volute

\"un sunet stingher
se-ntoarce în piatră\"

aceeași altădată
perfectă amânare a cântecului
oricând mai bună decât stingerea

presimt o cale lungă-n desișul cu pietriș

(PS): ai scris un poem cald
in care sunetul isi gasise casa
eu l-am invelit in spulberisul de pe liman
un pas descult in vecinatatea limitei
volute cu inflexiuni si pietre unghiulare

Yannelis, și mie mi se par mai reușite aceste \"volute\" decât celelalte două, pe care le-am păstrat foarte puțin timp pe site, retrăgându-le. Cred că versurile evidențiate de tine se apropie mai mult de esența a ceea ce doream să transmit. Ai dreptate și prin titlul comentariului tău. Eu aș spune cumva altfel: poezia mea însăși (și nu numai a mea) este o amânare a versurilor nescrise.

...cobor trepte spre o plaja inchipuita...\"nici un semn dinspre zid\" sugereaza linistea ...\"un sunet stingher
se-ntoarce în piatră\".............liniste aproape aboluta
cald,

Un poem profund precum marea din care răzbate, ca într-un ghioc, zbuciumul unei inimi care se caută poate prin nisipul și scoicile sfărâmate de valuri.
Totul învăluit într-o nostalgică tristețe a resemnării.
Un poem care te poartă departe spre orizontul unei aștepări...

Diana, la început, primul vers avea forma \"nici un sunnet în zid\", însă a trebuit să schimb, spre a evita repetiția cuvântului sunet. Da, în acea formă, ar putea sugera și liniștea. Desigut, unghiul din care ai privit poate fi altul, chiar opus celui al poetului. Din punctul meu de vedere, ultimul vers ar putea sugera ceea ce spui.
Virginia, tu ai văzut și zbuciumul, și nostalgia, poate resemnarea, care n-a fost în intenția mea, dar e posibil să o fi dedus printr-o analiză bioestetică. Da, poate că orizontul acelei așteptări să fie și \"orizontul imposibil\" din textul anterior.

Vă mulțumesc pentru că nu ați trecut indiferente pe aici!
Cu respect,
George Pașa

un poem între doua lumi,o plutire somnolenta,impresionista,cu multe corespondente minerale între regnuri insolite,acolo unde magia poeziei se exerseaza ,luând cu sine toate melancoliile posibile
un poem scrijelit pe rocile unei plaje spirtuale anxioase si tulbure

Doamnă Mamier, nu știu ce să zic! Faptul că în comentariul de la un alt text, pe o altă pagină, vă referiți la \"un poem între două lumi\" ține, probabil, de întâmplare. Nu știu la ce regnuri insolite vă referiți, iar \"plaja spirituală\" nu prea ar fi \"anxioasă și tulbure\". dar, mă rog, avem stiluri poetice și viziuni critice diferite.
Vă mulțumesc!

poem ce se desfasoara pulsatoriu...cu un capăt în manifestarea adormita (zidul) și cu altul în nemanifestat...aici sunetul se afla la un pas de tacere, incremenit parca intre doua clipe...la locul de intalnire intre cer si adanc (ele definindu-se reciproc prin oglindire si printr-un fel de relativitate a privirii observatorului/poetului, privire complet detasata)...aici nu doare nimic...sunt spectaculos sugerate corespondentele spiralate intre pulsiunile adancului (cantecul *marii* materializat prin scoici sfaramate pana la nisip, pana la piatra, pana la tacere/tacerea moarta)
si pulsiunile inaltului (vartejul din cerul mai inalt/vis materializat prin scoici sfaramate pana la nisip, pana la piatra pana la tacere/tacerea moarta)
acest text e de fapt o proiectie a fiintei in *tabloul fiintarii* foarte bine prinsa in cuvant...o proiectie pe care o stiu dar...mi-e foarte greu/aproape imposibil s-o descriu...

Foarte frumoasă analiza pe care ai realizat-o acestei poezii! Mă bucură faptul că mai citești ceea ce scriu. Și mie mi-e aproape imposibil să mai spun altceva.
Îți mulțumesc!