Prințul și scaieții

Cineva (nu pot să spun chiar cine)

mătura scaieți fără rușine.

*

Un scaiete se așază-n jilțul

de pe care-abia plecat-a prințul.

Unde-o fi plecat măturătorul?

De scaieți s-a cam umplut covorul,

iară prințul, ia-l de unde nu e!

Ăst’ de-acum doar bere amăruie

cere-ntruna, vinu-i face greață,

bea de stinge de-astă dimineață,

până seara se va face turtă

și, desigur, s-o umfla în burtă.

Ce să facem? De-alungat, vezi bine,

e cam greu, nu că ne-ar fi rușine,

dar înțeapă rău, acum și-nfige

colții fioroși, ca într-o minge,

te dezumflă, și apoi te poartă

cum un câine-n dinți pisica moartă.

Dar, acum, apare prințișorul

și observă că-i umplut covorul

de ghimpații cei făr’ de rușine,

așezați, strategic, toți pe vine.

- Ce-i cu voi aici? le zice prințul.

Și-ăla de ce ocupat-a jilțul

cuvenit numai Măriei Mele?

Ia plecați, că nu mai vreau belele

în regatul meu vestit în lume!

Nu plecați? Voi vă țineți de glume?

Căpitane, ia-i de-aici degrabă!

Hai, rapid, că am atâta treabă!

Adu-l iute pe măturătorul

care-mi curăța mereu covorul!

Căpitanul, uluit, îi zice:

-Știi, Măria Ta, măturătorul

lucrează, mai nou, cu-aspiratorul.

După ce-ai plecat să-ți vezi supușii,

au și apărut, instant, intrușii

ăștia bețivani, puși doar pe rele,

și l-au omorât în chinuri grele.

Bașca, au și înfundat motorul.

Nu știu să repar aspiratorul.

- Adu-mi un mecanic, hai, degrabă!

Nu ți-am zis că am atâta treabă?

Iară tu, ce ocupat-ai jilțul,

vrei să te dobor, acum, cu bilțul?

- Ce, sunt câine? - zise-apoi ghimposul.

Ca să nu pățești și tu ponosul

cum cel ce ne mătura alt’dată,

să facem o pace-ndelungată.

Eu iau țara, tu rămâi cu jilțul,

bașca, pentru somn, îți las și Ritzul.

*

Uimitor, cum au căzut la pace!

Prinț de Ritz în jilț somnul își face.