George Pașa

Așa este. Lista poate continua. După iluminare, vine și altceva.

Teo, mulți, inclusiv eu, scriem elidând predicatul dar aici unde avem o frază vu mai multe subordonate, ar fi fost mai indicată și prezența unui predicat (exprimat) și în regentă
Predicatul există im subordonate. N-am fost clar, dar Theea a înțeles.

Spicuiesc doar o idee de aici, mă întreb și te întreb: crezi că ne citesc extratereștrii?! Că roboții am văzut că trec testul de logare cu brio?!

Tu vorbești uneori cu un umor trist despre lucruri grave, reale sau posibile, dacă nu în această dimensiune, poate în alta. Rima aia interioară nu știu dacă a fost voită sau așa era cântecul! Stilul tău aș putea zice că e de un cinism duios (oximoronic, știu!). E un text bun, Bogdane.
Nu știu cu ce melodie s-ar potrivi. Dacă zic de „Foaie verde sălcioară/ Mărie și Mărioară”, iei parul ăla din textul melodiei și arunci după mine. (!)

Aș zice mai multe, dar n-ai timp să citești și comentariile la textele tale.

Recitind textul, mi-am zis că nu e corect dacă spun doar generalități și nu arăt și ușoara incoerență din text. Mai ales că ești la început de drum, nu vreau să-ți tai aripile, dar nici să ajungi la mulțumire de sine, încât să nu progresezi pe măsura talentului tău cert.
Textul e o succesiune de imagini, cu elipsa predicatului în regentă, de această dată, în opinia mea, prost aleasă.
Nu știu dacă așa ai vrut, dar succesiunea despre care vorbeam constituie doar fulgurații, inspirate de altfel, ale unei idei care nu se conturează. Poate așa s-a vrut.
Poți ignora ceea ce spun, eu așa am văzut, adică întregul (formă- conținut) cam scârțâie din încheieturi.
Poate în final ții cont că mai bine ar f cui substantivul la singular, nu pentru că m-ar deranja cumva rima aceea aleatorie.

Ai un simț poetic fin, idei poetic bune, expresivitate imagistică. Pe viitor ai putea ține cont să eviți utilizarea atâtor conectori sintactici (și eu uit, nu de puține ori, acest lucru). Poți să folosești, unde e cazul, și elipsa verbală, și juxtapunerea în locul conectorilor sintactici, dar moderat, să nu se piardă înțelesul și textul să devină obscur. Desigur, tu știi mai bine cum ar trebui să arate un text, ai tipul tău de sensibilitate, pe care îl respect. Aici, dacă ai modifica substanțial, n-ar mai fi același text.

Mult succes! talent creator ai, fără îndoială.

Tego, prima parte a comentariului tău mi se pare cumva năstrușnică. Abia în al doilea comentariu surprinzi, în final care ar putea fi esența textului scris de mine. Mulțumesc pentru comentarii. Înstelarea ar fi putut să lipsească, mă interesează ca lumea să citească și să înțeleagă. Dacă mai și comentează, sunt bucuros.

Maria, am înțeles, lumina vine din Lumină, cum altfel! M-aș fi bucurat dacă ai fi spus și altceva, fie și de rău. Mulțumesc!

Emilian, m-ar fi bucurat dacă ai fi spus câteva cuvinte despre text, chiar dacă tu consideri că elaborarea unui comentariu e inutilă. Mulțumesc!

Da, Antonia, ai observat bine acea trecere între timpuri, evidențiată și de formele verbale ale secvențelor. Îți mulțumesc!

Ottilia, am zis pierderi de ritm, însă, ai dreptate, se trece de la un ritm la altul. Dacă ție și altora le place nu-i nicio problemă.

Ideile poetice nu sunt de aruncat, dar mai bine ai fi scris în vers liber, evitând rima. Spun asta fiindcă, exceptând prima strofă, în toate celelalte există pierderi de ritm.
Sigur, cum tu ai experiență în scris, poți să realizezi din acesta un text cu adevărat muzical.

Șî ia zi tu: di undi vini lumina șeia? Să fie comentariu argumentat. (!)

„Am mâncat” o prepoziție: „pe un profesor” trebuia să zic. (!)

Se pierde ritmul, dar să fie și Emilian mulțumit că a corectat un profesor de română. (!)

Ce-ai făcut, te-ai luat după Emilian și ai schimbat o formulare corectă?! Păi așa trebuia să-i spui, că e apoziție și se izolează prin virgule. Că, de fapt, cuvântul „ea” este subiectul.

Să știi că așa zic și eu de multe ori, folosind forma de viitor „or să vină” pentru a III-a plural. Însă aceasta e doar o tendință a limbii actuale, nefiind încă obligatorie, dimpotrivă, recomandată, deocamdată, fiind folosirea lui „o”. Caută în „Gramatica Academiei”. Nu e acel viitor popular format din „o”+ infinitivul verbului de conjugat: „or veni”, acesta cu conjunctivul se formează din „o”+„să”+„vină”.
Dacă e numai atât, cred că nu ar trebui să sta la atelier textul. Greșeli de redactare fac toți, inclusiv tu.

Un text construit din flash-uri de memorie bine realizate artistic. Finalul e bun, însă, pe la jumătatea textului, treci de la o tonalitate melancolică la una șugubeață („azi beau un ceai de mușețel, că sunt mic” ). Nu spun că e rău neapărat.
Paradoxul este - știu că ți s-a mai spus de către Bogdan - că nu ai răbdare să continui în aceeași manieră în care ai început un text. Aici vedeam un text mai amplu. Așa am simțit. Spun asta nu fiindcă aș fi un iubitor al logoreii întinse pe n pagini, dimpotrivă. Chiar și pentru textele mai scurte îți trebuie multă răbdare. Îți spun din experiență că acestea se scriu, uneori, mai greu decât un text amplu. Și nu pentru că aș fi „un maestru al sublimării”, cum m-a poreclit, cândva, Liviu Nanu.
Oricum, pentru imaginile surprinzătoare din primele 10 versuri îți acord o steluță de încurajare.

Explic, să fie clar, fiindcă aici chiar te-ai referit la textul meu. Am dorit să scriu o replică la textul Mariei, dar fie nu funcționează încă această facilitate pe site-ul nou, fie nu m-am priceput eu. Am crezut că e la fel cum se adaugă o traducere la un text pe varianta veche, dar nu îmi apărea căsuță separată. Putem să îl scriu la comentarii, dar ar fi fost înafara subiectului.
Am intervenit fiindcă mă acuzi de ceva ce n-am făcut și nici nu-mi stă în caracter. Eu, când mă jucam de-a intertextul, chiar și un singur cuvânt de final dintr-o poezie de N. Stănescu am pus între ghilimele. N-am preluat nicidecum ideatica din textul Mariei, acest lucru e vizibil, doar acea construcție sintactică, pentru care am utilizat ghilimelele. Paștișă sau parodie nu avea cum să fie, mai ales că eu am scris în prozodie clasică. Nu mizez pe textul acesta.
Sper că am fost clar. Îți mulțumesc anticipat pentru înțelegere!

Eu glumeam în legătură cu englezismele, nu exagerez nici eu, mai ales că era vorba de un nume și un titlu în engleză. Am zis „husă” pentru rimă. „Boroscai” presupun că e un regionalism pentru „mătase-broaștei” (dicționarele nu-l consemnează).
Uite că se poate discuta cordial, chiar dacă scriem diferit. Oricum, textul acesta e pentru amuzament, nu are drept scop parodierea sau persiflarea textului tău. Am pornit doar de la acea construcție sintactică, deturnându-i semnificația.
Zic să ne oprim aici. Vom mai discuta pe vreun alt text de-al tău, atunci când voi avea ceva de spus.

Poate ar fi bine să rearanjați acele versuri foarte lungi, pentru a da un aspect estetic așezării în pagină.

Deși este recognoscibil stilul dumneavoastră de a scrie, remarc, totuși, că există mai multă limpezime, coerență, evitarea obscurității, chiar dacă stilul este, încă, prolix. De asemenea, nu mai treceți de un sistem de referință la altul în mod brusc.
Aici cred că este unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste pe care le-am citit în pagina dumneavoastră, deși această temă se îmbină cu aceea a destinului, cu toate motivele implicite ale acesteia.
Sunt foarte multe de spus, se poate veni cu argumente și contraargumente la ideile exprimate. Dar, cum aici nu este filosofie pură, ci un poem filosofic, nu voi proceda la așa ceva. L-am citit ca pe o poezie, m-am lăsat purtat de rațiunea inimii, astfel încât tabloul poetic, deși grav și marcat de o ușoară decepție, este unul expresiv și bogat în semnificații.
Ar fi câteva corecturi de făcut: „din buticurile în care în mod evident ni se întipărise cuvintele strigătul” („întipăriseră”), „ne făcusem bagajele” (ne făcuserăm”) „nimeni voia să mai știe nimic” (nu voia).
Mă bucur să mai citesc pe aici un text scris de dumneavoastră.

Acesta este printre textele care mi-au plăcut mult printre altele scrise de tine. Ar fi redundant să mai spun că ai sensibilitate artistică deosebită (am mai spus-o), însă contează foarte mult cât reușești să te detașezi în momentul scrierii, adică să fie un echilibru între ceea ce se intenționează să se transmită, ceea ce se ocultează și ceea ce se transmite efectiv prin mesajul artistic. De cele mai mult ori, îți reușește acest lucru, indiferent de maniera creatoare.
Imaginarul poetic nu est spectaculos, dar contează mult aici intensitatea pe care o dobândește frazarea poetică. Totuși, expresivitatea nu lipsește, e atât cât trebuie. Frumos se rezolvă antinomia lirică dintre spirit și suflet. Char dacă rămâne un fel de pustietate, atenuată, cumva, de preaplinul sufletesc.

P.s. Citesc și ceea ce scrii în ultima vreme. Nu prea mai am îndemn pentru comentarii.