, cânepa, sfecla, tutunul, rapița, hameiul, soia. Nu toate acestea sunt fibroase. O fi tutunul, că tot se mai zice: "mesteca tutun".

Dar fii tipicar, că nu mă supăr!
L. este fosta mea, nu divulg numele complet. Dar nu cred că va citi aici.

Îmi sugerezi, cumva, să modific în primul vers citat „noi” cu „nu”? Sau ai citat greșit versul „noi putem fi înfrânți”? Eu am vrut propoziție afirmativă acolo și nu modific.
Îți mulțumesc pentru semnul de lectură. Chiar nu te-a deranjat titlul acesta kilometric?!

Norocul nostru că putem găsi și online cuvintele din "DOOM 3", că pe acesta nu l-am găsit de cumpărat. Dacă era corect, puteați lăsa așa. Sigur, uzul impune norma. Nici eu nu sunt de acord cu multe modificări.

"Așază-te"

E un text în care mi se par bine alese cuvintele care să redea stările poetice. Poate vocativul mamă” putea lipsi măcar într-un loc, după versul „sunt acasă”. Mai sunt vreo câteva erori de redactare: „aură sfânta”, „așeaza-”, „forta”.
Între detaliile cotidiene și cele cu factură simbolică este, de asemenea, un echilibru bun, astfel încât să nu se cadă în lamentație.

N-am cum să scot pasajul final, că aș strica totul. După atâta zumzăit, cum să elimin tocmai incantația aceea din final, pe care Bogdan a observat-o bine. Versul acela, da, încă de când l-am scris, am simțit că e în plus, dar las și ideea aceea controversată.
Mulțumesc pentru semnul de lectură!

„chiar n-am intenționat”, fără „dacă”

Ottilia, chiar dacă n-am intenționat să fie „mult zgomot pentru nimic”, doar o suavă iubire dintre o roză și o albină (inițial îmi venise în minte trandafirul, dar era de genul masculin, așa că am ales termenul mai potrivit, amintind vag de rondelurile macedonskiene). Însă, cum zumzăiala asta intră oricui în cap, chiar că se poate interpreta și așa. În comentarii, uneori, ca să ies din situații stânjenitoare, ori tac, ori răspund așa, pe ton de glumă.

Bogdane, inițial începusem un text mai dadaist, dar m-am oprit, spunându-mi: Nu merge, sunt obosit! A venit apoi o zumzăială de gînduri cu albina și roza aia. Tot așa mi-am zis: Nu merge, sunt ostenit. Apoi mi-au venit în minte, nu chiar ca un zumzet, aceste două versuri ale lui Eminescu: „Slăbiciunea, oboseala, toate relele ce sunt?/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ”. Incipitul textului, de fapt, îi e dator lui Eminescu, chiar dacă eu spun altceva. Apoi a urmat ce se vede. Cred că e prima dată când devoalez geneza unui text de-ale mele.
Îmi pare rău că v-am pasat vouă zumzăiala, dar, asta e! Sigur nu îmi veți lua în nume de rău, cel puțin o parte dintre voi. Cât despre unii sau alții, tot vorba lui Eminescu din aceeași „scrisoare”: „Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege”.

Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile voastre! Să citim și să medităm!

„când plânge sacadat mașina de tocat”, „fiindcă maniera de a scrie”

Iată că se poate face poezie și când „plânge sacadat mașina de tocat”. Paradoxal, aș zice, că demersul poetic de aici mă trimite la titlul unei cărți de Daniil Harms, carte tradusă de Leo Butnaru, că maniera de a scrie a Ottiliei e departe, cel puțin aici, de absurdul protestar din creația autorului numit. Ei, se înțelege, făceam trimitere doar la operația de preparare a bulionului! Substratul ironic al textului, însă, poate este chiar aici: femeia poate fi și o bună gospodină (spre exemplu, să prepare bulionul), dar să-și gospodărească și sentimentele, trecându-le prin filtrul subtil, astfel încât să iasă asemenea uleiului deasupra apei.
Ultimele trei versuri parcă le-aș fi vrut altfel, dar continuă cumva structurarea aceasta clasică între planul real și planul sufletesc.
Nu zic mai mult, doar că între ceea ce ni se spune și ceea ce ni se sugerează (analogia fiind, aici, unul dintre procedeele demne de luat în seamă) este diferență. Doar să urmărim câteva cuvinte-cheie.

Emiliane, vai, am ajuns să am și eu fani! Glumesc, desigur. Să înțeleg faptul că al tău comentariu e zumzăială din cap?! Iarăși glumesc. Eu sunt bine, zumzăială aia e mai mult așa, o chestie de „ambiț telectual”.

Katy, Eminescu avea o vorbă, dar nu cred că o știi: „Ce-ți pasă?”

Am intrat de pe site-ul nou, aici nu-mi apare semnul de limbaj licențios. Parodierea unui nume nu e ceva nou, așa că nu (mai) am obiecții.

Scuze, am zis o prostie la început, că ăla e atribut, dar, mă rog, cu ce nu se poate iubi adjectivul?!

Am încercat să găsesc un adjectiv care se iubește cu complementul său și prima sintagmă care mi-a venit în minte a fost asta: „nebun din dragoste”. De asemenea, m-am jucat și cu numele din titlu și m-am gândit că răsfăt frumos se potrivește - nu-i așa?! - cu un răsfăț frumos al dragostei. Dacă până la final, ludicul se îmbină armonios, aș zice, cu meditația, construcția „fut frumos din lacrimă”, deși m-a amuzat, parcă nu se potrivește atmosferei generale a textului, deși nu lipsește persiflarea. Sau e, cumva, greșeală de tastare?
Oricum, și eu apreciez textul.

Mi-a plăcut textul pentru anecdotica sa și umorul implicit. Sigur, textul e la „personale”, altminteri aș fi zis că e prea puțin pentru fi și poezie. Luna aceea galbenă ca o mămăligă e un clișeu, dar poate că ai folosit intenționat imaginea. Totuși, ca scenariu prozopoetic, să zic așa, cu antiteza la nivel compozițional între cele două secvențe sau aceea dintre țambal și microfon ca mijloace de a anunța furtul miresei, cu aceea „eroare organizatorică” prin care deznodământul ia o altă turnură, textul merită atenția.