George L. Dumitru

Soarele amiezii încălzea plictisit dalele de un cărămiziu neuniform și spălăcit, ale curții încăpătoare. Prin comparație cu aranjamentul de bun gust al interioarelor, culoarea aceea săvârșea o

Rătăcea prin vernilul amurg al sălii de bal, Eșuata străină, pe coama-i purtată de-un val. Urmele pașilor mici străluceau pe podea, Azurii, îngânau cântece de “nu mă uita”. Fără voie pornea,

Cântul din urmă: Hei, mierlă prinsă-n tainic laț! Hei, suflet sur Șui agățat în cornul lunii! -

Chiar dacă acum e de nerecunoscut, strada copilăriei nu-și pierde niciodată identitățile avute, nici cheful de șotii, oricând aș privi-o, oricâți ani aș avea. Cam pe unde a răsărit

În pâlnia de ciment a bâlciului bucureștean urechile nu-ți fac mare trebuință. Darul auzului, care ar trebui să-ți bucure firea, să-ți ajute traiul, cam încurcă. Urechea, fie ea și de

Stăteam în mașină și așteptam un cartuș. Știu ce la ce vă gândiți. Nu se putea, era pentru imprimantă, și era color. Mă făceam de râs, să-mi curgă, din cap, sânge tricolor, în loc de

Rea, de astă dată, se ascunde. Vrea să ne pedepsească pentru iarna care s-a lepădat de frig, zăpadă, îngheț. Îi place să ne vadă zgribuliți, tânjind după adierea îndulcită de soarele

În dimineața venirii tale, Răsăritul a durat o lună încheiată. Pelicani ridicați în zbor spre malurile Nilului s-au întors din drum,

Din seninul desfrunzit al cerului Fulguiau bijuterii, Peste râul alb, de pietre mărunt șlefuite, din parc, Peste băncile strâmbe și verzi, plutind în derivă. În palmele desfăcute pe genunchii

Ai putea să-ți imaginezi celebra scenă a balconului, în zilele noastre? Foarte posibil să vezi o Julietă pe role, mestecând un hamburger, vorbind la două telefoane mobile

Sunt mulţi de ani de când fac o săritură scurtă, lipăi cu tălpile amândouă pe fiecare capac de canal ieşit în cale, cu fix şase găuri. De când petrec cu privirea - foarte mulţumit, cu recunoştinţă -

Iarnă grea în orașul București. Mormane de zăpadă acoperă trotuarele, se merge pe poteci înguste șerpuite prin nămeți. Suflă vânt înghețat. Pe străzi nu se mai vede asfaltul. Sub stratul de zăpadă

M-am trezit brusc din somn, într-o stare de luciditate totală. Ca și cum cineva ar fi apăsat pe tasta ‘’play’’ și tot ceea ce sunt ar fi început să funcționeze la parametri normali,

Cam optsprezece ani, nu avea mai mult. Aluneca lin, parcă pe deasupra asfaltului plastifiat de vipia bucureșteană. Aerul încins al zilei de vară se ondula pe arama întunecată

Visat în februarie 2006 Mă plimb de unul singur pe malul mării și tare mă minunez că e pustiu. Nimeni pe mal, nimeni în apă. Soare însă este, cald este iar binele dimpreună cu plăcerea

Nici nu mai ține minte la câte cine de taină a participat. Nici nu mai știe pe câți și de câte ori i-a vândut. Locul lui a fost mereu în capul mesei. Așa l-a prins decembrie optzecișinouă,

Visat în Decembrie 1994 Înaintea relatării visului propriu-zis, simt nevoia unui preambul. Amalgamul de senzații produs și vagabondajul ideatic stârnit mai apoi, în starea de

Mai întâi s-a anunțat la televizor, la o oră de maximă insistență, că în orașul Neterminat a venit Toamna. Aiurea! Nu i-am crezut. De ce să-i cred. Ce, poți să te iei după sateliți? Știe satelitul să

De pe soclurile înalte, așezate în parcul ce hoinărea odată cu faleza, Burebista și Dromichete trăgeau cu ochiul, încruntați, unul la celălalt. În fața omătului care le trecuse binișor

De ziua lui, sâmburele a mai intrigat o dată toată livada. Era evident că nu semăna deloc, nici cu mama, pruna, nici cu tatăl, prunul Zilele treceau iar sâmburele devenea, din ce in ce,

De cele mai multe ori e noapte, ai casei dorm odată cu orașul. Zgomotele străzii sunt inofensive: un fășâit îndepărtat de mașină urmându-și nestingherită drumul, un bâzâit metalic de tramvai aproape

În felul cel mai potrivit, are un cap cu totul si cu totul din granit. Fruntea, o lespede brăzdată de riduri adânci prin care curg pâraie cu apă repede. În loc de păr, musteşte