Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

nimeni nu-și cunoaște durata

1 min lectură·
Mediu

nimic nu pare nou. aceeași placă zgâriată. 

intrări în sine și ieșiri din sine.

mutări și permutări aleatorii.

execuția ultimul vis pe eșafodul unei realități fracturate.

nimeni nu pare să mai simtă pulsul și

intensitatea din culoarea ultimului cer.

 

n-ai de ce să-ți mai vânturi prin lume nisipul,

uiți că atunci durata doare mai mult

și niciun scut nu ajută, niciun zid, nicio armă.

intrările sunt doar închipuiri de baricade.

 

cerurile se cunosc prea bine-ntre ele; oamenii, prea puțin.

ursitorile au dat și ele din gură, cumva să

nu spună lumea că n-au habar de durată.

orice ursită, cum știi, ține uneori de-o clipită;

ascuțirea în pilde, mai mult de fasoane.

știința duratei rulează în prea multe episoade,

târziu e să le mai urmărești pe toate și ți-e

egal dacă ar fi de ales între un cadru sau altul.

 

durează doar ceea ce își păstrează intact ecoul.

undele cu aceeași lungime se strâng în armonie.

ridici o minge la fileu: eterul este-un bun conducător de rezonanțe.

albul e alb; albastrul, cu nuanțe.

treci dintr-o nuanță în alta până seninul

ajunge să se-mpace bine cu adâncul.

 

2016
2

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
185
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “nimeni nu-și cunoaște durata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14201387/nimeni-nu-si-cunoaste-durata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.