distanțarea decupează peisaje insolite în eter, iar tu se pare că-nțelegi

Distanțarea îți oferă o altă perspectivă. Vezi altfel decât atunci când ești direct implicat. Distanțarea poate să aibă și sensul de a te îndepărta fizic pentru a vedea cât de dor ți se face. E un amestec de elegie și de meditație aici. M-am oprit și am meditat și eu la această oră târzie. Dacă e ceva ce nu am înțeles e de ce ochi de o anumită culoare. Dar las adierea de mister să persiste peste răspunsul la această întrebare.

acolo m-am încurcat
primi soliști
nu cumva este prim-soliști, ori poate primii soliști ?

poezia îmi pare un fel de dialog, la distanță, cumva inspirată din realitatea... faptică

Sincer, nici mie nu îmi plăcea cum a ieșit acest text. Utilizasem prea mult elipsa verbală și eliminasem prea multe conjuncții. Am dezambiguizat puțin, fără să se piardă ideile inițiale. De asemenea, am așezat textul în strofe.
Amanda, nu e niciun mister acolo, doar acela că nu am vrut să divulg culoarea ochilor. Posibil să nu fie cea mai fericită formulare.
Domnule Stănică, copiasem greșit din manuscris în word. Nu am observat greșeala nici la verificare. Corect este „prim-soliști” (cum e și cuvântul „prim-miniștri”, spre exemplu).
Rudy (de la offtopic), nu m-am supărat deloc, dimpotrivă. Ți-aș răspunde parafrazând celebrul paradox atribuit lui Socrate: Eu nu înțeleg nici măcar atât. Ce să-i faci, nimeni nu e perfect, nici măcar eu!

Vă mulțumesc tuturor pentru opiniile voastre!

în mijloc, tu
și ochii tăi cu a lor culoare
mă privesc
se pare că-nțelegi

oricum, aș înlocui anumită cu a lor

Nu, rămâne așa. Eu spun cu totul altceva.

nu rezist fără a-mi expune sugestiile:

1. fără greș lucrătura naturii

2.cum este deja de două ori „în”, propun:
„din mijloc
mă privești
cu ochii de o anumită culoare
se pare că-nțelegi”
(„tu cu ochii tăi... mă privești”... este prea „școlăresc, prea „explicativ)

3. iar la „expectanțe”... chiar se poate renunța (îl clasific a fi lipsit de finețe poetică); expectanțele sunt numite în versul ce urmează:
„urme ale întoarcerilor de neînțeles”

4. enunțul:
„cum ai vrut așa să fie” - îl văd ca și cum ar fi două versuri:
„cum ai vrut
așa să fie”

„Tehnica decupajelor” este dificilă... și la scris, și mai cu seamă la interpretat!!!

Ori... se pare că nu am înțeles (suficient de) corect ceea ce a fost sugerat în text,
deși am lecturat cu plăcere de mai multe ori. Sănătate, spor și inspirație!

Mă voi gândi la ceea ce spui. În principiu, fiecare citește un text după cum simte și cugetă. Cred că fiecare cuvânt își are locul în poezie, că nu mai suntem în perioada sămănătorismului. Sigur, este nevoie de un context adecvat.
Deocamdată, textul rămâne așa. E posibil să scriu o altă variantă, care va fi făcută sau nu publică.
Mulțumesc pentru impresii!