tot un fel de rană

O frumusețe, aproape algoritmică, paradoxal străbătută de o îngânare. Aşa o văd montată. Hipnotic-aluziv. Ai înțeles aluzia? Mulțumesc.

Bogdane, ca de obicei, sunt onorat de comentariile tale, mai ales că puțini au curajul să comenteze textele mele. Chiar aș fi curios cum ar ieși "îngânarea" de care spui (deși, din fire, nu-s curios).

George ... am trecut de câteva ori pe aici şi n-am găsit cuvinte. Şi mi s-a părut că nu mai e nimic de adăugat. Ca şi cum aş veni la un măr, cu un singur măr frumos, dar mi-e jenă să-l iau eu. Ca şi cum ar mai fi şi ceilalţi, care şi-ar dori să-l culeagă iar urmele degetelor mele ar schimba ceva pe etichetă. Şi l-am citit încet, ca pentru o intradermoreacţie (chiar m-am gândit o clipă, că va trebui să aştept 72 ore ca să văd o urmă/reacţie pe pielea mea; aici zâbesc, dar mă ştii). Dar n-a fost să fie aşa pentru că am simţit totul cum o iubire inoculată ieşind mai apoi prin toţi porii. Nu ştiu cum ai câştigat intimitatea celuilalt (ca să nu fugă de ac, sau inocularea s-a întâmplat prin presiune intradermică); rămână talentul tău. Ar putea fi şi o cheie ascunsă, aici. Şi mă refer la introducerea propriei destrămări în celălalt ca într-un final, când eşti eliberat prin toţi porii, să te regăseşti / reîntregeşti, ca iubire, în cea mai bună vibraţie a ta. Şi da, ar putea fi vindecare, protecţie, lipsa unei necesităţi (cum de a fi al meu, ceva ce definesc după ce simt), o cale anume care contează mai mult decât rezultatul, fără solemnităţi ori trasee cosmice. Mi-a plăcut mult. E doar una dintre vederi (mă iartă; în definitiv e tot un fel de rană). La bună citire / veghere.