mușcătura din priviri

până se lasă brusc, rușinate, în jos,(acestea- încarcă inutil versul... regăsim cuvântul în primul v1 s2)


sau amintirea gustului dintâi (mușcătura, deja o întâlnim de trei ori- calculat și titlul; bănuiesc că are sensul care poate duce la a gusta, mai ales că se savurează)

ultimele două versuri chiar devin un suport pentru celelalte, oferind sens discursului, care poate fi perceput ca fiind unul romantic și nu numai

spor!

cu observaţiile lui Ilie, la care adaug alăturarea nefericită timpul acesta, chiar dacă este firească în limbajul uzual.

versurile, oricum, pot fi concentrate

savurăm timpul acesta
care ne-a îngăduit să fim, o clipă, alături,

poate deveni

savurăm clipa
îngăduirii alături

şi în prima strofă ar trebui făcut ceva cu până acestea

până acestea se lasă brusc, rușinate, în jos, - poate deveni

lăsându-le brusc, rușinate, în jos,

Am mai schimbat câte ceva. Oricum, am obiceiul de a lucra pe texte și înainte de publicare, și după aceasta. De aceea, ele cunosc mai multe variante.
În ceea ce privește repetiția în prima strofă a cuvântului „mușcătura”, spun că aceasta este voluntară, fiindcă el este laitmotiv și cuvânt-cheie al poeziei. Nu spun același lucru la începutul și la sfârșitul strofei.
Mă mir că n-am observat din prima acea alăturare supărătoare: „savurăm timpul acesta”. Sigur îmi sărea în ochi la o altă lectură. Am păstrat atributiva, deoarece contragerea acesteia nu avea aceeași precizie. Nu mă tem de narativitate, cel puțin atunci când nu țin neapărat ca textul să fie, prin excelență, liric.
Probabil voi mai scrie o altă variantă, însă, pe site nu cred că voi mai modifica. Când am scris, am avut în vedere un ritm aparte. Din păcate (sau din fericire), nu pot scrie cum doresc alții. (!)

Nu, Viorele, gustul este doar efectul. Dacă foloseam „gustul dintâi”, nu mai era același lucru. Am mai utilizat acea sintagmă într-o altă poezie și, în plus, este și ușor clișeistică.

iar mușcătura s-ar fi subînțeles
putea fi senzația dintâi (dacă gustul nu îți pare potrivit) sau orice alt efect

am folosit prilejul să las un semn, nu să solicit ceva,
păreri care pot fi utile (sau nu)

poate găsești o reformulare și în zona aceasta:

nu o va consemna.
o vom continua altcândva

chiar dacă punctul acela presupune pauza lungă,
alăturarea -nu o va- cu
-o vom-...

spor!

aș putea să mut adverbul „altcândva” la începutul versului. Așa ar mai fi o altă pauză dată de virgulă. În rest, aș lăsa verbul la viitor sub această formă, fiindcă forma populară a acestuia ar știrbi din ritm. Mă mai gândesc dacă modific așa în manuscris.
În prima strofă, rămâne laitmotivul. Dacă îți dai seama de sensul a aceea ce am vrut să transmit, ținând cont și de final, vei înțelege de ce.
Îți mulțumesc pentru sugestii, Viorele!

Ottilia, mă bucur de rezonanță cu textul. Da, e o notă alegoric.
Sunt onorat de aprecierea ta. Mulțumiri ție și editorului!

Simt pasiunea iubirii in aceste versuri. E frumos exprimata in cuvinte.