Poezie
Nu există spații fără de ritm
1 min lectură·
Mediu
Tot disecăm orizonturi,
de parcă am da sângele hrană pustiului,
și-ntre limite
cerul nu mai are acuarelă pentru speranțe,
ne rămâne să pictăm în orb cu o pensulă
pe care ne-a împrumutat-o neantul;
toate lucrurile sunt absorbite
fără de-ntoarcere.
Nu putem să dăm seama
pentru toate cele ce sunt,
deși imaginația
poate fi mai bogată decât oricare orizont
în care ne petrecem secundele vii.
Nu trăim doar în propria inimă,
sângele nostru e hrană
și pentru inima lucrurilor,
în care ne-adâncim
cât ne e datul.
Și de-am striga de-acolo, din adânc,
cine să ne audă înafara lui Dumnezeu,
mereu aproape de toate?
Cântecul,
pe care l-am lăsat scufundat
în tonuri joase,
să-l înălțăm până la măsura Cerului,
și de-acolo să se întoarcă la noi
în ecouri de îngeri.
Nu există spații fără de ritm,
doar semne majore rătăcite
în tribulații minore,
armonii pierdute
în spaima de Marele Gol,
liniști pe care nu le-am ascultat
să ne înviorăm neputințele,
tărâmuri în fața cărora
imaginația a încurcat cheile.
De-aceea,
la ce bun să rămânem
doar aici,
în țarcul propriei vremi,
când orizontul nu-i decât o-nchipuire
care te îndepărtează
de tonul suprem?
043.356
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “Nu există spații fără de ritm.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14138348/nu-exista-spatii-fara-de-ritmComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ȘPUn poem amar și cum la mine demult "imaginația a încurcat cheile"
empatizez cu textul tău, cu sângele poeziei acesteia ce parcă
îmi curge prin trupul filozofiilor proprii, deși la mine-s mai mult
truisme, pe câtă vreme aici esențele-s virgine...
În fine, oricât har, mai mult, mai puțin, ar avea un scrib liric,
ai dreptate, "nu trăim doar în propria inimă"...
Felicitări!
empatizez cu textul tău, cu sângele poeziei acesteia ce parcă
îmi curge prin trupul filozofiilor proprii, deși la mine-s mai mult
truisme, pe câtă vreme aici esențele-s virgine...
În fine, oricât har, mai mult, mai puțin, ar avea un scrib liric,
ai dreptate, "nu trăim doar în propria inimă"...
Felicitări!
0
IPŢi-am povestit că unii au furat ouăle din cuibul de lebădă
Şi umblau lebăda şi lebădoiul, pustiiţi de tristeţe
Sfânta care avea grijă de ele era frântă
Gloata de tâlhari îşi face de cap
Vorba lui Vuza
Când rinocerii urlă
Cântecul nu se aude...
Şi umblau lebăda şi lebădoiul, pustiiţi de tristeţe
Sfânta care avea grijă de ele era frântă
Gloata de tâlhari îşi face de cap
Vorba lui Vuza
Când rinocerii urlă
Cântecul nu se aude...
0
GPMă bucur că mai spune cineva câte o opinie pe aici și că mă mai citiți. Credeam că, dincolo de tăcerea instalată pe Agonia, scriu prost rău, de aceea nu mă mai ia nimeni în seamă. Am mai eliminat din conectori, fiindcă unii se repetau în mod supărător, dar în așa fel încât să nu se piardă ritmul dorit. Ar mai fi fost și alții, dar textul putea deveni prea ambiguu sau cu sincope ritmice. Domnul I. M. Popovici doar aparent vorbește pe lângă text, însă măcar ultimele două rânduri dovedesc faptul că nu-i așa.
Vă mulțumesc tuturor pentru impresiile de lectură.
Vă mulțumesc tuturor pentru impresiile de lectură.
0
Iată și confirmarea:
"Nu trăim doar în propria inimă,
sângele nostru e hrană
și pentru inima lucrurilor,
în care ne-adâncim
cât ne e datul.
Și de-am striga de-acolo, din adânc,
cine să ne audă înafara lui Dumnezeu
care e mereu aproape de toate?(...)
Nu există pustiu,
doar semne majore rătăcite
în tribulații minore,
armonii pierdute
în spaima de Marele Gol,
liniști pe care nu le-am ascultat(...)"
și da...
"la ce bun să rămânem
doar aici,
în țarcul propriei vremi,? "
poezie!
cu sinceritate,