aș învăța să mor
cu fiecare fum de țigară
înfipt în plămânii mei
n-aș vrea să dau colțul
călcat de vreo mașină
pe trecerea de pietoni
asta chiar ar fi hilar
sau de ce nu
Trage Dumnezeu clopotele în mine
Să vă spun că
Fără iubire suntem nimic
De câteva zile se uită în gol
La nimicul din noi
Și plânge
Ce-ar fi trebuit să fie omul
Și ce-a
aș împărți pământul în două
jumătate ar fi doar a noastră
cred că ne-ar ajunge
să ne scriem împreună iubirea
până la ultima respirație
iar ultimele noastre cuvinte
ar fi te iubesc
spune-mi că exist când te privesc
cu respirația secționată
în două părți egale
suflând o dată pentru amândoi
atunci simt eu că trăiesc
acolo
în ochii tăi
mai viu ca niciodată
dorințele mele
se împlinesc acolo unde începi tu
nicio bucată din tine
nu mi te poate interzice
escaladez te iubescuri într-o fugă nebună
cu gândurile descălțate
la ușa inimii tale
sensibilitate cu fiorii tăi
pe unde-mi umbli azi
carnea mea ți-a simțit lipsa
din inimile lor împietrite
te-am declarat absentă
nemotivată
bestii cu chip de om
se uită la
dinspre tine mă doare
fiecare cuvânt nespus
alteori tăcerea
vine ca o medicație
prescrisă de un medic curant
pe o rețetă compensată
doar pe jumătate
cealaltă jumătate se
ce poți s-aduni în tălpi
când calci prin cioburi
de cuvinte sparte simți
tăcerile ascuțite până la os
cum îți străpung carnea
iar și iar și niciun urlet
n-o să te vindece
iubito să-mi ții inima în lesă
să vadă toți nebunii ăștia
cuprinși de febra eutanasiei
că nu umblă așa de aorta ei
pe străzi fără stăpân spune-le
spune-le că mă iubești
că nicio
fir-ar mama ei de viață
sunt zile când aș îmbrățișa moartea
cu toate cuvintele mele
strânse nod
în gât
să mă eutanasieze și pe mine careva
promit că n-o să mușc
nici măcar
hai să ne împerechem cuvintele
cine știe
poate vor face casă bună și copii frumoși
îi vom crește împreună
de la literă la cuvânt de la cuvânt la vers
până vor ajunge poezie
să
iubito hai să învățam patul să scârțâie
așa cum am învățat noi de la bețele de chibrit
să ne aprindem frecându-ne unul de pereții celuilalt
până sărea vopseaua de pe amandoi
cu
inima mea se întinde dinspre mine către tine
ca o cale ferată suspendată deasupra cuvintelor
iubirea nu-i un tren de mare viteză
e de cursă lungă
iar noi doi nu ne grăbim nicăieri
privesc adânc în ochii tăi
și nu lumina pe care a pus-o dumnezeu în ei mă miră
ci cum se risipește întunericul din ochii mei
crăpându-se de ziuă...
astăzi.
azi noapte mi-am pierdut umbra
a fugit odată cu tine nu știu unde
dar se făcuse dintr-odată atât de întuneric
că nu mai nimeream nici cuvintele să te strig iubito
și numele tău îmi
mie când îmi vine să mă (vorba aceea)
mă (vorba aceea) nu fluier
în biserică
nici la femei nu merg
decât când e ocupat la bărbați
și asta nu-i un păcat frate
când îți vine
o faci
a fost un timp când
dormeam pe unde apucam
mâncam ce-apucam
sau n-apucam deloc
și întotdeauna îmi era sete
umblând de colo-colo
mă tot mutam cu preșul
de la o ușă la alta
uite așa încet încet unul după celălalt
o să ne ducem dracului cu toții
și nicio rugăciune nu ne va scoate din căcatul ăsta
oare când o să pricepem și noi vreodată
că suntem hrana
mă pierd adânc
printre cuvinte multe
mai vechi sau mai noi
caut poezia
înainte și-napoi
oscilez între ieri și azi
cu ochii mari
de paparazzi
cum tu te plimbi
încoace și încolo
pe pieptul meu cresc morminte
fără stâlpi de piatră la căpătâi
ca niște pântece tumefiate tăinuiesc în ele
toți pruncii nenăscuți
de toate femeile prin care am fost
descălțat de
ne-am aliniat ca două planete
oamenii de știință spun că asta ar fi
ceva de genul extraordinarului
extraordinar…
mai dă-i încolo cu toată cunoașterea lor cu tot
nu știu nici măcar
e-atâta patimă în cuvinte
mă ard pe dinăuntru
flăcările iadului
sunt pistol cu apă (alcalină)
când te uiți la mine
cu ochii ăia de felină
m-adulmeci ca pe-o pradă
încolțită de
GG