Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

starea de a fi

1 min lectură·
Mediu

dacă ai putea aduna fericirea în tine, strop cu strop, până se face de-o inimă, de-o petrecere cu muzică în surdină, de-o tristețe sau de-altceva;

 dacă ai strânge emoția din ceara topită a viselor, laolaltă cu emoția întârzierii în tinerețe sau cu sentimentul sfârșitului;

 dacă nici măcar nu ți-ai aminti când, meteor, ai intrat pe orbită și încercai să faci stelele să zâmbească, dar ele, tot în strălucirea lor de gheață;

 dacă ar fi numai dacă, dar nu este;

 atunci ai ști că sunt în legea firii și oboseala, și melancolia, și nostalgia, și toate cele care înalță sau coboară firul de nisip care ești, demn și de risipire, și de fixare într-un timp mai acătării, fără franjurări inutile, comprimări la limita punctului;

 tot la fel de bine ai intui că undeva / pretutindeni există ceva mai înalt, Idee pătrunsă-n materie să îi dea formă și sens.

1331
1

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
147
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “starea de a fi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/jurnal/14201522/starea-de-a-fi

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@andreea-oslobanuOOșlobanu
V-am citit, aproape toate poeziile de cand sunt si eu activa pe acest site. De multe ori nu comentez din frica de a nu interpreta gresit mesajele mai conplexe, sau habar nu am de ce.Acum mi-am zis ca e un pacat sa nu o fac, mai ales cand imi place atat de mult ceea ce citesc.Poezie despre viață, emoție și sens, despre cum ne definim prin ce simțim și prin ce ne înconjoară universul. Dincolo de experiențele noastre, există o idee sau o forță care dă formă și sens vieții.Felicitări sincere.
0
@andreea-oslobanuOOșlobanu
am comentat si deja am greșit cuvântul " complexe "
0