Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

estivală

1 min lectură·
Mediu

sprijineai balustrada. 

căutai, în zare, ceva. 

poate că-n albastru se ascundea, cumva,  

și acel nu mă uita. 

 

de pe nisip,  

te priveam alene. 

parcă și timpul se descheiase de sine  

și renunțase, generos, la patine. 

 

leneș părea și soarele,  

deși ne torpila cu dogoare.  

o zodie de foc  

ne invita către mare. 

 

de parcă ai fi găsit răspunsul,  

ai întors ochii spre mine,  

verdele îți dăduse în pârg  

și-un foc auriu îți răzbătea din retine. 

 

am încercat marea cu degetul de la piciorul stâng.  

te-am invitat și pe tine.  

apoi ne-am cufundat cu totul în ea,  

și timpul ne privea generos, fără patine. 

007
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “estivală.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14204199/estivala

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.