nu te-ntreba de ce: e tot un joc

și meciul nostru, tot o provocare:

mi-aruncai, pe furiș, priviri sfidătoare,

netezeai, c-un surâs, firul ierbii-nclinat

și știam, de pe-atunci, c-o s-ajungem în pat,

că nu degeaba-n sânge-mi boncăluiau cerbii,

de parcă urma un gol la firul ierbii.

cu un minim efort, fără pic de angoasă,

provocai adversarul să-ți cadă în plasă.

măcar de-ar fi fost cărăuș de baloane

spre poarta adversă, sfidând ghinioane,

nu așa, luptătorul de-o vară,

obișnuit s-o dea frecvent în bară.

că el nu dă gol, doar îl umple cu sine,

cum în faguri cărăușele-albine

își lasă mierea, cum în ochiuri de plasă

acel Ulise-al Argentinei șutează.

inegali suntem în spirit și-n grații:

eu, lovit de dileme; tu, de-aspirații.

fotbaliști fără minge, simulăm pasa lungă,

de ne doare aiurea chiar în golul din pungă.

fente, pase în gol și centrări chiar la fix

nu ne ies mai deloc, potrivite din pix.

ba cerneala-i uscată, ba cuvântu-i acid,

iarba-i mult înclinată, iar terenul e vid.

cum să duci jocu-acesta pân’ la capăt cu spor,

de prefaci în surcele visul ăsta planor?

cum să miști colțul ierbii cu-al tău aer suav

sau, în unghi, la păianjen, să marchezi cu-aer brav?

știe-oricine că-nvinsul este luat în balon,

dar veni-va și vremea să triumfe-al său ton.